Connect with us
Data: 13/06/2025
.

Actualitate

Un nou bloc ANL din Hunedoara, aproape gata să își primească locatarii

Publicat

pe

Recepția lucrărilor de construcție a blocului ANL situat pe strada Alexandru Vlahuță, în municipiul Hunedoara, a avut loc, ieri.  Imobilul totalizează 80 de locuințe: 36 de apartamente cu o cameră – cu o suprafață de 37 de metri pătrați fiecare, respectiv 44 de apartamente cu două camere – cu o suprafață de 52 de metri pătrați fiecare.

Locuințele sunt dispuse pe 5 niveluri (parter și patru etaje), grupate pe trei scări de acces, pe fiecare scară existând și câte un ascensor. Fiecare apartament dispune de centrală termică proprie, tâmplărie PVC și finisaje interioare. De asemenea, pe fiecare scară, la subsol vor putea fi amenajate spații de depozitare.  Construcția blocului amintit a fost realizată de către Agenția Națională pentru Locuințe, investiția totală ridicându-se la 12,7 milioane de lei. Municipiul Hunedoara a pus la dispoziția ANL terenul necesar și a contribuit cu o serie de lucrări conexe importante, în valoare totală de aproximativ 1,1 milioane de lei (devierea și refacerea rețelelor de utilități, branșamentele necesare, realizarea unui zid de sprijin înalt de 3 metri și lung de 90 de metri, a aleilor pietonale și asigurarea accesului auto etc.). Lucrările de construcție la blocul ANL de pe strada Alexandru Vlahuță au început în anul 2008, însă au avansat greu în principal din cauza faptului că primele două societăți de construcții cu care s-au încheiat contracte au intrat, pe rând, în insolvență. Situația s-a deblocat abia în 2015.

 

Peste 160 de cereri depuse la primărie

 

La ora actuală, la Primăria municipiului Hunedoara sunt depuse un număr de 161 de cereri pentru locuințe ANL. În această perioadă, la Serviciul de Fond Locativ din cadrul Primăriei se actualizează fiecare dosar existent. Dosarele vor fi apoi evaluate de comisia socială de analizare a solicitărilor/cererilor privind repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, la nivelul municipiului Hunedoara, după care lista beneficiarilor va fi supusă spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al municipiului Hunedoara. „Estimăm că repartizarea efectivă a locuințelor va avea loc în perioada aprilie – mai a anului curent.  Conform prevederilor legale, pot beneficia de locuințe ANL persoanele majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin programele A.N.L., persoane care pot primi repartiții în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.Prin excepție, medicii rezidenți și medicii specialiști, precum și cadrele didactice calificate pot depune cereri pentru repartizarea locuințelor construite prin programele A.N.L. și după împlinirea vârstei de 35 de ani”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Hunedoara.

Advertisement

Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la Serviciul de Fond Locativ al Primăriei municipiului Hunedoara, tel: 0254.716322 – interior 329.

 

Advertisement

Actualitate

Explozie de butelie în satul Lunca: O femeie de 81 de ani a ajuns la spital cu arsuri

Publicat

pe

Redactat de

O explozie produsă în această după-amiază într-o locuință din satul Lunca, comuna Băița, județul Hunedoara, a mobilizat de urgență pompierii militari ai Punctului de Lucru Băița. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, deflagrația, cauzată de o acumulare de gaz în interiorul locuinței, nu a fost urmată de incendiu.

La sosirea echipajelor, pompierii au găsit o femeie în vârstă de aproximativ 81 de ani, conștientă, dar cu arsuri de gradul I și II pe corp. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva.

Explozia, provocată cel mai probabil de un arc electric apărut la aprinderea unui întrerupător într-o încăpere în care se acumulase gaz, a provocat distrugeri în interiorul casei: mobilierul, ferestrele și tavanul au fost serios afectate de suflul deflagrației.

Reprezentanții ISU Hunedoara atrag atenția asupra pericolului real pe care îl reprezintă folosirea necorespunzătoare a buteliilor de aragaz și transmit populației câteva recomandări esențiale pentru prevenirea unor astfel de situații:

Verificați etanșeitatea racordului dintre butelie și aragaz cu o soluție de apă cu săpun – apariția de bule indică o scurgere de gaz;

Asigurați o bună aerisire a încăperilor în care se folosește butelia;

Advertisement

Nu porniți întrerupătoarele sau prizele electrice dacă simțiți miros de gaz – deschideți ferestrele, evacuați imediat locuința și sunați la 112;

Inspectați periodic starea buteliei și a aragazului și înlocuiți echipamentele uzate sau defecte.

Autoritățile reamintesc că prevenția rămâne cea mai eficientă armă împotriva tragediilor care pot fi evitate.

FOTO: ISU HUNEDDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Deputatul PNL Vetuța Stănescu: “România are nevoie de adevăr. Și de curaj”

Publicat

pe

Redactat de

 

Deputatul PNL Vetuța Stănescu a transmis un mesaj de susținere față de declarațiile făcute, vineri, de președintele interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, care a afirmat că estimează că niciun Guvern care va veni nu va putea evita creșterea de taxe și impozite, în contextul situației economice dificile în care se află țara noastră.

“Într-o perioadă în care mulți se feresc să vorbească despre lucrurile grele, Ilie Bolojan a ales să spună lucrurilor pe nume. România are un deficit bugetar uriaș, cel mai mare din Europa. Cheltuim cu mult peste cât producem. Împrumuturile cresc, la fel și dobânzile, iar fondurile europene – singura noastră șansă de dezvoltare – sunt insuficient accesate”, a transmis deputatul PNL Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.

Deputatul PNL a subliniat că Ilie Bolojan a pus accentul pe soluții. „Avem prea puțini oameni în piața muncii și prea mulți dependenți de un stat care, în acest ritm, nu va mai putea susține salarii, pensii, investiții. Dar în fața acestei realități, Ilie Bolojan nu a vorbit despre vinovați. A vorbit despre soluții. Despre ce e de făcut. Despre nevoia de a tăia risipa, de a corecta inechități și de a construi un stat mai eficient și mai cinstit”, a adăugat deputatul PNL Vetuța Stănescu.

Liderul liberalilor hunedoreni consideră că Ilie Bolojan a transmis un lucru esențial: fără reducerea cheltuielilor și fără creșterea veniturilor – inclusiv prin măsuri fiscale dureroase, dar inevitabile – niciun Guvern nu va putea redresa România. “A cerut audit și transparență în toate instituțiile. A vorbit deschis despre necesitatea reformei pensiilor speciale. A propus prioritizarea investițiilor reale, care pot schimba vieți. A arătat respect pentru cei care muncesc și contribuie și încredere în românii care duc această țară mai departe – în privat sau în sistemul public.”

Advertisement

În final, deputatul PNL Vetuța Stănescu și-a exprimat convingerea că Ilie Bolojan este genul de lider de care România are nevoie: “Un om al echilibrului, al cifrelor și al deciziilor grele, dar drepte. În fața populismului și a promisiunilor deșarte, România are nevoie de lideri care spun adevărul. Care nu caută aplauze, ci caută soluții”, a conchis deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incident șocant la Lupeni. O elevă s-a aruncat de la geamul școlii

Publicat

pe

Redactat de

Intervenție a polițiștilor la o unitate de învățământ din Lupeni: O elevă de 15 ani s-ar fi aruncat de la etajul al doilea al școlii.

Un incident a avut loc astăzi, în jurul orei 16:20, la o unitate de învățământ din municipiul Lupeni, o angajată a școlii sesizând SNUAU 112 cu privire la faptul că o elevă în vârstă de 15 ani, absolventă a clasei a VIII-a, ar fi revenit în incinta școlii după orele de curs și, la scurt timp după ce i s-a permis accesul în școală, s-ar fi precipitat de la etajul al doilea al clădirii.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Poliției și ale serviciilor medicale, care au preluat minora și au transportat-o în stare gravă la Spitalul din Lupeni. Ulterior, aceasta a fost transferată la Spitalul din Petroșani pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul, precum și motivele care au condus la acest gest.

Reprezentanții școlii colaborează cu polițiștii pentru clarificarea situației, despre acesst caz fiind notificata și DAS Lupeni.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate