Actualitate
Numărul misiunilor jandarmilor a crescut cu 500%, în cadrul proiectul LIFE Connect Carpathians
Activitatea jandarmilor în cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians, cofinanțat de UE, prin Programul Life+ al Comisiei Europene, a fost ieri prezentată de către „actorii” principali. Astfel că, de la începutul acestui proiect, în anul 2014, și până acum, numărul misiunilor efectuate de jandarmii hunedoreni a crescut cu 500 %. cele mai multe infracțiuni depistate de oamenii legii au fost în județul Arad, jandarmii Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos, având competențe pe raza a nouă județe.
Jandarmii de la Postul Montan Vața de Jos contribuie la realizarea unuia dintre obiectivele Proiectului LIFE Connect Carpathians, respectiv „Reducerea conflictului om – animale sălbatice și creșterea gradului de toleranță cu privire la carnivorele mari”. Ineditul acestui proiect este dat de faptul că postul de jandarmi acționează pentru prevenirea, depistarea şi sancţionarea actelor de braconaj cinegetic, însă acționează și pentru combaterea celorlalte fapte antisociale pentru care Jandarmeria Română are atribuţii legale. „Există o procedură care este funcțională de doi ani, în care sunt cuprinse șapte instituții. Aceasta se referă la faptul că instituțiile abilitate intervin pentru protejarea vieților omenești, dar și a animalelor în caz că sunt carnivore mari, care își fac apariția sau animale mari, în diferite locuri publice. Numărul misiunilor a crescut cu 500% în anul 2016 față de 2014, iar în primul semestru al acestui an avem o tentință de creștere accentuată, chiar și față de anul trecut. De asemenea, numărul de infracțiuni crește constant, pe raza celor opt județe în care Postul de Jandarmi Montani Vața de Jos are competențe, fiind singura structură de jandarmi din țară care are competențe extrateritoriale”, a declarat colonel doctor Robert Vîță, inspectorul șef al IJJ Hunedoara. În cadrul echipei rapide de intervenții sunt angrenați rangeri, jandarmi, reprezentanți ai AJVPS și de la DSVSA.
„În Hunedoara implementăm acest proiect, care înseamnă conservare biodiversității și ne axăm pe urși și lupi. Important este ca și localnicii să se implice și să îi sprijinim și noi, deoarece au fost cazuri în care fie oamenii, fie animalele acestora au fost atacate de urși sau lupi. O metodă complementară pentru reducerea pagubelor cauzate de animalele sălbatice este utilizarea gardurilor electrice. Acestea acționează ca o barieră împotriva lupului sau a ursului, limitând accesul acestora în interiorul stânei. Avantajul folosirii acestei metode este dat de fatul că aceste garduri pot fi montate oriunde, iar montarea și utilizare lor este simplă și poate fi învățată de oricine. Până în prezent au fost amplasate aproximativ 52 de garduri electrice. O altă metoda utilizată este folosirea câinilor specializați pentru paza șeptelului. Drept urmare în cadrul proiectului au fost distribuiți 10 câini din rasa Ciobănesc Românesc Carpatin, rasă națională cu rezultate eficiente în reducerea pagubelor”, a menționat Iain Trewby, managerul de proiect.
Consilieri, primari, polițiști, acuzați de braconaj
De la înființare până în prezent, efectivele Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos au participat la 857 de misiuni. Dintre acestea, 543 au fost patrule independente la care au participat 1.160 jandarmi, 252 de acțiuni în comun cu Fauna&Flora International/Asociația Zarand la care au participat 576 de jandarmi și 63 de acțiuni în comun cu alte instituții (Administrația Parcului Natural Apuseni, Ocoale silvice/Garda Forestieră/Garda de Mediu/A.V.P.S ) la care au participat 132 de jandarmi. De asemenea, au fost constatate 250 de fapte ilegale, din care 207 fapte contravenționale, în valoare totală de 116.650 de lei și 43 de fapte de natură penală, cu 38 autori. În ceea ce privește numărul de infracțiuni comise în cele opt județe în care jandarmii hunedoreni acționează, Aradul este pe primul loc. În unele cazuri, au fost depistate persoane precum, consilieri, primari, chiar și polițiști care braconau, însă, deocamdată, dosarele se află pe rolul instanțelor, iar cei implicați în acest proiect nu au putut oferi mai multe informații despre acest subiect.
Postul de Jandarmi Montan Vața de Jos a fost înființat la data de iunie 2014, fiind subunitatea de jandarmi care asigură implementarea obligațiilor asumate de Jandarmeria Română în cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians.
Această structură are competenţă teritorială pe întreaga suprafaţă de desfăşurare a proiectului, care cuprinde ariile naturale din regiunea Coridorului Ecologic Apuseni – Meridionali. Această regiune leagă Munţii Apuseni de Carpaţii Meridionali, este formată din 17 situri Natura 2000 și cuprinde județele Alba, Arad, Bihor, Caraş Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara şi Timiş. La nivelul acestei structuri acționează 9 jandarmi montani, pe o suprafață foarte întinsă (coridorul ecologic Munții Apuseni-Carpații Meridionali depășește 150 km lungime, în linie dreaptă, de la Nord la Sud) și se confruntă cu o situație operativă foarte diversificată.
Actualitate
RAR lansează certificatul digital Auto-Pass pentru verificarea istoricului vehiculului
Registrul Auto Român a lansat, pe 1 decembrie, certificatul digital RAR Auto-Pass, disponibil exclusiv online pe site-ul www.rarom.ro. Documentul oferă informații esențiale despre istoricul unui vehicul, fără a fi necesară prezentarea acestuia la RAR. Solicitantul introduce numărul de identificare al vehiculului (VIN) și datele personale, iar, în caz de existență a informațiilor, va plăti 42 de lei pentru certificat. Dacă nu există date, va primi un certificat de negație gratuit. Certificatul este valabil 60 de zile și poate fi descărcat sau primit prin email după plată.
”Registrul Auto Român emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass, un document digital care poate fi solicitat exclusiv online, accesând butonul de pe prima pagină a site-ului www.rarom.ro. Nu este nevoie de prezentarea autovehiculului la reprezentanța RAR! Certificatul RAR Auto-Pass este cea mai transparentă formă de informare a cumpărătorului care dorește să fie vigilent. Documentul vă spune detalii esențiale despre istoria vehiculului pe care urmează să-l achiziționați. Documentul poate fi eliberat atât vânzătorului cât și cumpărătorului, după ce vor fi introduse în aplicația digitală numărul de identificare al autovehiculului (VIN) și câteva date despre solicitant, necesare pentru emiterea facturii și a certificatului. În cazul în care despre un anumit VIN nu există nicio mențiune în bazele de date ale RAR, utilizatorul va primi gratuit un certificat de negație. În momentul în care sunt găsite date despre vehiculul în cauză, solicitantul va fi redirecționat către pagina de plată și, după confirmarea acesteia, va primi pe email certificatul. Totodată, documentul poate fi descărcat și direct din platforma digitală RAR Auto-Pass, imediat după efectuarea plății, dar și la orice moment ulterior, numai în perioada de valabilitate a certificatului (60 zile). Tariful pentru emiterea certificatului este de 42 de lei”, informează reprezentanții Registrului Auto Român.
„Vânzătorul care nu are nimic de ascuns și vrea să dea dovadă de bună credință are tot interesul să solicite acest document de la RAR pentru a vinde autovehiculul în condiții de transparență totală. Conceptul RAR Auto-Pass, document legiferat ulterior, a pornit de la cazurile de modificare a odometrului (valorii kilometrajului) care au luat amploare în ultimii ani, RAR încercând astfel să protejeze persoanele de bună credință care doresc să achiziționeze o mașină și să-i cunoască din start istoricul. În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai ușor de depistat. RAR Auto-Pass este un instrument prin care putem diminua sau limita acest fenomen de manipulare a unor date esențiale care pot face diferența la comercializarea unui autovehicul”, a transmis ing. Cristian Bucur, directorul tehnic al Registrului Auto Român.
Documentul care reprezintă garanția RAR, organism tehnic al statului, conține date autorizate importante despre istoricul vehiculului. Conform legii, responsabilitatea încărcării datelor despre intervențiile și reparațiile efectuate asupra unui vehicul aparține atelierelor autorizate în care s-au desfășurat respectivele operațiuni.
RAR Auto-Pass conține:
– succesiunea citirilor odometrului furnizate de stațiile ITP sau de reprezentanțele RAR la care s-a prezentat mașina;
– date privind intervențiile minore asupra vehiculului în atelierele autorizate (reparațiile ușoare);
– date referitoare la reparațiile efectuate în atelierele autorizate, ca urmare a unor accidente grave care au afectat sistemele de direcție, frânare, structura de rezistență a vehiculului sau elementele de siguranță pasivă;
– date legate de inspecțiile tehnice periodice și de campaniile de rechemare lansate de producătorul vehiculului.
Baza de date interogată pentru obținerea certificatului RAR Auto-Pass este într-o continuă dinamică și se populează cu informații, asta înseamnă că în timp vor fi disponibile din ce în ce mai multe detalii despre un vehicul, pe măsură ce acesta se prezintă la atelierele autorizate de reparații, la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR.
Într-o fază ulterioară de dezvoltare, RAR Auto-Pass va putea oferi informații și despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în România.
FOTO: FACEBOOK REGISTRUL AUTO ROMÂN OFICIAL
Actualitate
Red Bull Oslea Hike & Ride revine în 2025: Competiția are loc pe 8 martie
Organizatorii competiției Red Bull Oslea Hike & Ride, una dintre cele mai așteptate evenimente montane din România, au anunțat oficial data ediției din 2025: 8 martie.
„Pentru că o veste bună e mereu la fel de binevenită ca zăpada din ultima perioadă, am revenit cu data oficială pentru Red Bull Oslea Hike & Ride 2025. Știți voi, save the date, colindați munții în siguranță, și revenim în perioada următoare cu informații legate de această ediție și de înscrieri!” au transmis organizatorii pe canalele oficiale de comunicare.
Evenimentul, care combină drumețiile montane cu adrenalina coborârilor pe schiuri sau snowboard, atrage anual pasionați ai sporturilor de iarnă din întreaga țară, dornici să își testeze limitele într-un peisaj spectaculos.
Red Bull Oslea Hike & Ride este renumit pentru atmosfera vibrantă și provocările inedite pe care le propune participanților. Organizatorii promit noi surprize pentru ediția din 2025, încurajând pasionații de munte să se pregătească pentru o experiență memorabilă.
Rămâneți conectați pentru detalii despre înscrieri și regulament, iar până atunci, savurați iarna în siguranță pe traseele montane!
FOTO: FACEBOOK Red Bull Oslea Hike & Ride Challenge
Actualitate
Iarnă cu semne bune la Totești
Localitatea hunedoreană Totești are o suprafață de peste 22 kilometri pătrați, și o populație de aproximativ 2.000 de locuitori. Comuna are în componență patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Cârnești, Păclișa și Reea și este, practic, lipită de orașul Hațeg.
Două noi proiecte
Ca de obicei, administrația publică locală din comuna din Țara Hațegului derulează mai multe proiecte de dezvoltare a așezării. Dovadă stau două noi proiecte ce vor demara în curând, alături de cele aflate în derulare. „Suntem într-un stadiu foarte avansat cu procedurile ce trebuie parcurse pentru implementarea a două noi proiecte. Esrte vorba despre eficientizarea căminului cultural din Păclișa, la care lucrările vor începe în curând. De asemenea, un alt proiect foarte important pentru comunitatea locală este cel privind reabilitarea drumurilor de exploație agricolă, valoarea fondurilor nerambursabile atrase fiind de circa un milion de uro, la acest obiectiv de investiții fiind în stadiul achiziție al proiectului tehnic. Pe lângă acestea, continuă și celelalte proiecte aflate în derulare, fiind vorba despre introducerea rețelei de alimentare cu gaz metan, modernizarea infrastructurii rutiere, reabilitarea dispensarului medical uman din centrul de comună, eficientizarea energetică a căminului cultural din Cârnești, realizarea Centrului de Aport Voluntar, care va rezolva problema deșeurilor, modernizarea și reabilitarea școlii din Totești, dar și altele. Toate aceste proiecte le derulăm cu finanțări europene sau guvernamentale”, a declarat primarul comuneui hunedorene Totești, Tiberiu Pasconi.
Eventualele ninsori nu îi vor lua prin surprindere
De asemenea, administrația publică locală din Totești are și preocupări de sezon, principala fiind pregătirea de intervenție în cazul unor eventuale ninsori. „Și în acest an ne-am pregătit din timp pentru venirea iernii. Avem pe stoc material antiderapant în cantități corespunzătoare, care vor fi folosite în caz de nevoie. De asemenea, este pregătit pentru eventuale intervenții și buldoexcavatorul pe care îl avem în dotare, acesta fiind prevăzut cu lame de deszăpezire și lamele de cauciuc. Deci dacă va fi nevoie de intervenții suntem pregătiți și, la fel ca și în anii trecuți, sunt convins că nu vor fi probleme cu traficul. Facem toate aceste lucrări în regim propriu, urmând a asigura, bineînțeles, și combustibilul, dar cheltuielile nu vor fi mari și, astfel, nu va fi afectat bugetul”, a spus Tiberiu Pasconi, primarul comunei hunedorene Totești.
Locuri deosebite
Preocuparea administrației din Totești pentru dezvoltarea așezării și creșterea nivelului de confort este una firească, așezarea oferind mai multe obiective demne de a fi vizitate. Astfel, comuna Totești, poartă de intrare către Retezat, adăposteşte, în satul Păclişa, un monument istoric, respectiv castelul Pogany, construit în secolul al XVIII-lea şi modificat în cel următor. Tot la Păclişa s-au mai descoperit şi o aşezare din neolitic, precum şi alte materiale arheologice din vremuri străvechi. Fragmente de factură dacică şi romană s-au mai descoperit şi în satele Toteşti şi Cârneşti, dar şi alte elemente aparţinând epocii bronzului sau evului mediu timpuriu. Despre biserica ortodoxă din Cârneşti se spune că funcţionează din perioada secolelor XV – XVI după Christos. De asemenea, în comună sunt și mai multe lacuri ale amenajării hidroenergetice de pe Râul Mare.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
44 de ani de la tragedia de la Mina Livezeni: Mineri și militari comemorați în Valea Jiului