Actualitate
Noul an universitar va începe în sistem hibrid la Universitatea din Petroșani
Noul an universitar va începe în sistem hibrid la Universitatea din Petroșani. Cursurile se vor desfășura on-line, iar activitățile de laborator și lucrările practice -față în față, cu respectarea normelor sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Decizia cu privire la modul în care vor debuta cursurile la Universitatea din Petroșani urmează să fie aprobată de către Senatul Universității din Valea Jiului.
Rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, spune că, în urma consultărilor purtate cu rectori de la alte universități din țară, precum și după discuțiile avute cu cadrele didactice și cu studenții instituției de învățământ superior din Valea Jiului, noul an universitar va începe în sistem hibrid. „Am participat la o reuniune a rectorilor din întreaga țară, întâlnire organizată, sâmbătă, la Brașov. Am decis, în majoritate, că vom organiza deschiderea anului universitar în felul următor: cursurile on-line, seminariile și proiectele on-line, urmând ca, lucrările de laborator și cele practice, unde este cazul, să se desfășoare față în față. Vom înainta această propunere Consiliului de Administrație și Senatului Universității. Majoritatea colegilor – cadre didactice, precum și studenții, au agreat această ideea, ca activitățile didactice să se desfășoare în sistem hibrid”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Deschiderea noului an universitar va avea loc în condiții de maximă siguranță, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice, iar pregătiri în acest sens s-au și făcut deja. Toate spațiile Universității din Petroșani au fost igienizate și bine puse la punct. De asemenea, studenții și cadrele didactice de la această instituție de învățământ superior au acces la o platformă funcțională, pe care o putea utiliza pentru susținerea, participarea la cursurile în sistem on-line.
Potrivit conducerii Universității din Petroșani, odată cu debutul noului an universitar, vor fi redeschise căminele studențești, și acestea, igienizate și pregătite din timp, iar într-o cameră de cămin vor fi cazați cel mult doi studenți, conform reglementărilor epidemiologice în vigoare. „Căminele studențești au fost puse la punct. Pentru studenții care vor veni, atât români, cât și români de pretutindeni, de regulă, din Basarabia, am pregătit toate condițiile. Ca de obicei, vor sta câte doi în cameră, în cămine respectându-se toate normele pentru a reduce aria de răspândire a virusului”, a mai spus prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Din pricina pandemiei de COVID-19, deschiderea noului an universitar nu va mai avea loc în aula instituției de învățământ superior, așa cum se obișnuia. Conducerea Universității de la Petroșani caută, însă, variante pentru ca deschiderea noului an universitar să nu treacă neobservată, mai ales în rândul „bobocilor”. „Așa cum am organizat festivitățile de absolvire, la cele trei facultăți în aer liber, în fața corpului principal al universității, ne-am gândit să facem, și de data aceasta, un eveniment festiv, tot în aer liber, cu respectarea normelor de distanțare socială, impuse în contextul actual, și la care să participe, cu preponderență, studenții din primul an”, a mai declarat prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Anul universitar 2020-2021 va începe pe data de 5 octombrie.
Actualitate
Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud
Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint, prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei.
Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Arestați preventiv pentru 30 de zile
Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
“Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Actualitate
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.
Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 17 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele