Connect with us
Data: 14/07/2025
.

Actualitate

Avansări în grad, diplome de excelență și depuneri de jurământ, de „Ziua Poliției Române”

Publicat

pe

Ziua Poliţiei Române” este sărbătorită, în fiecare an în data de 25 martie. și polițiștii hunedorenii au marcat această zi printr-o serie de manifestări. În cadrul acestei zile, 136 de polițiști au fost avansați în următorul grad profesional. Premiat a fost și agentul şef principal Mircea Olari, din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, care a aplanat un conflict izbucnit între două persoane, într-un avion. Ca urmare a intervenţiei prompte a agentului de poliţie s-a evitat periclitarea siguranţei călătorilor şi aterizarea de urgenţă.

Ca în fiecare an, cu ocazia „Zilei Poliţiei Române”, au fost premiaţi cei mai buni poliţişti, criteriile de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul cu care aceştia au răspuns solicitărilor comunităţii. Au fost avansați la gradul profesional următor, la termen sau înainte de termen, 136 de ofiţeri şi agenţi de poliţie şi șapte ofițeri de poliție, încadraţi în urma promovării examenului din sursă externă, au depus jurământul. Au fost felicitaţi public trei agenţi de poliţie care s-au remarcat prin activităţi profesionale de excepţie şi spirit civic. Agentul principal de poliţie Mircea Iovăneasă, din cadrul Biroului Ordine Publică Haţeg (cel care deşi se afla în concediul de odihnă, la data de 20.03.2017, s-a implicat în găsirea a doi alpinişti craioveni rătăciţi în Masivul Retezat), agentul de poliţie Daniel Popescu, din cadrul Biroului de Ordine Publică Hunedoara (care deşi se afla în timpul liber a reuşit prinderea în flagrant a unui minor care a comis o infracţiune tâlhărie asupra unei femei căreia i-a sustras poşeta). „Agentul şef principal Mircea Olari, din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, a primit şi o diplomă de excelenţă pentru intervenţia sa din data de 23.02.2017, când aflându-se în misiune de escortare a unui urmărit internaţional pe o cursă Tarom Londra-Bucureşti, a aplanat un conflict între un cetăţean englez şi personalul aeronavei. Poliţistul hunedorean l-a imobilizat pe cetăţeanul englez recalcitrant, l-a încătuşat şi l-a predat poliţiştilor specializaţi în transporturi, pe Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti. Ca urmare a intervenţiei prompte a agentului de poliţie s-a evitat periclitarea siguranţei călătorilor şi aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Timişoara”, a precizat comisar Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Poliţia Municipiului Deva a fost desemnată cea mai bună subunitate de poliţie, în timp ce Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a fost desemnat „colectivul anului”.

Diploma de excelenţă „poliţistul anului” a fost acordată subcomisarul de poliţie Dacian Vonu, din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale.

La mulți ani, Poliției Române!

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Altercație pe o stradă din Uricani: Șapte persoane au fost reținute

Publicat

pe

Redactat de

 

Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, în urma unei altercații iscată pe o stradă din Uricani. Conflictul ar fi izbucnit între doi tineri și a degenerat.

“Poliția Orașului Uricani a intervenit sâmbătă seara, 13 iulie 2025, în jurul orei 21:10, în urma unui apel la 112 care semnala un scandal în desfășurare pe strada Muncii, în apropierea unui bloc de locuințe. Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii au identificat apelantul – un adolescent în vârstă de 16 ani – și au constatat că, pe fondul consumului excesiv de alcool, un conflict verbal izbucnit între doi tineri, de 24, respectiv 23 de ani, a degenerat rapid în agresiuni fizice. Cei doi s-au lovit reciproc, iar altercația a implicat și alte persoane aflate în zonă, rude ale celor doi”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

În total, opt persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 61 de ani, din Uricani, au fost identificate de polițiști ca fiind implicate în conflict. Acestea au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, în vederea stabilirii circumstanțelor comiterii faptelor.

Advertisement

“În urma administrării probatoriului, față de șapte,  dintre cele opt, persoane conduse la sediu a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă Mureș si Alba”, a mai informat IPJ Hunedoara.

Cercetările sunt în desfășurare, iar în funcție de evoluția acestora, urmând a se lua măsurile legale corespunzătoare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

 

Foto: captură video IPJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

O cincime dintre asociațiile de proprietari din Deva nu au cont bancar. Ce amenzi riscă administratorii acestora

Publicat

pe

Redactat de

Aproape 20 la sută, dintre cele peste 450 de asociații de proprietari care funcționează în municipiul Deva, nu dețin încă un cont bancar, potrivit datelor centralizate de Compartimentul Asociații de Proprietari al Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.

Deși legea obligă în mod clar la deschiderea și utilizarea unui cont bancar, aproximativ o cincime dintre asociațiile de proprietari din Deva nu respectă această obligație legală.

Fiecare asociație de proprietari este obligată prin lege să aibă un cont bancar – oferind astfel locatarilor posibilitatea de a plăti cheltuielile de întreținere direct în cont și oricând, nu doar în ziua stabilită pentru încasarea în numerar a acestora. Mai mult, pentru a facilita locatarilor plata întreținerii în cont, reprezentanții asociației de proprietari trebuie să afișeze la avizier datele de identificare ale contului, odată cu lista de plată a cheltuielilor comune. Cu toate acestea însă, aproape 20% dintre cele peste 450 de asociații de proprietari care funcționează în municipiul Deva nu dețin încă un cont bancar”, atrag atenția reprezentanții DAS Deva.

Legislația în vigoare care reglementează organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari obligă administratorul să utilizeze contul bancar al asociației pentru toate plățile și încasările. “Practic, toate sumele primite în numele asociației de proprietari trebuie depuse în cont, în cel mult 24 de ore de la primire – cu o singură excepție, stabilită pentru cheltuieli neprevăzute, în limita a maximum 1.000 de lei”, arată reprezentanții DAS Deva.

În cazul în care administratorii asociațiilor de proprietari refuză să deschidă un cont bancar, folosind și gestionând veniturile asociației altfel decât cum prevede legea, aceștia pot fi sancționați cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Advertisement

Reprezentanții și membrii asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere privind obligațiile și drepturile ce le revin, potrivit legii, în administrarea proprietății comune, la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 08:00-16:30 sau vineri – între orele 08:00-14:00.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Deputatul Vetuța Stănescu: “PNL a pornit pe un nou drum. Cu hotărâre, curaj și o viziune clară pentru România”

Publicat

pe

Redactat de

 

Partidul Național Liberal (PNL) și-a desemnat noua conducere în cadrul Congresului extraordinar desfășurat sâmbătă, 12 iulie 2025, la Palatul Parlamentului. În prezența a peste 1.200 de delegați, premierul Ilie Bolojan a fost confirmat oficial în funcția de președinte al PNL.

Deputatul PNL Vetuța Stănescu, președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara, a salutat direcția fermă asumată de partid, sub conducerea lui Ilie Bolojan. „Congresul extraordinar de sâmbătă a fost mai mult decât un moment statutar – a fost începutul unei reforme profunde în Partidul Național Liberal. Sub conducerea lui Ilie Bolojan, PNL își asumă o direcție clară: reconectarea cu societatea activă, guvernarea responsabilă și reconstrucția încrederii publice. Nu urmează o perioadă ușoară. România are nevoie de echilibru financiar și de reforme reale, chiar dacă ele pot fi nepopulare. Este nevoie de decizii ferme, luate cu responsabilitate și competență. Iar Ilie Bolojan a dovedit, de-a lungul carierei, că este liderul care nu fuge de greutăți, ci le înfruntă cu luciditate și rezultate. Într-un moment în care mulți se ascund în colțuri politice confortabile, PNL alege calea asumării. Alege să conducă onest, eficient și cu respect față de oameni. Acesta este semnalul pe care l-a dat partidul în fața românilor – că are curajul de a guverna bine, nu doar de a promite”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara, Vetuța Stănescu.

În discursul său, Ilie Bolojan a transmis un mesaj clar privind prioritățile formațiunii politice. “Este timpul să reconstruim PNL și să reprezentăm România reală, pe cei care muncesc, creează, inovează. Profesioniști, antreprenori, tineri, diaspora, ei sunt viitorul și merită să fie auziți”, a transmis Ilie Bolojan.

Noile direcții asumate de conducerea PNL vizează: reformă internă și meritocrație reală, guvernare eficientă, axată pe rezultate, valorile liberalismului modern, ancorate în identitatea PNL. Sub deviza „Modernizare cu rădăcini”, PNL se întoarce la ceea ce l-a făcut puternic: seriozitate, competență, respect pentru instituții și pentru cetățean.

Advertisement

Deputatul liberal Vetuța Stănescu și-a exprimat încrederea în noua echipă de conducere a partidului și în misiunile lui Ilie Bolojan. „Am încredere în noua echipă de conducere. Am încredere că, împreună, putem reda PNL-ului forța de a fi principalul motor de dezvoltare al României. Și mai presus de toate, cred în misiunea pe care și-o asumă Ilie Bolojan: aceea de a reconstrui România prin muncă, viziune și adevăr”, a mai transmis deputatul PNL Vetuța Stănescu, președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate