Connect with us
Data: 25/01/2025
.

Actualitate

Suspiciune de depozitare ilegală a unor deșeuri medicale, în zona Brad. Ce au descoperit comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara

Publicat

pe

Comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara au fost solicitați să verifice, în zona municipiului Brad, modul în care au fost depozitate anumite materiale provenite din demolarea unui supermarket. De asemenea, comisarii au primit informații potrivit cărora în acea zonă ar fi depozitate ilegal și deșeuri medicale.
„Ca urmare a unei sesizări referitoare la depozitarea unor deșeuri inerte rezultate din demolarea unui supermarket, pe un drum aflat pe raza administrativă a U.A.T. Municipiul Brad (existând suspiciunea că ar exista deșeuri medicale în componența acestora), în data de 17.02.2021, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara a efectuat un control pentru verificarea aspectelor sesizate, pe raza UAT Mun. Brad, satul Mesteacăn, pe drumul și de-a lungul drumului respectiv, lângă terenurile agricole și aproape de cursul de apă Crișul Alb. În timpul controlului, s-a constatat faptul că deșeurile inerte rezultate din demolarea supermarketului sunt utilizate pentru operațiuni de rambleiere a drumului vicinal Lucăcești din satul Mesteacăn, Municipiul Brad, operațiune legală din punctul de vedere al legislației de mediu în vigoare. Precizăm că nu a fost identificată nicio depozitare de deșeuri medicale pe amplasamentul care a făcut obiectul sesizării”, a declarat Ovidiu Bretean, comisar șef al Gărzii de Mediu Hunedoara.
Operatorul economic nu a putut prezenta toate actele
Operatorul economic care efectua lucrările sus menționate nu a putut prezenta, în timpul controlului, toate documentele legale privind gestionarea și transportul deșeurilor de la amplasamentul unde au fost generate până în zona în care vor fi valorificate/eliminate, motiv pentru care a fost impusă măsura transmiterii, cu celeritate, către GNM – CJ Hunedoara, a acestor documente.
Până la această dată, comisarii GNM – CJ Hunedoara nu au solicitat operatorului economic să sisteze activitatea și nici nu au aplicat sancțiune contravențională complementară în acest sens.
„În conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, după înregistrarea unei petiții/sesizări trebuie verificate și analizate detaliat toate aspectele sesizate și transmis răspuns petentului privind modul de soluționare a celor sesizate”, au mai transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Hunedoara.
Advertisement

Actualitate

Natalia Intotero, după furtul unor piese din tezaurul dacic al României: Valoare inestimabilă

Publicat

pe

Redactat de

Mai multe artefacte prețioase din tezaurul dacic al României au fost furate în urma unui jaf spectaculos din cadrul expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”, organizată la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos.

Hoții s-au folosit o explozie pentru a forța accesul în incinta muzeului, provocând un val de indignare în rândul autorităților și al publicului.

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat pentru DIGI24 că autoritățile române cooperează strâns cu partenerii olandezi pentru a soluționa acest caz și a recupera obiectele furate.

„Am avut o întrevedere cu omologul meu, ministrul Culturii din Olanda, și am primit asigurări că în zilele următoare va merge la muzeul de unde au fost sustrase aceste bijuterii. În prezent, nu există informații despre făptași, dar, în momentul în care vor apărea, ne vor fi transmise. Vom colabora cu ministrul Predoiu și cu organele abilitate. Ne dorim ca în cel mai scurt timp făptuitorii să fie prinși și să recuperăm aceste obiecte de o valoare inestimabilă atât pentru statul român, cât și pentru fiecare român în parte”, a precizat la DIGI24 Natalia Intotero, ministrul Culturii.

Aceste obiecte, parte din patrimoniul cultural al României, au o valoare istorică incomensurabilă, fiind reprezentative pentru moștenirea dacică. Ministrul Intotero a avertizat că distrugerea sau modificarea lor ar compromite definitiv valoarea autentică a pieselor.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Piese din tezaurul dacic al României, furate dintr-un muzeu din Olanda. Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice, dispărute

Publicat

pe

Redactat de

Mai multe piese din tezaurul dacic al României, expuse în Muzeul Drents din orașul olandez Assen, au fost furate, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Printre obiectele dacice din aur care au fost sustrase s-ar afla și Coiful de la Coțofenești, precum și trei brățări dacice de la Sarmizegetusa Regia. 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în cursul dimineții de 25 ianuarie, Muzeul Național de Istorie a României, și Ministerul Culturii din România au fost notificate că Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția “Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului” organizată în cooperare cu Muzeul Național de Istorie a României a fost afectat de o explozie.

Ambasada României la Haga a fost la rândul ei notificată de MAE olandez.

“Din primele evaluări această explozie a avut ca scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României. Autoritățile au informat că un număr de exponate din expoziție au fost furate de făptuitori încă neidentificați. Investigația și inventarul pieselor sunt în desfășurare”, precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe a informat Ministerul de Interne al României și Inspectoratul General al Poliției Române totodată fiind alertate ambasadele României în toate țările vecine pentru a cere sprijin autorităților competente.

Advertisement

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut în cursul dimineții o convorbire cu omologul olandez Caspar Veldkamp în care a fost reiterată importanța patrimonială și simbolică deosebită a pieselor care fac obiectul acestui caz și emoția pe care dispariția lor o generează în România. “Partea olandeză a oferit asigurări privind un angajament clar și urgent atât la nivel operațional cât și politic în soluționarea cazului. Îngrijorarea este împărtășită și au fost primite asigurări că autoritățile olandeze fac toate diligențele pentru ca aceste piese să fie recuperate. Poliția olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră și a informat Interpol”, mai precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe păstrează legatura cu Muzeul Național de Istorie a României, cu Ministerul Afacerilor Interne, IGP și prin Ambasada României la Haga cu instituțiile naționale olandeze competente.

 

Expoziția trebuia să se închidă mâine

Expoziția “Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului” era organizată în cooperare cu Muzeul Național de Istorie a României. Peste 600 de artefacte din metale prețioase, făcând parte din peste 50 de tezaure, aflate în colecțiile a 18 muzee din România, erau expuse la la Drents Museum (Assen, Olanda).

Advertisement

Printre cele mai importante piese prezentate în cadrul expoziției se regăseau tezaurele de aur din epoca bronzului și prima epocă a fierului de la Perșinari, Săcuieni, Ostrovul Mare, Răcătău, Sărmășag, Sacoșul Mare, coiful de la Coțofenești, diadema de la Bunești-Averești, piese din tezaurele de la Agighiol, Peretu, Cucuteni-Băiceni, Stâncești, brățările dacice din Sarmizegetusa Regia, tezaurele de argintărie geto-dacică de la Epureni, Sâncrăieni, Lupu, Sângeru de Pădure, Solonețu Nou, București-Herăstrău, Senereuș și Poiana Gorj.

Expoziția, deschisă în 7 iulie 2024, trebuia să se închidă duminică, 26 ianuarie 2025, iar artefactele urmau să fie aduse în România. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Vernisaj: „Conexiuni” -Salonul de Iarnă Hunedoara, la Galeria de Arte „Corvin”

Publicat

pe

Redactat de

Lucrări semnate de 40 de artiști plastici vor putea fi admirate la Galeria de Arte „Corvin” în cadrul Salonului de Iarnă al Hunedoarei – „Conexiuni”.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 28 ianuarie, începând cu ora 17:00.

Salonul de Iarnă al Artelor Vizuale Hunedorene ajunge, în acest an, la ediția cu numărul 26.

Evenimentul cultural este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România -UAPR -Filiala Hunedoara, împreună cu Primăria Hunedoara și Galeria de Arte „Corvin”.

Intrarea este gratuită.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate