Actualitate - Eveniment
Accident rutier pe DN66. Un autoturism a derapat și s-a răsturnat în curtea unei case
Un autoturism a derapat și s-a răsturnat în curtea unei case, în urma unui accident rutier, produs pe DN 66, pe raza localității Sântămaria Orlea.
„Drumarii de la SDN Deva au intervenit astăzi dimineață pentru curățarea carosabilului de combustibil, în urma unui accident petrecut pe DN 66, la Sântamaria Orlea (HD). Un autoturism a deparat și a ieșit de pe carosabil, în curtea unei case”, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara.
„Astăzi, în jurul orei 07:15, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Caraș Severin, care conducea o autoutilitară pe DN 66, în localitatea Sântămaria Orlea, din direcția Hațeg-Petrosani, nu a asigurgat corespunzător încărcătura din autoutilitară (un butoi încărcat cu aproximativ 200 l de motorină), care a căzut pe carosabil, pe sensul opus de mers, acolo unde circula autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani, din județul Gorj, care nu a putut evita impactul cu încărcătura căzută pe carosabil (rezultând avarierea autoturismului și împrăștierea motorinei pe carosabil). Tot pe sensul de mers Petroșani- Hațeg circula și autoturismul condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Baru, care din cauza peliculei de motorină formată pe carosabil s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers, în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 31 de ani. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat comisar Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Sursa foto: DRDP Timișoara
Actualitate
800 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Orăștie
Orăștia împlinește sâmbătă, 30 noiembrie, 800 de ani de la prima atestare documentară, cu acest prilej va avea loc manifestarea culturală „Poveștile Orăștiei”.
Două zile pline la Sinagogă
Evenimentele vor debuta vineri, 29 noiembrie, de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, cu vernisajul expoziției de fotografii ce surprind Orașul Paliei între 1900 și 1970. Despre municipiu va conferenția dr. Mihai Căstăian, pentru ca, apoi, publicul să fie invitat la „Salonul de artă plastică orăștiană”. Vor expune Jesi Filip, Mircea Zdrenghea, Alexandru Mihăilean și Rodica Șofan, aflată la debutul său pe simeze. Despre tablouri vor vorbi autorii și custodele expoziției, jurnalistul Dan Orghici.
„Pasiunea pentru pictură și culoare am descoperit-o în ianuarie 2019, cu totul întâmplător. Îmi plac culorile, iar ceea ce aștern pe pânză e în concordanță cu starea și gândurile mele. Sâmbătă, 30 noiembrie, cu începere de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, publicul este invitat la o vizionare videoclipuri compuse din fotografiile pe care le-am primit sau le-am achiziționat de-a lungul timpului ce au ca temă Orăștia și locuitorii ei. Vom încheia manifestarea cu șederi la vorbă cu și despre orăștieni și Orăștie, răspunzând invitației la povești prof. Adrian Secui, dr. Mihai Căstăian, arh. Dan Enedy și alții. În cele opt secole de istorie, Orăștia a cunoscut și perioade de prosperitate, dar și perioade de restriște. În trecutul său, Orașul a fost reședință de zonă apoi de plasă, iar azi este orașul care ar putea contribui cel mai mult la dezvoltarea turistică a județului nostru. Asemenea unei cetăți, un oraș are obligația să nu se predea niciodată! Toată istoria noastră ne obligă! Avem toate motivele să fim mândri de istoria orașului. Aniversăm Orăştia privind cu încredere în viitor, cu oameni creativi şi harnici, cu dragoste pentru urbea în care trăiesc. La multe secole orăștieni și ție Orăștie!”, a transmis Dan Orghici.
Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor din sală.
Actualitate
Tânăr din Deva prins cu substanțe suspecte. Dosar penal pentru deținere de droguri
Dosar penal întocmit de către polițiști, ca urmare a depistării unui tânăr ce deținea substanțe susceptibil a face parte din categoria celor interzise
La data de 28 noiembrie 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au observat, pe o stradă din Deva, trei tineri care manifestau un comportament ciudat.
În urma legitimării, polițiștii au stabilit că cei trei sunt din municipiul Deva și sunt în vârstă de 18 și de 19 ani. Ca urmare a efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre tineri, în vârstă de 19 ani, polițiștii au găsit o cantitate de substanță solidă, de culoare brun-închis, ambalată în folie din plastic.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, iar substanța respectivă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, de către polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.
Actualitate
Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Ceremonialul militar organizat de ,,Ziua Națională a României” aduce restricții de circulație în zona Cimitirului Eroilor din municipiul Deva, de pe strada Călugăreni.
“Duminică, 1 Decembrie 2024, între orele 11:00 – 13:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Călugăreni – pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Eroilor și străzile Scoruș și Nucilor, din municipiul Deva, ca urmare a desfășurării festivităților ocazionate de “Ziua Națională a României””, au informat reprezentanții Primăriei Deva.
Primăria Municipiului Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale