Connect with us
Data: 10/02/2025
.

Actualitate

Clubul Sportiv CFR Simeria a sărbătorit 110 ani de activitate

Publicat

pe

Simerienii au sărbătorit, zilele trecute, 110 ani de sport în oraș. Evenimentul a debutat în sala de spectacole a Centrului de Afaceri din Simeria cu prezentarea imnului oficial al clubului, compus de Alexandru Bari, și cu lansarea și unui volum în care a fost prezentată istoria sportului simerian. Gazde ale acestui eveniment au fost primarul orașului, Emil Ioan Rîșteiu, un susținător înfocat al sportului precum, și președintele clubului CFR Simeria, Vasile Hrițac. Între invitați s-au numărat și celebrii Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu, care au reprezentat Federația Română de Fotbal și au transmis un mesaj din partea președintelui Răzvan Burleanu.

Prezenți la această aniversare au fost și antrenori emeriți precum Ioan Mătăsaru și Ștefan Beregszaszy sau venerabilul Gheorghe Baciu, fost sportiv și președinte al CFR Simeria, decanul de vârstă al manifestării, care au urcat pe scenă pentru a transmite mesaje sportivilor simerieni.

La evenimentul de sâmbătă au mai fost prezenți și directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, Lorincz Szell, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara,Cristian Petrean, fostă sportivă în cadrul clubului, Maria Cosma, de la FC CFR 1907 Cluj, Silviu Bogdan, reprezentant al CS U Craiova și fost fotbalist la CFR Simeria, Florinel Luță, fostul arbitru FIFA, Ioan Danciu, și foști președinți ai clubului sau secțiilor de performanță de la CS CFR Simeria. După lansarea de carte, sportivii și invitații s-au deplasat la baza sportivă din localitate unde au avut loc întreceri sportive între echipele CS CFR Simeria și CFR Cluj, U11 și U13.

Asociația sportivă, care se numea la acea vreme Piski Vasutas Sport Egylet (PVSE), a luat ființă în 28 mai 1909, cu sprijinul înaintașilor de la CFR Cluj, când a avut loc și primul meci de fotbal dintre cele două echipe din Simeria și Cluj, care s-a încheiat cu scorul de 4 – 0, în favoarea CFR Cluj. La 110 ani de activitate a acestui club ne-am propus să aducem în fața iubitorilor de sport un volum, în care să fie prezentată istoria sportului la Simeria, și am fost surprinși să aflăm că în urmă cu peste 100 de ani se practicau aici sporturi precum scrima sau luptele greco-romane. Cu ocazia evenimentului a fost lansat și un imn al clubului, iar în cartea de onoare a clubului personalitățile prezente la eveniment, între care și Miodrag Belodedici, o legendă a fotbalului românesc, au lăsat mesaje pentru sportivii noștri”, a declarat președintele CS CFR Simeria, Vasile Hrițac.

Surpriză, pentru sportivii simerieni, de la oaspeții clujeni

Din partea delegației clujene, clubul simerian a primit în dar un tricou al lui Kamora, jucătorul de Liga I, campion al României, cu semnăturile tuturor jucătorilor de la echipa de seniori a CFR Cluj.

Advertisement

De asemenea, în deschiderea competiției sportive, un avion de mici dimensiuni a survolat zona purtând un banner pe care era inscripționat mesajul: CFR Simeria – 110 ani de activitate. Invitaților le-au fost înmânate diplome aniversare și însemne cu sigla clubului simerian, iar celor prezenți la eveniment le-au fost oferite insigne aniversare și alte obiecte promoționale, precum și câte un exemplar din cartea lansată cu această ocazie.

Întrecere sportivă câștigată de echipele clubului simerian

Acțiunile dedicate împlinirii a 110 ani de existență a Clubului Sportiv CFR Simeria au continuat la stadionul din localitate cu două partide de fotbal susținute de către echipele U11 și U13 a gazdelor în compania celor de la CFR 1907 Cluj, campioana României la seniori. Echipa U11, a reușit să câștige în fața oaspeților cu scorul de 5-2, în timp ce echipa U13 a remizat, scor 1-1. La finalul evenimentului au fost acordate medalii, trofee și alte premii componenților celor două echipe, antrenorilor, tehnicienilor, precum și sportivilor participanți la concursul #110(șut și gol, procedee la karate, coșuri marcate, aruncări etc.), dar și unor suporteri care, prin voluntariat, susțin mișcarea sportivă din orașul Simeria. De asemenea, celor mai tineri 110 sportivi din cadrul clubului li s-a predat, în mod simbolic, ștafeta performanței, pentru li se aminti că ei reprezintă viitorul și au obligația de a continua tradiția sportivă la Simeria.

 

„Sportul, pentru mine, reprezintă o componentă importantă din educația unei persoane, mai ales în rândul copiilor cu vârste de până la 18 ani. Cred cu tot sufletul că sportul te învață să fii competitiv, dar, în acelaşi timp, corect şi onest. Și mai cred fără rețineri că sportul este cel care te antrenează să îmbini competitivitatea cu integritatea. Fiind unul dintre cele mai vechi cluburi sportive din județul Hunedoara, CFR SIMERIA ne motivează şi ne obligă deopotrivă să continuăm ceea ce s-a început în urmă cu 110 ani. Din istoria clubului a rezultat încă de la început necesitatea practicării sportului de masă. Susțin prin toate mijloacele: învăţământul, cultura şi sportul din oraşul Simeria pentru a ne asigura viitorul pe termen lung”, a declarat Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria.

Advertisement

Îmi doresc ca sportul simerian să se dezvolte atât la nivel de amatori, cât și pe segmentul de performanță. Am văzut recent un studiu potrivit căruia 63 la sută din populația României nu practică mișcare sportivă, comparativ cu vecinii noștri sârbi, spre exemplu, unde 80 la sută din populație face mișcare începând de la mersul pe jos până la alte activități sportive. Mișcarea înseamnă sănătate și îi încurajez pe oameni să practice orice sport doresc pentru a rămâne sănătoși la trup și minte” – președintele CS CFR Simeria, Vasile Hrițac.

Advertisement

Actualitate

Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte al României

Publicat

pe

Redactat de

Klaus Iohannis a anunțat, luni, 10 februarie, că demisionează din funcția de președinte al României. 

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a menționat că va pleca din funcție, începând de miercuri, 12 februarie.

„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută, astăzi, la Palatul Cotroceni.

Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul

Advertisement

Conform Constituției României, „dacă funcția de președinte devine vacantă ori dacă președintele este suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților”.

Prin urmare, președintele Senatului, Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul funcției, până la alegerile prezidențiale programate în luna mai.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedorenele din Liga 3 își continuă seria amicalelor

Publicat

pe

Redactat de

Cele două echipe hunedorene din liga 3 de fotbal își continuă seria meciurilor de pregătire. Jiul Petroșani a evoluat zilele trecute, iar Minerul Lupeni va fi pe gazon marți, 11 februarie.

Jiul, egal la Ghiroda

A cincea clasată din seria 8 din Liga 3, Jiul Petroșani, a jucat un meci amical pe terenul colegei de eșalon CSC Ghiroda. Jocul disputat pe terenul celei de-a doua clasate din seria 9 s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, petroșănenii conducând cu 1-0 și 2-1, golurile celor de la Jiul fiind marcate de Gogescu. Echipa din Petroșani a început în formula Turiță – Geană, Dobre, Dunca, Hondorocu – Pruteanu, Sandu, Jinca, Petre – Velici, Gogescu, iar pe parcurs au mai intrat Mureșan – Vreja, Petruț, Giurică, Toma, Sajin, Fulga și Buțurcă. Până la jocul cu cei de CSC Ghiroda, băieții de la Jiul au mai disputat trei meciuri de pregătire. Astfel, petroșănenii au învins, cu 3-1, acasă, pe CSM Târgu Jiu, din Liga 4 Gorj și au pierdut, cu 0-1, pe teren propriu, de la vecinii și rivalii de la Minerul Lupeni, și cu același scor deplasarea de la CSU Alba Iulia, locul 3 în seria 7 din Liga 3. Dacă nu apar modificări de ultim moment, următorul meci de pregătire al celor de la Jiul va avea loc sâmbătă, 15 februarie, la Petroșani, cu Unirea DMO, liderul din Liga 4 Hunedoara.

Minerul joacă cu FCU Craiova

 

Advertisement

Și Minerul Lupeni, a cincea clasată în seria 9, va juca al patrulea meci de pregătire al anului. După ce au învins cu 4-0 pe Minerul Motru, din Liga 4 Gorji și cu 1-0 pe conjudețeana Jiul Petroșani și au pierdut, cu 4-2, de la Vulturii Fărcășești, locul 4 din seria 8, toate meciurile fiind jucate pe terenul adversarelor, cei de la Lupeni vor întâlni divizionara secundă FCU Craiova. Meciul va avea loc marți, 11 februarie, de la ora 13:00, la Craiova, la baza sportivă FCU Footbal Park “Tărâmul Leilorpe trenul 3 „Costică Ștefănescu”. În cazul în care nu vor apărea schimbări de ultimă oră, următorul meci de pregătire al celor de la Minerul Lupeni va fi tot în deplasare, joi, 13 februarie, pe terenul celor de la Unirea DMO. Reamintim că atât Minerul, cât și Jiul, au șanse reale de a ajunge în play-off-ul Ligii 3, acolo unde se califică primele patru clasate de la finele sezonului regular.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Weekend de foc pentru pompierii hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

În weekend-ul care a trecut,  pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au participat la 183 de misiuni și intervenții.

Echipajele SMURD au intervenit la 119 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, cu o medie de 40 de misiuni/zi, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 11 situații care au necesitat aceste intervenții.

În aceste 3 zile, pompierii militari de la toate subunitățile de intervenție ale ISU Hunedoara au acționat pentru stingerea a 30 de incendii de vegetație uscată, produse în mai multe localități ale județului.

Flăcările au afectat, în total, câteva zeci de hectare de teren, iar cauza probabilă a declanșării incendiilor, în toate cazurile, a fost focul deschis în spații deschise.

Incendiile în urma cărora au ars suprafețe mari de teren s-au înregistrat în localitățile Techereu, comuna Balșa, unde au fost afectate aproximativ 50 de hectare de teren, dar și în orașul Aninoasa. Aici, flăcările au ars vegetația uscată de pe aproximativ 20 de hectare de teren.  Din totalul de 30 de acțiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în patru situații de urgență în localitatea Cozia, comuna Cârjiți, pentru a stinge flăcările care au izbucnit atât pe terenuri folosite ca pășune, cât și la lizieră și litieră de pădure, pe o suprafață totală de 29 de hectare.

Pompierii hunedoreni fac apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor. Conform prevederilor legale în vigoare, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Advertisement

În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor.

În cele 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au desfășurat și 12 misiuni de recunoaștere în teren, iar 11 misiuni au fost efectuate în sprijinul comunității.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Citeste mai mult ...

Actualitate