Actualitate
AUCHAN susţine dezvoltarea comunităţilor şi sărbătoreşte alături de clienţi
Auchan România, unul dintre cei mai mari retaileri de pe piața locală, a împlinit 10 ani de la deschiderea primului hipermarket din România și a sărbătorit momentul alături de consumatori. Mai exact, aceștia sunt invitați să aleagă, fiecare pentru orașul în care trăiește, unul din cele trei proiecte de dezvoltare a comunității pe care Auchan îl va susține financiar cu până la 10.000 de euro. „Campania «Mobilizatron» va mobiliza clienții Auchan invitându-i să aleagă unul dintre cele trei proiecte propuse de companie pentru dezvoltarea comunităților locale, respectiv educație (crearea de spații educaționale alternative), ajutor umanitar (pachete pentru copii și vârstnici din mediile defavorizate), respectiv mediu (activitate de ecologizare sau împădurire). Campania este modul nostru de a confirma, în acest moment aniversar, faptul că drumul pe care îl parcurgem în România este solid și construim viitorul privind dezvoltarea perenă”, a declarat Tibor Szocs, directorul magazinului din Deva.
Educație, mediu și ajutor umanitar
Reprezentanții instituțiilor implicate în acest proiect au salutat această inițiativă. „Veniți cu lucruri concrete către educație și acest lucru înseamnă foarte mult. Vă mulțumim”, a precizat Maria Ștefănie, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. „Sunteți un partener de nădejde în tot ce înseamnă protecția mediului, pornind de aici, de la modul în care preluați responsabilitatea vis-a-vis de tot ceea ce înseamnă deșeuri generate în activitatea dumneavoastră sau alte consecințe din activitatea dumneavoastră care sunt neprietenoase cu mediul. Tot timpul ne-ați sprijinit în acțiunile civice și oferiți un exemplu pozitiv întregii comunități”, a spus Georgeta Barabaș, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara. La eveniment au participat și reprezentanții Crucii Roșii, implicați și ei în acest proiect. „Sunteți un partener de încredere și serios al acestei comunități. Îmi doresc, ca reprezentant al Crucii Roșii, să câștigăm noi acest proiect, dar indiferent care va câștiga va fi de bun augur. Mult succes în toate acțiunile pe care le veți avea”, a adăugat Dan Terteci, președintele Filialei Crucea Roșie Hunedoara.
Toţi clienţii hipermarketurilor Auchan pot contribui la alegerea cauzei pe care o doresc a fi implementată în oraşul lor prin vot care se poate realiza fie în magazin, pe baza unui jeton ce este oferit, indiferent de valoarea bonului, fie online la adresa: http://auchan.ro/mobilizatron.
Actualitate
FOTO| Târg caritabil de Crăciun, la CNP „Regina Maria” din Deva. Fondurile strânse, dăruite unei fetițe care are nevoie de o operație
A fost atmosferă de sărbătoare, vineri, în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, unde a avut loc tradiționalul târg de Crăciun, organizat în scop caritabil. Și în acest an, evenimentul a adus împreună copii, părinți și bunici, alături de cadrele didactice. Decorațiuni, care mai de care mai frumoase, realizate cu multă imaginație, dar și delicii dulci și alte bunătăți de sezon, au fost scoase la vânzare. Toți banii strânși vor fi dăruiți unei fetițe de 10 ani, elevă la această unitate de învățământ, care are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate.
Elevii au pregătit bunătăți dulci, ornamente de Crăciun și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă
„Bazarul lui Moș Crăciun” s-a deschis în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva aproape de orele prânzului. Felicitări, oameni de zapădă, globuri, căsuțe, podoabe pentru bradul de Crăciun, confecționate de copii, cu mâinile lor și cu multă creativitate, din diferite materiale, dar și multe alte ornamente și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă au umplut standurile claselor.
De la târg, nu au lipsit merele caramelizate, turta dulce, ceaiul cald, prăjiturile împachetate, ciocolată caldă cu bezele și multe alte bunătăți de sezon, iar copiii și-au făcut reclamă la propriile produse cum au știut ei mai bine. Elevi, profesori și părinți, toată lumea s-a implicat. S-au purtat negocieri, iar vânzarea a mers ca pe roate.
Eveniment cu o misiune nobilă
Toate fondurile rezultate în urma vânzării produselor în cadrul evenimentului vor fi direcționate pentru ajutorarea unei fetițe de 10 ani, elevă în clasa a treia, care are nevoie de o operație realizată în Turcia. Micuța Elena a fost diagnosticată cu Sindromul Pfeiffer, o afecțiune rară și complicată, iar intervenția chirurgicală este singura șansă pentru a avea o viață fără suferință. Cazul ei a fost prezentat și de Asociația Umanitară „Speranță pentru România”.
Pe lângă târgul organizat în curtea instituției de învățământ, luni seara va avea loc și un concert caritabil susținut de elevi și profesori ai Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Intitulat „Colindăm pentru oameni, dăruim pentru vieți”, concertul se va desfășura începând cu ora 18:00, la Teatrul de Artă din Deva.
„Ne bucurăm de prezența atâtor oameni făcători de bine în această perioadă a anului. Am organizat acest târg caritabil de Crăciun sau bazar, ca în fiecare an. Anul acesta, ne-am îndreptat atenția către o elevă din clasa a treia, pe care dorim să o sprijinim în demersurile sale medicale. În plus de această activitate, luni, organizăm un concert caritabil la Teatrul de Artă și, pe această cale, invit părinții și toți oamenii de bine care doresc să sprijine și să salveze o viață. Ne dorim ca în fiecare an să profităm de aceste momente frumoase, momente minunate, care ne aduc mai aproape de Dumnezeu și ne fac să îndeplinim ceea ce ne-am propus, iubirea față de oameni și ajutorarea lor”, a declarat, pentru SERVUS HD TV, profesorul Gabriel Tripa, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.
Târgul caritabil de Crăciun de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva se organizează în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, și este un eveniment îndrăgit de cei mici, cât și de cei mari, în cadrul căruia magia Crăciunului se împletește cu generozitatea și dorința de a dărui.
Actualitate
Deveanul acuzat de instigare publică în mediul online, pus sub control judiciar
Bărbatul de 53 de ani, din Deva, acuzat de instigare publică în mediul online, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, bărbatul ar fi folosit rețeaua de socializare pentru a lansa un apel public la comiterea de acțiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale.
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunii de instigare publică, prev. de art. 368 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că suspectul B.M.L. a folosit reţeaua de socializare FACEBOOK pentru a lansa un apel direct şi public la comiterea de acţiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale. Astfel, în data de 06.12.2024, inculpatul B.M.L, utilizând contul de FACEBOOK, a publicat un material video prin care instigă publicul la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale. În acest clip video, inculpatu1 B.M.L. a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale prin executarea „la zid” şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În cauză, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, bărbatul fiind, în prima fază, reținut pentru 24 de ore. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus în cazul său luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
„Punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, precizează procurorii.
Actualitate
Deva: Începe plata pentru personalul din secțiile de votare, de la alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024
Începând de marți, 17 decembrie 2024, va începe plata indemnizațiilor și a indemnizațiilor de protocol pentru președinții, locțiitorii, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator ai acestora și informaticienii, aferente participării la alegerile pentru președintele României, Senat și Camera Deputaților din anul 2024, au informează reprezentanții Primăriei Municipiului Deva.
“Între 17 și 20 decembrie 2024, Primăria Municipiului Deva va efectua plățile pentru cele 46 de secții de votare care au funcționat în cadrul alegerilor menționate. Plățile vor fi realizate atât prin transfer electronic, cât și pentru persoanele care au optat să își ridice personal banii de la casieria Primăriei Municipiului Deva, situată în Piața Unirii, nr. 4, în camerele nr. 21 și nr. 23”, arată reprezentanții Primăriei Deva.
Reprezentanții Primăriei Deva mai transmit că indemnizațiile vor fi eliberate personal pe baza actului de identitate valabil (în original), sau, după caz, pe baza procurii notariale, în cazul în care persoana care ridică indemnizația nu este cea înscrisă în statul de plată. Persoana împuternicită va trebui să prezinte actul de identitate.
Programul pentru plata indemnizațiilor:
- Marți, 17 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Miercuri, 18 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Joi, 19 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Vineri, 20 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu o zi in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor