Actualitate - Eveniment
România, cu deveanca Elisei căpitan de echipă, începe calificările pentru EURO
Astăzi vor începe preliminariile pentru Campionatele Europene de handbal feminin, care se vor disputa, anul viitor, în Franța.
Printre echipele care vor evolua în preliminarii se numără și cea a României, care va juca, în această seară, la Râmnicu Vâlcea.
Grupă mai mult decât accesibilă
„Tricolorele” vor juca, de la ora 19.30, cu reprezentativa similară a Austriei și sunt mari favorite să se impună, la fel cum, în celălalt meci din grupa 4 Rusia are prima șansă să câștige, pe teren propriu, în fața Portugaliei. Grupa este una extrem de accesibilă, în condițiile în care primele două clasate se vor califica la turneul final, la care se mai adaugă și cea mai bună echipă clasată de pe poziția a treia din cele șapte serii poreliminare. Pentru acest meci au fost convocate 21 de jucătoare, căpitanul echipei fiind Valentina Ardean Elisei, care, la cei 35 de ani ai săi, este într-o formă excepțională, extrema stângă, una dintre cele mai valoroase jucătoare ale lumii pe acest post, revenind în forță după ce o accidentare urâtă a ținut-o mult timp în afara terenului. Super Alice, cum este cunoscută în lumea handbalului, a debutat la Universitatea Remin Deva, cu care a câștigat Challenge Cup, în 2002, evoluând, apoi, la Knaz Milos, în Serbia, și la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Căpitanul de echipă al României a avut o periaodă de pauză competițională, în care a devenit mamă, revenind în activitate în 2013, la CSM Cetate Deva. Apoi Valentina Ardean Elisei s-a transferat la HCM Baia Mare și, de anul trecut, evoluează la SCM Craiova. Super Alice este singura hunedoreancă rămasă în lot, după retragerea din echipa națională a finei sale, Paula Rădulescu Ungureanu, accidentarea Anei Maria Tănăsie și ieșirea din vizorul selecționerilor a Patriciei Vizitiu. În etapa a doua a preliminariilor, duminică, 1 octombrie, România va juca, în deplasare, în Portugalia, în vreme ce Austria va întâlni, pe teren propriu, Rusia.
Actualitate - Eveniment
Bărbat bănuit de furt de telefoane, prins de polițiștii de la Petroșani

Un bărbat bănuit de furt de telefoane a fost prins de polițiștii de la Petroșani.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din municipiul Petroșani au depistat un bărbat, de 54 de ani, dat în urmărire națională de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 12:30, de către o femeie, cu privire la faptul că fiicei sale i-ar fi fost sustras telefonul mobil din vestiarul sălii de sport din localitate.
Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor s-a stabilit că mai multe telefoane mobile ar fi fost sustrase din incinta sălii de sport de către o persoană necunoscută.
Polițiștii au identificat în scurt timp persoana bănuită de comiterea furtului.
Aceasta a fost depistată pe o stradă din oraș, fiind vorba despre un bărbat de 54 de ani, domiciliat în municipiul Târgu Jiu, asupra căruia au fost găsite bunurile sustrase.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul fusese dat în urmărire națională de către Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de cinci ani, pentru comiterea infracțiunii de furt.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, cercetările fiind continuate de către polițiștii de investigații criminale.
Bunurile sustrase au fost predate persoanelor vătămate.
Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să fie vigilenți și să nu lase obiecte de valoare nesupravegheate în spații comune.
În cazul unor fapte similare, este esențial ca autoritățile să fie sesizeze în cel mai scurt timp.
FOTO: Arhivă
Actualitate
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg

Un autocamion s-a răsturnat pe DN 66, pe serpentinele de pe Dealul Hațegului.
Pompierii militari ai Punctului de lucru Bretea Română au intervenit, în această după amiază, la un accident rutier produs în orașul Hațeg, pe Drumul Național 66.
„La misiune s-a acționat cu o autospecială de intervenție, iar în eveniment a fost implicat un autocamion care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
La sosirea echipajelor de pompieri, conducătorul autovehiculului era ieșit din cabină fiind cooperant cu echipajul de salvare și cu cel medical al Serviciului Județean de Ambulanță”, transmite ISU Hunedoara.
Ambulanța SAJ l-a transportat la spitalul din Hunedoara pentru investigații medicale de specialitate, iar pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de evenimente rutiere, dar și curățarea carosabilului.
Un ansamblu de vehicule s-a răsturnat în cursul după amiezii de azi, 19 februarie a.c., în jurul ori 15.30, pe DN66, pe direcția de mers Hațeg spre Călan.
„Conform primelor verificări, șoferul ansamblului de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ar fi pierdut controlul asupra direcției într-o curbă și s-a răsturnat.
În urma celor întâmplate, rezervorul autoutilitarei condusă de bărbatul de 31 de ani, domiciliat în județul Alba, s-ar fi spart, iar combustibilul s-ar fi împrăștiat pe carosabil”, transmite IPJ Hunedoara.
Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului, iar în prezent circulația se desfășoară alternativ pe o singură bandă de mers, până la remedierea situației.
Echipajele de intervenție lucrează la curățarea carosabilului și la repunerea în siguranță a traficului rutier.
Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Tânăr fără permis, reținut de polițiști

Un tânăr a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost depistat conducând un autovehicul în municipiul Deva, cu toate că nu deținea permis de conducere.
Un conducător auto de 28 de ani a fost depistat, în data de 18 februarie a.c., în jurul orei 16.30, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Viteazul spre Calea Zarandului, în municipiul Deva.
Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia.
Ulterior, conducătorul auto a lovit un autoturism care se afla parcat în zona unui bloc de pe strada Aleea Muncii din Deva.
Ca urmare a verificării în bazele de date, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.800 de lei.
Ulterior, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Acesta va fi prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 10 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 10 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri