Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

Şi România a fost în sferturi la EURO (II)

Publicat

pe

Campionatul European de fotbal din acest an a ajuns în semifinale, fază a competiţiei în care România, eliminată, acum, din grupe, nu ajuns niciodată.

România a atins de trei sferturile de finală la un Campionat European de fotbal, la aceste rezultate aducându-şi aportul şi hunedoreni.

Eliminaţi de viitorii campioni

Prima oară „tricolorii” au ajuns în sferturi la prima ediţie. La a doua ediţie, la care s-au înscris 29 de echipe, România a jucat în turul preliminar cu Spania, cea care avea să şi câştige competiţia, în faza finală pe care a organizat-o. În primul joc, cel de la Madrid, România a suferit una dintre cele mai usturătoare înfrângeri din istoria sa, pierzând cu 6-0, pe 1 noiembrie 1962. În acest joc a evoluat şi fostul antrenor al Corvinului, Ion Nunweiller III, despre care am scris în episodul anterior, acesta înscriindu-şi un gol în propria poartă. Pe teren a fost şi Titus Ozon, atacant de mare clasă, cu 22 de prezenţe în echipa naţională, pentru care a înscris şapte goluri, participând şi la Olimpiada din 1952. Ozon a fost antrenor la Jiul Petroşani, în două rânduri, între 1968 şi 1970 şi în sezonul 1974 – 1975. În meciul retur, disputat la 25 noiembrie 1962, la Bucureşti, România, cu Nunweiller III titular, care a jucat la Olimpiada din 1964, câştiga cu 3-1, dar calificarea se pierduse la Madrid. Spania câştigat turneul final de patru echipe, fiind urmată de URSS, Ungaria şi Danemarca.

Fără probleme la început

Advertisement

EURO 1968 a fost primul turneu final la care s-au organizat preliminarii cu grupe, România fiind repartizată alături de Italia, Elveţia şi Cipru. În primul meci, la Bucureşti, pe 2 noiembrie 1966, România învingea Elveţia cu 4-2, printre titulari fiind şi Mircea Lucescu. Acesta a evoluat, ca extremă, de 70 de ori, inclusiv la „mondialul” din 1970, unde a fost şi căpitanul echipei, în naţionala României, înscriind nouă goluri. Lucescu a fost primul jucător legitimat la Corvinul care a fost convocat la echipa naţională, în 1977, fiind şi antrenor al echipei hunedorene. De la Hunedoara Lucescu a plecat ca antrenor la echipa naţională, pe care a calificat-o la EURO 1984, fiind astăzi unul dintrte cei mai apreciaţi tehnicieni din lume. Apoi, la Napoli, România a fost învinsă, conform aşteptărilor, de Italia, viitoarea gazdă a „final four” şi câştigătoare a competiţiei, pe 26 noiembrie acelaşi an, cu 3-1. Lucescu a fost titular, fundaş stânga fiind Augustin Deleanu, cel care şi-a încheiat cariera de jucător la Jiul, după sezonul 1976 – 1977, fiind şi în lotul din Mexic 1970, evoluând, în total, de 25 de ori pentru „tricolori”. O săptămână mai târziu, România învingea, la Nicosia, Cipru, cu 5-1, pe teren fiind Nunweiller III, Deleanu, şi Lucescu, care a marcat golul al doilea. A urmat, apoi, o altă victorie cu Cipru, la Bucureşti, pe 23 aprilie 1967, cu scorul de 7-0. În acest meci Nunweiller III a fost căpitan, iar Lucescu a deschis scorul. Al doilea gol pentru România a fost marcat de cealaltă extremă a tricolorilor, Florea Martinovici, legitimat atunci la Jiul Petroşani, fiind, atunci, la debutul său în echipa naţională, jucătorul strângând, în total, două selecţii pentru România. Un alt fost jucător al Jiului, unde a şi debutat în Divizia A, Emil Dumitriu II, a marcat trei goluri în acest joc, singurele în echipamentul tricolor, în care a evoluat de şapte ori, pentru atacantul de mare valoare, golgheter al României şi participant la Olimpiada din 1964.

Dezastrul de la Zurich

Totul mergea normal, o calificare în dauna Italiei fiind greu de sperat, însă a venit meciul de la Zurich, de pe 24 mai 1967, cu Elveţia. Partida a fost una de coşmar, „tricolorii” pierzând cu 7-1, una dintre cele mai mari înfrângeri suferite de naţionala României în întreaga sa istorie, în respectivul meci jucând Nelu Nunweiller, care a şi fost căpitanul echipei, şi Mircea Lucescu. Preliminariile pentru EURO 1968 s-au încheiat cu o înfrângere, previzibilă, în faţa Italiei, la Bucureşti, cu 1-0, pe 25 iunie 1967, cu 1-0. În echipa României a reapărut, atunci, Nicky Dumitriu II, au jucat, din nou, Mircea Lucescu şi Ion Nunweiller III, care a fost şi căpitan, dar a evoluat şi fratele acestuia, Radu Nunweiller VI. Cel din urmă a evoluat, ca mijlocaş, de 42 de ori în echipa naţională a României, înscriind de două ori, şi a evoluat şi la Campionatul Mondial din mexic 1970. Radu Nunweiller a jucat, între 1976 şi 1979, la Corvinul Hunedoara, „rămânând”, în cel din urmă an, în Elveţia, unde a participat, ca naş, la căsătoria dintre celebrul tenisman suedez Bjorn Borg cu Mariana Simionescu. EURO 1968 a fost câştigat, pe teren propriu, de Italia, care a trecut, după rejucare, de Iugoslavia, pe locul trei fiind Anglia, iar pe patru URSS.

După Mexic 1970

Şi a urmat EURO 1972, cu 32 de participante în preliminarii,împărţite în opt grupe de câte patru echipe, România fiind repartizată alături de Cehoslovacia, Ţara Galilor şi Finlanda. România venea după o calificare la un campionat mondial, cel din 1970, unde a fost eliminată din grupe, după ce a pierdut de la deţinătoarea trofeului, Anglia, şi de la viitoarea campioană, Brazilia, dar învinsese Cehoslovacia, principala rivală la câştigarea grupei. Iar preliminariile au început bine pentru „tricolori”, care, la Bucureşti, pe 11 octombrie 1970, au învins Finlanda cu 3-0, nordicii obţinând, înaintea meciului cu România, un surprinzător egal, 1-1, în Cehoslovacia. În acel meci a jucatca titular Radu Nunweiller, care a închis tabela de marcaj, primele două goluri fiind marcate de către Florea Dumitrache. Considerat de mulţi drept cel mai bun vârf de atac român din toate timpurile, Florea Dumitrache a jucat de 31 de ori în echipa naţională, pentru care a încsris de 15 ori. Spre sfârşitul carierei a venit în judeţul Hunedoara, unde a evoluat din 1976 până în 1985, întâi la Jiul, trei ani, apoi la Corvinul, alături de Lucescu, participând şi în Cupa UEFA, la singura prezenţă europeană a echipei de pe Cerna, dar şi la mai modestele Minerul Vulcan şi Mecanica Orăştie, ca antrenor – jucător. Tot în acest meci îl regăsim printre titulari şi pe Ion Dumitru. Unul dintre cei mai mari mijlocaşi români, dar şi excelent executant de lovituri libere, Liţă Dumitru a jucat de 57 de ori pentru prima repreztativă a României, înscriind şi 12 goluri, fiind, apoi, antrenor la Jiul, în sezonul 1995 – 1996, ultimul în care, din păcate, echipa din Petroşani a mai însemnat ceva în Liga I.În schimb, însă, anul 1970 nu s-a încheiat cu avantaj pentru „tricolori”, aceştia reuşind doar o remiză în Ţara Galilor, o echipă modestă atunci, acum fiind semifinalistă la EURO 2016, dar asta este o altă poveste. Jocul de la Cardif, disputat pe 11 noiembrie, s-a încheiat cu o remiză albă, 0-0, pentru România evoluând, ca şi în partida anterioară, Nunweiller VI, Dumitru şi Dumitrache, iar lupta cu Cehoslovacia rămânea deschisă.

Advertisement

EURO 2016

Sferturi de finală

Polonia- Portugalia 4-6 (1-1; 3-5 la penalty-uri)

Ţara Galilor -Belgia 3- 1

Germania – Italia 7-6 (1-1; 6-5 la penalty-uri)

Franţa – Islanda 5-2

Advertisement

Semifinale

Miercuri, 6 iulie (ora 22.00) : Portugalia – Ţara Galilor

Joi, 7 iulie (ora 22.00) : Germania – Franţa

Advertisement

Actualitate

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale 

Publicat

pe

Redactat de

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale

În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.

În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.

Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.

Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva

În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.

Advertisement

“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Pe 15 decembrie 2024, se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), o structură esențială în protecția vieții și bunurilor cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează o serie de evenimente dedicate marcării acestui moment aniversar.

Programul activităților:

Ziua Porților Deschise
Vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, subunitățile ISU din județ își vor deschide porțile pentru public. Detașamentele de Pompieri din Hunedoara, Petroșani și Orăștie, precum și Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia, vor oferi vizitatorilor ocazia să descopere echipamentele utilizate în intervenții, să interacționeze cu personalul de intervenție și să afle detalii despre activitatea pompierilor.

Expoziție și demonstrații la Shopping City Deva
Tot vineri, de la ora 12:00, la Shopping City Deva, va fi organizată o expoziție impresionantă de tehnică de intervenție, care va include autospeciale moderne, echipamente de descarcerare și alte dispozitive utilizate de pompieri în misiuni. De asemenea, echipele SMURD vor susține exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, oferind publicului informații utile despre cum pot acționa rapid în caz de urgență.

IGSU, două decenii de dedicare

Creat în decembrie 2004 prin fuziunea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile, IGSU a devenit integratorul principal al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Structurile subordonate, inclusiv ISU „Iancu de Hunedoara,” au misiunea de a gestiona riscurile și de a interveni prompt în cazuri de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente colective, calamități naturale sau antropice.

Cu peste 280 de subunități operative la nivel național, IGSU este un reper al siguranței publice, sprijinind comunitățile în momente critice. SMURD, parte integrantă a IGSU, oferă servicii de prim-ajutor calificat și intervenție medicală de urgență, salvând vieți în situații limită.

Advertisement

Implicarea comunității

Evenimentele organizate de ISU Hunedoara sunt o oportunitate pentru cetățeni de a înțelege mai bine activitatea pompierilor și modul în care aceștia contribuie la siguranța comunității. Totodată, ele reprezintă un moment de recunoștință pentru munca și dedicarea personalului ISU, care zilnic își riscă viața pentru a proteja pe ceilalți.

Publicul este invitat să participe la activități, să interacționeze cu pompierii și să descopere tehnologiile și echipamentele care fac posibile intervențiile de succes.

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate