Connect with us
Data: 23/02/2025
.

Actualitate

„Nu aglomerați „Urgența” inutil!”, apel din partea conducerii Spitalului Județean de Urgență

Publicat

pe

Spitalul Județean de Urgență din Deva, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, ia toate măsurile necesare pentru a proteja atât pacienții, cât și personalul medical, în actualul context epidemiologic. 

Măsurile luate de conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva au la bază reglementările în vigoare și au scopul de a proteja atât pacienții, a personalul medical, dar și de a preveni și combate infectarea cu SARS-CoV-2.

Având în vedere măsurile dispuse, de mobilizare a personalului medical pentru triajul pacienților care se prezintă la UPU a SJU Deva, conducerea unității medicale face un apel către cetățeni să nu aglomereze inutil Unitatea de Primiri Urgențe. Și asta pentru că, pacienții sănătoși pot deveni contacți ai cazurilor reale de infecție cu SARS-CoV-2, iar aglomerarea Unității de Primiri Urgențe îngreunează actul medical pentru pacienții aflați în dificultate. De asemenea, aglomerarea inutilă atrage epuizarea personalului medical care trebuie să fie apt pentru a interveni în cazurile reale de urgență.

„Îndemnul nostru la rațiune și responsabilitate este justificat întrucât persoanele care au simptome ușoare de răceală se pot panica, chiar dacă și ele știu că nu au luat contact cu persoane infectate și s-au protejat. Le recomandăm contactarea medicilor de familie în aceste cazuri. Aglomerarea UPU poate pune în pericol activitatea medicilor și viața celorlalți pacienți”, atenționează dr. Claudiu Antal, director medical al SJU Deva.


CE TREBUIE SĂ FACEȚI?

În cazul în care manifestați simptome specifice infecției cu coronavirus (tuse, febră, dificultăți în respirație) este important să vă sunați medicul de familie și să solicitați sfaturi. În cazul în care acesta nu poate fi contactat, apelați Direcția de Sănătate Publică.
În caz de urgență apelați 112.
Decizia de a efectua acest test pentru coronavirus aparține medicilor de specialitate în funcție de specificul fiecărui caz în parte.
Evitați contactul cu alte persoane pentru a nu le expune la riscul de infectare. Transmiterea infecției de la persoane asimptomatice este posibilă.
Advertisement

Actualitate

Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Publicat

pe

Redactat de

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.

A fost solicitată și intervenția unui elicopter.

„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.

 

Foto cu caracter ilustrativ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 24 Februarie 2025

Chitid

09:00 – 17:00

Vălari

09:00 – 17:00

Advertisement

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principala, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândusei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Marti, 25 Februarie 2025

Chitid

Advertisement

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Advertisement

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Miercuri, 26 Februarie 2025

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (partial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Advertisement

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Streisângiorgiu

09:00 – 17:00

Petrila, str. Mesteacănului

Advertisement

09:00 – 17:00

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Petroșani, str. Sasa, Paraieni, Danutoni, CED Strambuta, SOCOM-Service Auto Livezeni, organizare santier Hidroconstructia, Motel Gambrinus, EC Electronics-zona Gambrinus, service auto-zona Gambrinus

09:00 – 17:00

Advertisement

Joi, 27 Februarie 2025

Vălari

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (partial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Advertisement

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

Advertisement

09:00 – 17:00

Streisângiorgiu

09:00 – 17:00

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Gura Luncii

09:00 – 17:00

Petroșani, strazile Funicularului, Progresului, Substatie CFR Petroșani

09:00 – 17:00

Petroșani, str. Sasa, Paraieni, Danutoni, CED Strambuta, SOCOM-Service Auto Livezeni, organizare santier Hidroconstructia, Motel Gambrinus, EC Electronics-zona Gambrinus, service auto-zona Gambrinus

Advertisement

09:00 – 17:00

Vineri, 28 Februarie 2025

Vălari

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (partial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Valea Sângiorgiului

09:00 – 17:00

Advertisement

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cupele europene la fotbal

Publicat

pe

Redactat de

CHAMPIONS LEAGUE

Play-off retur

Milan – Feyenoord 1-1 (0-1)

Atalanta – Bruges 1-3 (1-2)

Bayern – Celtic 1-1 (2-1)

Advertisement

Benfica – Monaco 3-3 (1-0)

Dortmund – Sporting 0-0 (3-0)

PSG – Brest 7-0 (3-0)

Real – Man. City 3-1 (3-2)

Eindhoven – Juventus 3-1 (1-2)

Advertisement

* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur

Optimi

I: PSG – Liverpool (5.03, 22:00/11.03, 22:00)

II: Bruges – A. Villa (4.03, 19:45/12.03, 22:00)

III: Real – Atletico (4.03, 22:00/12.03, 22:00)

Advertisement

IV: Eindhoven – Arsenal (4.03, 22:00/12.03, 22:00)

V: Benfica – Barcelona (5.03, 22:00/11.03, 19:45)

VI: Dortmund – Lille (4.03, 22:00/12.03, 19:45)

VII: Bayern – Leverkusen (5.03, 22.00/11.03, 22:00)

VIII: Feyenoord – Inter 5.03, 19:45/11.03, 22:00)

Advertisement

*Între paranteze sunt trecute datele și orele de desfășurare ale meciurilor

Sferturi (8-9/15-16 apr)

A: Câștigătoare I – Câștigătoare II

B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III

C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI

Advertisement

D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII

Semifinale (29-30 apr/6-7 mai)

1: Câștigătoare B – Câștigătoare A

2: Câștigătoare C – Câștigătoare D

* Datele și orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite

Advertisement

ulterior

Finala (31 mai, 22:00, Munchen)

Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2

EUROPA LEAGUE

Play-off retur

Advertisement

Bodo – Twente 5-2 (1-2)

Galatasaray – Alkmaar 2-2 (1-4)

FCSB – PAOK 2-0 (2-1)

Roma – Porto 3-2 (1-1)

Vikt. Plzem – Ferencvaros 3-0 (0-1)

Advertisement

Ajax – St. Gilloise 1-2 (2-0)

Sociedad – Midtjylland 5-2 (2-1)

Anderlecht – Fenerbachce 2-2 (0-3)

* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur

Optimi (6-13 martie)

Advertisement

I: Vikt. Plzen – Lazio (22:00; 19:45)

II: Bodo – Olympiacos (22:00; 19:45)

III: Ajax – Eintracht F. (22:00; 19:45)

IV: Alkmaar – Totteham (19:45; 22:00)

V: Roma – Bilbao (22:00; 19:45)

Advertisement

VI: Fenerbachce – Rangers (19:45; 22:00)

VII: FCSB – Lyon (19:45; 22:00)

VIII: Sociedad- Man. United (19:45; 22:00)

*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor

Sferturi (10-17 aprilie)

Advertisement

A: Câștigătoare II – Câștigătoare I

B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III

C: Câștigătoare VI – Câștigătoare V

D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII

Semifinale (1-8 mai)

Advertisement

1: Câștigătoare B – Câștigătoare A

2: Câștigătoare C – Câștigătoare D

* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior

Finala (21 mai, 22:00, Bilbao)

Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2

Advertisement

CONFERENCE LEAGUE

Play-off retur

Betis – Gent 0-1 (3-0)

Ol. Ljubljana – Borac 0-0 (0-1)

Pafos – Omonia 2-1 (1-1)

Advertisement

Heidenheim – Copenhaga 1-3 (2-1)

Jagiellonia – B. Topola 3-1 (3-1)

Ap. Nicosia – Celje 0-2 (2-2)

Panathinaikos – Vikingur 2-0 (1-2)

Shamrock – Molde 4-6 (1-0)

Advertisement

* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur

Optimi (6-13 martie)

I: Betis – Guimaraes (19:45; 22:00)

II: Jagiellonia – Cercle (22:00; 19:45)

III: Celje – Lugano (22:00; 19:45)

Advertisement

IV: Panathinaikos – Fiorentina (19:45; 22:00)

V: Copenhaga – Chelsea (19:45; 22:00)

VI: Molde – Legia (19:45; 22:00)

VII: Pafos – Djurgardens (22:00; 19:45)

VIII: Borac – Rapid V. (22:00; 19:45)

Advertisement

*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor

Sferturi (10-17 aprilie)

A: Câștigătoare I – Câștigătoare II

B: Câștigătoare III – Câștigătoare IV

C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI

Advertisement

D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII

Semifinale (1-8 mai)

1: Câștigătoare A – Câștigătoare B

2: Câștigătoare C – Câștigătoare D

* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior

Advertisement

Finala (28 mai, 22:00, Wroclaw)

Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate