Actualitate
Iată cele mai irosite 6 tipuri de alimente și ce poți face, să nu mai ajungă la gunoi
Poate părea greu de crezut, dar din puținul pe care îl avem, reușim să risipim foarte mult, cel puțin la capitolul alimente. Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai Cata a întocmit o listă cu cele șase din tipuri de mâncare ajunse cel mai frecvent la gunoi, precum și un set de soluții care ne pot ajuta să reducem considerabil aceste pierderi din bugetul familial.
În ultimul an, românii au gătit cu cel puțin 30% mai mult față de anul 2019, din cauza perioadelor lungi petrecute acasă. Acest lucru a generat și mult mai multe deșeuri alimentare. „Din păcate, obiceiul nostru de a cumpăra „ca să fie în casă” este de multe ori păgubos pentru bugetul de familie. Întotdeauna, când se gătește prea mult sau prea variat, o parte din acele tipuri de mâncare ajung negreșit la gunoi. Așa se explică statisticile care arată că din totalul alimentelor pe care le aruncăm, 24% reprezintă hrană gătită, 24% fructe, 21% legume și 20% pâine”, a declarat Bogdan Constantinescu.
Potrivit managerului Brai Cata, fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a contribui la reducerea risipei alimentare, indiferent dacă suntem consumatori sau vânzători de hrană, pentru că toate aceste alimente, care ar putea fi consumate, ajung să putrezească în gropile de gunoi.
„România înregistrează cel mai mare consum de pâine din Europa, care ajunge la o medie anuală de 96 de kilograme, pe persoană, față de Spania, cu o medie de 51 de kilograme / persoană, după cum arată un studiu recent realizat de Eurostat. Este adevărat că la noi prețul pâinii este cu aproape 50% mai mic decât media europeană, însă nu ar trebui să cumpărăm mai mult decât este necesar sau, atunci când facem acest lucru, să învățăm să păstrăm ori să refolosim acest aliment. Nu este normal ca 20% din pâinea pe care o cumpărăm, să ajungă printre deșeuri”, explică specialistul în reciclare și colectare separată, care a întocmit o listă cu cele mai irosite 6 alimente și câteva sfaturi despre cum să le consumăm, fără să ne supraalimentăm.
#1 mâncare gătită
24% din hrana pe care o preparăm ajunge să se descompună în gropile de gunoi, în loc să fie preparată în vase mai mici sau pusă la păstrare la congelator, când se constată că este prea multă. În cazul mâncării gătite, câteva caserole pot fi soluția ideală de păstrare pentru mai mult timp. Într-o perioadă în care nu avem timp de gătit sau bugetul este pe terminate, o astfel de porție salvatoare poate rezolva un prânz de familie. Metoda se poate aplica în cazul oricărui preparat gătit, de la ciorbă, la friptură sau legume.
# 2 fructe
În fiecare an sunt aruncate milioane de fructe alterate înainte de a fi consumate. Pentru a le face să dureze mai mult, atunci când cumpărați mai mult decât e necesar, depozitați-le, curate și uscate, într-un loc rece, întunecat și bine ventilat, încercând să le așezați astfel încât să nu se atingă unul de celălalt. Mai mult decât atât, le puteți transforma în sucuri naturale, pe care le puteți consuma proapspete sau le puteți congela.
# 3 legume
La capitolul legume, ne oprim asupra uneia din cele mai risipite legume: cartoful. Zeci de tone din acest aliment ajung anual la gunoi, în condițiile în care variantele de preparare și de păstrare ale acestuia sunt foarte numeroase. Spre exemplu, cartofii trebuie ținuți într-un loc întunecat, ca să reziste mai mult. Dacă au deja câteva săptămâni sau chiar luni, pot fi preparați, apoi congelați în porții. Mai mult, există prăjituri din cartofi și tot felul de piureuri sau bulete, care se pot face adăugând doar câteva ingrediente uzuale. Cartofii mai pot fi fierți și apoi tăiați felii și congelați, pentru o cină rapidă.
# 4 pâine
Peste 240 de milioane de felii de pâine sunt aruncate în fiecare an, în condițiile în care pâinea se păstrează foarte bine înghețată sau prăjită sub formă de crutoane, pentru supă. În plus, orice pâine uscată poate fi transformată în pesmet pentru șnițele, găluște cu prune ori budinci.
# 5 lapte
Statistici realizate la nivel European arată că peste 5 milioane de pahare de lapte sunt vărsate în canalizare, în fiecare an, cu toate că și acest aliment poate fi utilizat în multe feluri înainte de a se strica. Laptele este ideal de inclus într-un smoothie de fructe pentru micul dejun, într-un sos alb sau în budinci. Mai mult, poate fi transformat foarte ușor în lapte bătut, doar amestecând laptele proaspăt cu un iaurt natural, păstrându-l la frigider pentru câteva zile și agitându-l din când în când. Când „se prinde” poate fi fiert și strecurat, pentru a se obține din el caș proaspăt. Proaspăt, poate fi păstrat foarte bine și la congelator.
# 6 brânză
Brânza este, de asemenea, un aliment aruncat frecvent, doar pentru că își schimbă culoarea sau mirosul. Aceasta, în ciuda faptului că poate fi utilizată în multe preparate, chiar și atunci când nu mai are prospețimea de la început. Învelișul uscat sau îngălbenit poate fi curățat și brânza poate fi utilizată apoi la gătit, în paste, sosuri béchamel sau preparate gratinate. În plus, majoritatea brânzeturilor pot fi congelate fără să își schimbe textura după dezghețare.
Actualitate
Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud
Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint, prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei.
Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Arestați preventiv pentru 30 de zile
Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
“Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Actualitate
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.
Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 14 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 14 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 16 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”