Connect with us
Data: 11/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Jandarmul hunedorean cu brațe de fier a trecut în rândul rezerviștilor, după peste 6.000 de misiuni și mai mult de 25 de ani de carieră militară

Publicat

pe

Peste 25 de ani de cariera militară în Jandarmeria Română, peste 6.000 misiuni executate, din care unele cu grad ridicat de risc și câteva sute de fapte ilegale constatate. În acest fel se poate rezuma cariera plutonierului adjutant şef Adrian Piper, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, supranumit jandarmul cu brațe de fier după ce a câștigat o serie de competiții sportive la care a participat, fiind multiplu campion la culturism.

De marți, jandarmul cu braţe de fier a intrat în rândul cadrelor militare în rezervă, deşi constituţia fizică nu îi trădează vârsta.

„Va rămâne, sufleteşte, alături de colegii mai tineri pe care i-a încurajat şi i-a pregătit pentru munca operativă imediat ce finalizau instituţiile militare de învăţămât. Trecerea în rezervă a unui cadru militar este un moment de grea încercare pentru cei care s-au dedicat Armei, iar plutonierul adjutant şef Adrian Piper este unul dintre ei, un reper de profesionalism şi moralitate, apreciat şi respectat de colegi. După ce îşi va aşeza uniforma cu grijă în dulap, va continua să pregătească tineri care doresc o carieră sportivă în culturism, un sport ce l-a practicat cu succes, fiind premiat în nenumărate rânduri la competiţii naţionale şi internaţionale. La final, dar la început de nou drum, noi, jandarmii în activitate, îţi transmitem cu drag: multă sănătate, bucurii şi o pensie cât mai îndelungată!”, au precizat reprezentații IJJ Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.

La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.

Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.

La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.

Advertisement

După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.

Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Publicat

pe

Redactat de

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție

Publicat

pe

Redactat de

Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.

În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate