Actualitate
Pentru al 10-lea an, scriitorul Laurian Stănchescu pornește în Marșul Național în cinstea lui Avram Iancu
Scriitorul și jurnalistul Laurian Stănchescu pornește, joi, 10 septembrie, în marșul dedicat marelui erou național, Avram Iancu. Cu toate că, se confruntă cu probleme de sănătate, poetul român a decis să nu renunțe la această acțiune care se bucură de multă prețuire, în special din partea moților de rând din Apuseni, și să o ducă mai departe „cât mă ține sângele și puterea de viață”, după cum spune Laurian Stănchescu, inițiatorul acestei manifestări. Evenimentul precede, încă din anul 2010, Serbările Naționale de la Țebea, care vor avea loc duminică, 13 septembrie.
Însoțit de un grup de circa 15 persoane, oameni de cultură, între care medici și profesori, poetul va porni pe un traseu de aproape 100 de kilometri, din localitatea Vidra, județul Alba, unde s-a născut marele erou național, și până la Țebea, unde este înmormântat „Crăișorul Munților”.
Laurian Stănchescu a decis să nu renunțe și să continue organizarea acestui marș național, deși, la un moment dat, dezamăgit de clasa politică și de autorități, s-a gândit, cu tristețe, să pună punct. „Nu vreau să las memoria martirilor pe seama politicienilor pentru că am văzut ce pot, ce fac, care este, de fapt, atitudinea lor față de istoria și cultura națională. Am zis că trebuie să continui dacă am primit această misiune de la Dumnezeu, acest dar, trebuie să îl duc până la capăt. Așa cum sunt eu, în căruciorul cu rotile, am reușit să trec prin Parlament și proiectele Avram Iancu, Mihai Viteazul și Horea, Cloșca și Crișan -Martiri și Eroi ai Națiunii Române. Sunt proiectele mele, votate în Parlament, semnate și promulgate de președintele Klaus Iohannis și mi-am propus să duc până la capăt acest marș național, cât mă ține sângele și puterea de viață”, spune scriitorul și jurnalistul Laurian Stănchescu.
Este pentru al 10-lea an când, înaintea Serbărilor Naționale de la Țebea, poetul român, însoțit de „o mână” de români, pornește în acest marș dedicat memoriei marelui erou național Avram Iancu. În premieră, în acest an, i se alătură un grup de participanți din județul Mureș. Îmbrăcați în frumoasele straie populare, aceștia vor mărșălui, începând de mâine, de la casa „Crăișorului” din Vidra de Sus și până la Țebea.
„Avram Iancu trebuie să fie înconjurat de moți, nu de garduri de metal!”
Ca de obicei, marșul inițiat de poetul Laurian Stănchescu cuprinde mai multe manifestări în amintirea eroului naţional Avram Iancu. După o frumoasă ceremonie, ce se va desfășura, vineri, 11 septembrie, la monumentul Avram Iancu din centrul orașului Câmpeni, „Crăișorul Munților” va fi omagiat și a doua zi, sâmbătă, 12 septembrie, la biserica din Ribița și la Brad. „Este vorba despre biserica străveche de 600 de ani de la Ribița, unde Avram Iancu avea obiceiul, când se retrăgea spre Baia de Criș, să se ducă să se închine. Și Horea, Cloșca și Crișan, înainte de a începe Revoluția s-au dus și s-au închinat în această biserică. Există și documente”, a mai spus poetul român.
Participanții la marșul organizat în cinstea lui Avram Iancu vor ajunge la Țebea, locul în care este înmormântat Avram Iancu, în ajunul serbărilor naționale, organizate anual în memoria „Crăișorului Munților”, în cea de-a doua duminică din septembrie. „O să am un cuvânt greu de spus la Țebea, pe 13 septembrie. Îl voi ruga public pe președinte să ordone ca toate gardurile de metal care sunt ridicate acolo, între moți și mormântul lui Avram Iancu, să fie culcate la pământ. „Crăișorul” s-a luptat și a murit pentru drepturile și libertatea românilor… Este impropriu! Este îngrozitor să desparți moții cu garduri de metal de Eroul Național. În 1919, Regele Ferdinand l și Regina Maria s-au închinat la sfântul mormânt fără jandarmi în jurul lor și fără garduri de protecție. Erau înconjurați doar de dragostea moților și de ultimii luptători din oastea „Crăișorului”!”, a mai declarat scriitorul și jurnalistul Laurian Stănchescu.
Actualitate
Comunicat de presă – Anunț demarare implementare proiect „DEZVOLTARE HOTEL STRAJA LUPENI”
Actualitate
L-ați văzut? Bărbat din Vulcan, dat dispărut de fiica sa
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Vulcan, dat dispărut de fiica sa. Tânăra a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a spus că nu a mai putut lua legătura cu tatăl ei dinainte de Crăciun.
„Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de tatăl său, Crăciun Florin Sorin (foto), din data de 21 decembrie 2024. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, hunedoreanul de 47 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, ar fi fost văzut ultima dată de către un bărbat, în ziua de 02 ianuarie a.c., în zona unui magazin din localitate. Când a fost văzut ultima dată, bărbatul purta pantaloni de culoare neagră, cămașă de culoare alb – negru și bocanci de culoare gri-verzui. Polițiștii continuă cercetările și verificările pentru stabilirea tuturor datelor necesare identificării acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente: înălțime 1,50-1,60 metri, părul grizonat, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
Tarifele pentru apa consumată, dar și pentru canalizare, s-au majorat, de la 1 ianuarie 2025. Operatorul regional de apă a modificat prețul pentru serviciul de furnizare apă/canalizare. Astfel, prețul pentru un metru cub de apă crește la 9,07 lei, fără T.V.A., față de 7,92 lei/mc exclusiv T.V.A cât a fost înainte, iar tariful pentru canalizare – epurare este de 5,62 de lei/metru cub, fără T.V.A., de la 5,14 lei/mc exclusiv T.V.A.
Într-o informare publicată pe site-ul companiei, reprezentanții societății arată că, în prezent, Apa Prod Deva implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1.354.148.932,51 lei. „Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare care reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene, astfel că, începând cu data de 01.01.2025, vă informăm că tarifele pentru serviciul de furnizare apă/canalizare se modifică, după cum urmează: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită: 9.07 lei/mc, Canalizare – epurare: 5.62 lei/mc. Tarifele nu conțin TVA 9%. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației, conform deciziei A.N.R.S.C. nr.303/04.12.2024. Vă asigurăm că S.C. APA PROD S.A. Deva depune toate eforturile pentru ca serviciile furnizate utilizatorilor să se ridice la standarde de calitate, în acest sens, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială pentru îmbunătățirea și eficientizarea activității noastre”, se arată în informarea de pe site-ul companiei, semnată de conducerea Apa Prod S.A. Deva.
Reamintim faptul că, ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a avut loc în urmă cu un an, la data de 1 ianuarie 2024.
Cea mai scumpă apă din țară, la Buzău
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), cel mai mare tarif pentru apa potabilă consumată – 10,06 lei/ mc, se plătește la Buzău, urmat de județul Bacău – 9,88 lei/mc, județele Vaslui, Brăila și Ploiești -9,66 lei/mc, Galați -9,30 lei/mc, Iași – 9,26 lei/mc, Mediaș -9,24 lei/mc, Deva – 9,07 lei/mc, Turda – 9,01 lei/mc, fără TVA.
La polul opus, cel mai mic tarif pentru apa potabilă consumată îl practică operatorul Aquatorontal SRL din județul Timiș – 3,52 lei/mc fără TVA. De asemenea, locuitorii din Orăștie plătesc mai puțin decât cei din Deva pentru apa potabilă consumată, tariful practicat de Activitatea Goscom SA Orăștie fiind de 5,73 lei/mc fără TVA, urmați de cei din Râmnicu Vâlcea – 5,72 lei/mc fără TVA.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Reduceri fiscale pentru donatorii de sânge, aprobate de Consiliul Local Petrila
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali