Connect with us
Data: 02/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

S-a deschis oficial circulația la nodul rutier Dobra, care face legătura între A1 și DN 68A

Publicat

pe

Circulația la nodul rutier Dobra, aferent conexiunii autostrăzii A1, lotul 3 Lugoj – Deva, cu DN 68A, s-a deschis oficial, astăzi, ca urmare a montării, în regie proprie de către DRDP Timişoara, a tuturor semnalizărilor rutiere aprobate de comisia mixtă CNAIR – IGPR și a recepționării acestora de către specialiștii DRDP Timișoara și a Serviciului Poliției Rutiere Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva – CIC Săliște.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, în 27 mai, în şedinţa de Guvern, că începând din 28 mai, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va ridica temporar restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3 al Autostrăzii 1, între Ilia și Holdea. „Situaţia Autostrăzii Lugoj – Deva, parte componentă a coridorului european principal Constanţa – Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Nădlac, cu cei 100 de km de autostradă, se prezintă în felul următor: avem 66 de km de autostradă pe care se circulă fără restricţii, avem 21 de km în Lotul 3, unde se circulă cu restricţii de viteză şi de tonaj, avem 4 km din Lotul 2, muzeu în aer liber, sunt finalizaţi în proporţie de 75%, dar nerecepţionaţi şi avem 9 km din Lotul 2, celebra secţiune a urşilor, secţiunea E, nerealizaţi. Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările la această autostradă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi fără restricţii. Aşadar, domnule prim-ministru, vă informez că începând de mâine, 28 mai, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va ridica temporar restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3, cei 21 de km dintre Holdea şi Ilia”, a declarat Lucian Bode, în 27 mai, întrebat de premier ce se întâmplă pe Autostrada Lugoj-Deva. Ministrul a ținut să facă o trecere în revistă a problemelor apărute pe acest lot, însă nu a menționat ce lucrări au fost executate pentru ca aceste restricții să fie ridicate acum.

 

Advertisement

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Publicat

pe

Redactat de

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.

Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.

Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.

Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate