Actualitate - Eveniment
Încă o înfrângere pentru fotbaliștii din Deva
După ce, la începutul campionatului, se făceau declarații pompoase, prin care se spunea că se dorește promovarea în eșalonul fotbalistic superior și că s-a făcut un transfer de marcă, Ousmane N’Doye, acum, după opt etape, CNS Cetate Deva își face probleme, cel puțin teoretic, cu salvarea de la retrogradarea din Liga a III-a, iar aducerea senegalezului începe să semene cu promisiunile electorale.
Sâmbătă după – masă, în runda a opta din seria a IV-a a eșalonului terț, devenii au mai pierdut un joc în deplasare, fiind învinși, la scor de neprezentare, 0-3, în meciul cu CSM Școlar Reșița. Cărășenii, care, în urma acestei victorii, ocupă ultima treaptă a podiumului de premiere, la doar trei puncte de primele două clasate, Industria Galda de Jos și Național Sebiș, au avut două goluri avans la pauză, pentru ca scorul final al partidei să fie stabilit puțin după o oră de joc. Cei de la CNS Cetate sunt la 11 puncte de șefia clasamentului, obiectivul lor, și, după înfrângerea de la Reșița, au ajuns pe locul 12, poziție care poate fi retrogradantă. Retrogradarea, Doamne ferește, pare a fi foarte departe, dacă e să ne raportăm la sezonul trecut, când în Liga a III-a s-a aplicat principiul olimpic, care spune că important este să participi. Mai exact, în vară, la sfârșitul sezonului 2016 – 2017, nu a retrogradat nicio echipă, în campionatele județene ajungând doar formațiile care nu s-au mai înscris în Liga a III-a. Iar în această situație alte comentarii sunt de prisos…
Actualitate
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
O casă din municipiul Hunedoara a fost distrusă de flăcări. Focul a mistuit încăperile și acoperișul locuinței. Pompierii au intevenit cu două autospeciale. De asemenea, la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD, după ce, inițial s-a anunțat că o persoană ar fi fost surprinsă în interior, informație care, din fericire, nu s-a confirmat.
“Astăzi, echipaje de intervenție ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au avut misiunea de a stinge un incendiu care a cuprins încăperile și acoperișul unei case din oraș. Pentru că din faza de apel la 112 s-a anunțat că ar fi fost posibil ca o persoană să fie surprinsă în interior, pompierii s-au pregătit și pentru misiunea de căutare-salvare a posibilei victime. Din fericire informația nu s-a confirmat, la sosirea echipajelor proprietarul se afla în afara locuinței și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a acționat cu două autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD. Flăcările au distrus interiorul casei și o mare parte din acoperiș”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs din cauza unui cablu electric defect.
Actualitate
Eduard Mija, noul director al CEVJ
Eduard Aurelian Mija este noul director al Complexului Energetic Valea Jiului.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) S.A. a anunțat, pe 21 ianuarie 2025, numirea lui Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General al companiei. Decizia a fost luată în urma unui proces de recrutare riguros, desfășurat conform prevederilor OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 186/2023 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Recrutarea a fost coordonată de S.C. George Butunoiu Group S.R.L. (GBG), o companie de renume în domeniul selecției de personal pentru poziții de top management. În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe domnul Mija pentru a prelua conducerea CEVJ S.A.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 ianuarie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu o zi in urma
Bolile cronice, în creștere alarmantă în județul Hunedoara: hipertensiunea și diabetul, în top
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune