Actualitate
Una dintre cele mai iubite soliste din România, Alexandra Uşurelu, concertează la Simeria

Alexandra Ușurelu, una dintre cele mai iubite artiste de muzică non-mainstream din România, care reușește să cucerească publicul încă din primele secunde de când începe să cânte, vine, sâmbătă, la Simeria, într-un concert de exepție, care poartă numele „Magia Hibernalia”. Căldura, bucuria și frumusețea pe care artista le emană de fiecare dată când urca pe scenă, te duc într-o lume de poveste în care personajul principal este muzica pentru suflet. Reprezentanții Centrului Cultural și de Creație al orașului Simeria, care organizează evenimentul, au pregătit, de asemenea, o serie de evenimente de excepție ce se vor derula la finalul acestei săptămâni.
Finalul de săptămână vine, la Simeria, cu o serie de evenimente menite aducă în sufletele celor prezenți magia sărbătorilor de iarnă.
Seară caritabilă, pentru o fetiță de 5 ani
Încă de vineri, de la ora 18:00, la Parcul de Afaceri Simeria, va avea loc seara de caritate, „Nu sunteți singuri”, eveniment organizat de Asociația Centrul de Voluntariat Simeria (Volsim), în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Simeria, Direcția de Asistență Socială Simeria, Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria și Liceul Tehnologic de Transport Feroviar Anghel Saligny Simeria. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar sumele încasate vor fi donate unei fetițe de 5 ani care are nevoie de o serie intervenții chirurgicale pentru corectarea oaselor feței în vederea îmbunătățirii respiraței, a deglutiției și a aspectului. Cea mai ieftină operație de acest fel se realizează în Ungaria și costă aproximativ 14.000 de euro. Organizatorii aduc în fața publicului pe îndrăgitul solist de muzică populară Bogdan Toma, Corala „Sargeția”, Grupul folcloric „Sânziene” din Călan, Corul de copii al Liceului Tehnic TF „Anghel Salingny”, precum și Corul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Simeria. Cei care vor să întindă o mână de ajutor familiei micuței, pot face donații în contul RO83RNCB0166027006350007, deschis la BCR, pe numele tatălui fetei, Kurti Lajos.
Copiii, așteptați la „Cupa pomului de Crăciun la șah”
Ziua de sâmbătă debutează, la Simeria, cu un concurs de șah pentru copii. Astfel, de la ora 10:00, la Clubul Smart al Copiilor Simeria, va avea loc „Cupa pomului de Crăciun la șah”, eveniment organizat în parteneriat cu Clubul de Șah Deva. Turneul este organizat în cinci runde, sistem elvețian, și nu se percepe taxă de participare.
„Magia Hibernalia”, adusă la Simeria, de Alexandra Ușurelu
Seara de sâmbătă va fi una magică, anunță organizatorii evenimentului „Magia Hibernalia”, un concert de excepție marca Alexandra Ușurelu. De la ora 19:00, artista va urca pe scena Parcului de Afaceri, iar biletele încă se mai pot achiziționa, fie on-line, fie de la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Simeria, dar și de la locație, în ziua evenimentului, începând cu ora 16:00. Prețul unui bilet este de 25 de lei, iar pentru elevi și studenți este de 15 lei. „Vocea și prezența care surprinde prin candoare și emoție, revine la Simeria. După ecourile deosebit de favorabile ale concertului susținut în vara anului 2018 în Arboretumul Simeria, Alexandra Ușurelu revine, de această dată, cu un nou concert, care va include cântecele sale deja cunoscute, dar și câteva melodii specifice sărbătorilor de iarnă, special reorchestrate pentru această perioadă din an. În deschiderea evenimentului va susține un mini-recital Gabriel Cîndea, câștigătorul Trofeului Tinereții la Festivalul de la Amara – 2019”, a precizat managerul Centrului Cultural și de Creație al orașului Simeria, Anca Albu. Organizatorii pun la dispoziție și un număr de telefon pentru informații sau rezervări: 0737 031 820.
„Unde este Moș Crăciun?”, spectacolul care încheie seria de evenimente din acest an
Evenimentul care încheie seria evenimentelor culturale ale lunii decembrie, precum și din acest an, la Simeria, este spectacolul de teatru, muzică și dans „Unde este Moș Crăciun?”. Spectacolul va avea loc duminică, 15 decembrie, de la ora 19:00, la Parcul de Afaceri Simeria, iar din distribuție fac parte toți copiii de la Clubul Smart al Copiilor din localitate. „Copiii sunt așteptați, în număr cât mai mare, ca să descopere cine l-a răpit pe Moș Crăciun și cum va fi salvat Crăciunul. Accesul la acest eveniment este liber”, a mai precizat Anca Albu.
Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria încheie, astfel, anul cu o serie de evenimente culturale variate, destinate, ca de fiecare dată, publicului de toate vârstele. Aceste evenimente marchează atât sărbătorile de iarnă, cât și cei cinci ani de existență ai Centrului Cultural și de Creație al orașului Simeria.
Actualitate
Ajutoare de urgență pentru familii și persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara

Guvernul a aprobat, astăzi, acordarea de ajutoare de urgenţă de peste 1,7 milioane lei pentru sprijinirea unor familii şi persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, banii vor ajunge la 431 familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situaţii care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.
„În urma centralizării situaţiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetăţeni din toată ţara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercaţi dintre noi. Plata ajutoarelor de urgenţă va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, suma de 409.700 lei a fost alocată pentru 75 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, iar 185.500 lei pentru 51 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an, din judeţele Constanţa şi Vaslui. De asemenea, 1.118.900 lei a fost alocată pentru 305 familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
Actualitate
Atenționare pentru turiști: Drumețiile în Parcul Național Retezat, mai dificile iarna

Reprezentanții Parcului Național Retezat avertizează turiștii că, deși peisajele montane acoperite de zăpadă sunt spectaculoase, drumețiile pe timp de iarnă necesită o pregătire atentă și o evaluare riguroasă a condițiilor de traseu.
Pentru siguranța celor care aleg să exploreze Retezatul în sezonul rece, administratorii parcului recomandă:
Informarea prealabilă despre starea traseelor și dificultatea acestora.
Verificarea permisiunii de acces pe traseele dorite, fie prin consultarea descrierilor oficiale, fie prin contactarea echipelor Salvamont, a jandarmilor montani sau a personalului Parcului Național Retezat.
Alegerea traseelor mai scurte, având în vedere că durata unei drumeții se poate dubla din cauza zăpezii și că zilele sunt mai scurte.
Respectarea traseelor marcate pentru a evita pericolele, inclusiv declanșarea unor avalanșe.
Adaptarea echipamentului la condițiile de iarnă: bocanci adecvați, parazăpezi, mănuși, bețe de trekking, lanternă frontală cu baterii de rezervă, termos cu ceai și alimente energizante.
Evitarea aventurării singure și includerea în grup a cel puțin unei persoane experimentate în drumeții de iarnă.
Oficialii Parcului Național Retezat încurajează turiștii să se bucure de frumusețea munților, dar să o facă responsabil, cu respect față de natură și siguranța proprie.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
Restaurarea Castelului Corvinilor merge mai departe

Lucrările de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor, unul dintre cele mai importante monumente medievale din România, continuă. Până când temperaturile vor reveni la valori mai prielnice, acestea se derulează în spaţii interioare, în această perioadă fiind vizate, cu prioritate, podul Capelei şi podul Sălii Dietei, potrivit reprezentanților municipalității hunedorene.
Lucrările sunt derulate în cadrul celui de-al doilea mare proiect de restaurare-conservare pentru care Primăria Municipiului Hunedoara a câştigat o finanţare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiect de circa șase milioane de euro
Aproximativ șase milioane de euro este valoarea totală a proiectului de restaurare-conservare, iar acesta vizează zonele şi elementele importante ale Castelului Corvinilor care nu au putut fi incluse în primul proiect, derulat în ultimii ani, în valoare de alte cinci milioane de euro nerambursabili, obţinuţi de administraţia oraşului prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
„Am fi dorit de la bun început să avem un buget suficient pentru a restaura integral Castelul Corvinilor dar, la acea vreme, când s-au deschis apelurile de finanţare europeană prin vechiul POR pentru astfel de obiective, limita maximă era de 5 milioane de euro. Atunci ne-am adaptat condiţiilor existente, ne-am gândit la ce e mai urgent de făcut pentru Castel, am întocmit proiectul, am câştigat finanţarea apoi s-au făcut lucrările. A apărut această oportunitate, prin PNRR, de a continua demersul nostru general care vizează acest obiectiv, am scris un nou proiect, am obţinut o nouă finanţare şi suntem deja de luni bune în faza execuţiei lucrărilor efective. Cumulând rezultatele celor două proiecte, putem vorbi despre cea mai amplă restaurare a Castelului Corvinilor din ultimul secol. Sunt încrezător că administraţia obiectivului turistic şi constructorul vor reuşi să găsească soluţii pentru ca lucrările să se deruleze, şi de această dată, fără a fi afectate prea mult nici programul şi nici traseele de vizitare”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Reamintim faptul că, cea de-a doua etapă de restaurare a Castelului Corvinilor vizează nu mai puţin de 27 de obiective de lucrări printre care se regăsesc restaurarea frescelor din mai multe zone ale edificiului medieval, înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor, refacerea podurilor de acces, curăţarea fântânii din curtea interioară, restaurarea „Cavalerului” din vârful Turnului Buzdugan, precum şi lucrări necesare pentru deschiderea spre vizitare a mai multor spaţii din impozantul monument medieval. De asemenea, acest proiect mai prevede ample reabilitări ale acoperişurilor, refaceri de instalaţii electrice, implementarea unui sistem de supraveghere video şi realizarea un planşeu din lemn pe Terasa de Artilerie.
Considerat cel mai frumos din Transilvania, Castelul Corvinilor este renumit nu doar pentru arhitectura sa gotică impresionantă, ci și pentru istoria sa fascinantă, atrăgând anual mii de turiști din întreaga lume.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două noi contracte, semnate de Apa Prod SA Deva. Investiții importante în infrastructura de apă, în 13 localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe o stradă din Petroșani. Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 2 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 23 de ore in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Cupa Baloo”, în weekendul care urmează, la Straja. Vedeta stațiunii din Valea Jiului împlinește 25 de ani
- Actualitatecu o zi in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal