Connect with us
Data: 11/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Energeticienii aflați în greva foamei, la Termocentrala Mintia, au renunțat la această formă de protest

Publicat

pe

Energeticienii de Termocentrala Mintia, aflați în greva foamei, au încetat, luni seara, această formă de protest. Decizia greviștilor a fost luată după discuțiile care au avut loc cu prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, la sediul unității energetice. Sindicaliștii au prezentat prefectului solicitările lor legate de plata restanțelor drepturilor financiare conexe salariului și au cerut ca, prin planul de reorganizare, Termocentrala Mintia să-și poată continua activitatea.

 

La întălnirea cu protestatarii au fost prezenți Cristian Iștoc, președinte al Sindicatului „Solidaritatea” de la Termocentrala Mintia, Mihai Bărbulescu, Alin Muntean și Gore Vîrțan din partea “Confederației Sindicale Cartel Alfa”.

Prefectul județului Hunedoara le-a transmis celor prezenți la discuții că situația de la termocentrală este foarte importantă pentru autorități, iar pentru rezolvarea problemelor vor continua discuțiile atât la nivel local, cât și la nivel central cu reprezentanții instituțiilor implicate în buna desfășurare a activității din acest domeniui.

 

Advertisement

Restanțele bănești vor fi achitate în 10 zile

 

Potrivit reprezentaților Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, administrația Complexului Energetic Hunedoara anunțat că, în maximum 10 zile, vor fi acordate restanțele la tichetele de masă, solicitate de energeticieni, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.

Pentru a fi rezolvată și problema reluării furnizării apei calde în Deva, un prim pas va fi făcut astăzi, când prefectul Vasilică Potecă se va întâlni cu primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea, pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru locuitorii reședinței de judeţ.

Primăria Deva a achitat de fiecare dată la termen, și acum este la zi, plata contribuțiilor pentru subvenții.

Advertisement

„Activitatea sindicală este foarte importantă. Domnul Cristian Iștoc, impreună cu membrii de sindicat se implică prin toate formele legale la rezolvarea problemelor actuale și îi asigur de toată considerația mea. De asemenea, administrația, autoritățile publice locale și guvernul vor lua măsurile care se impun pentru ca angajații și locuitorii Devei să nu sufere din cauza situației economice a Complexului Energetic Hunedoara. Pentru mine, ca reprezentant al guvernului, problemele oamenilor sunt deosebit de importante, iar energeticienilor care s-au aflat în greva foamei le mulțumesc pentru că au înțeles că doar prin dialog și măsuri concrete problemele actuale pot fi rezolvate”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.

 

„Avem nevoie, nu doar de drepturile bănești restante, ci și de materiale și piese de schimb și un stoc de cărbune” 

 

Liderul sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara, Cristian Iștoc, a precizat că, la protest s-au alăturat și reprezentanți ai organizației sindicale Cartel Alfa și Mehedinți și Gorj, care au discutat despre declanșarea unor protest la nivel național. „Câțiva colegi de la Certel Alfa din Mehedinți și Gorj ni s-au alăturat la protest în semn de solidaritate, iar împreună cu acești am creionat declanșarea unor proteste de susținere în țară, la nivel de sindicat. L-am contactat telefonic pe prefectul județului și i-am solicitat să ne ajute cu protestatarii aflați în greva foamei, în sensul de a facilita discuții cu factorii de decizie, mai ales că indiferența aceasta guvernamentală nu îi poate ține la nesfârșit în această formă de protest, la care au aplelat în urmă cu șase zile. Prefectul a răspuns solicitării noastre și a avut discuții cu protestatarii, care au încetat luni seara la această formă de protest. Acum, așteaptă să li se dea de lucru. Noi, nu doar că ne dorim acele drepturi salariale restante, dar nu avem nici materiale și piese de schimb cu care să lucrăm. Acum, încercăm să deblocăm un flux financiar care să asigure și aceste materiale. Nu avem țeavă de cazan, nici cărămizi și o serie de alte materiale necesare”, a delarat Iștoc.

Advertisement

 

Cărbunele, suficient pentru numai două zile

 

În ce privește stocul de cărbune existent, liderul sindical susține că, momentan, există doar pentru două zile și numai pentru un grup.  „Dacă am porni acum centrala, am fi nevoiți să o oprim peste două zile și am ajunge în aceeși situație, deoarece cărbunele pe care îl avem ne-ar ajunge pentru doar două zile. Dacă nu rezolvăm acum problema cu privire la asigurarea materialeleor necesare pentru a putea fi făcute reparațiile necesare și nu ni se asigură un stoc suficient de cărbune, pentru a nu mai fi nevoiți să oprim centrala la fiecare întrziere de trenuri, atunci vom avea o problemă majoră la iarnă”, a mai menționat Cirstian Iștoc. Angajații de la Mintia au protestat, marți, pentru a noua zi consecutiv.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.

La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.

Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.

La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.

Advertisement

După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.

Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Publicat

pe

Redactat de

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție

Publicat

pe

Redactat de

Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.

În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate