Connect with us
Data: 21/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

Poliţiştii hunedoreni, în mijlocul copiilor, de 1 iunie

Publicat

pe

O serie de activități preventive au derulat, în săptămâna premergătoare sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii de ordine publică și polițiștii rutieri din municipiul Petroșani, în unități de învățământ din Petroșani, atât în grădinițele, cât și în școlile gimnaziale din municipiu. La aceste acțiuni au participat peste 200 de copii.

 

Cu ocazia vizitelor, au fost abordate teme precum: delincvența juvenilă, elevii de gimnaziu fiind încurajați să respecte regulamentele școlare, să manifeste o atitudine tolerantă față de colegi, să evite conflictele. „Întrucât elevii prezintă un risc ridicat de victimizare și de implicare în activități infracționale, aceștia  au fost informați cu privire la pericolele la care se expun când se află nesupravegheați la joacă, când accesează anumite site-uri, când se deplasează neînsoțiți spre școală ori către casă. Copiilor de grădiniță le-au fost prezentate principalele indicatoare rutiere care li se adresează și li s-a explicat că respectarea normelor rutiere le protejează viața și sănătatea. O acţiune asemănătoare a avut loc, sâmbăta trecută, la un centru creştin din municipiul Hunedoara, unde poliţiştii Biroului Ordine Publică le-au prezentat copiilor asistaţi – majoritatea provenind din familii defavorizate – o parte dintre dotările tehnico-logistice şi atribuţiile poliţiştilor care acţionează zi de zi în teren. Cei mici au aflat de la oamenii legii cum trebuie să se comporte pentru a nu deveni victime sau autori ai unor infracţiuni şi, o parte dintre ei, chiar şi-au propus să urmeze o carieră în Poliţia Română”, au menționat reprezentanții IPJ Hunedoara.

 

O structură special creată pentru „Siguranța Școlară”

Advertisement

 

Pentru că siguranța în mediul școlar reprezintă una dintre prioritățile Poliției Române, la începutul anului școlar 2020-2021 a fost înființată Direcția Siguranță Școlară, structură menită să cunoască îndeaproape problemele existente în cadrul unităților școlare din țară. Această Direcție coordonează activitățile specifice desfășurate de structurile Poliției Române pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice, precum și pentru prevenirea delincvenței juvenile în unitățile de învățământ preuniversitar din România. De asemenea, coordonează activitățile specifice desfășurate de structurile Poliției Române pentru creșterea gradului de siguranță a studenților și cadrelor didactice, precum și pentru prevenirea criminalității, în incinta și zona adiacentă a centrelor, campusurilor universitare și a căminelor studențești din România. Cooperează cu celelalte structuri din cadrul MAI, alte autorități și instituții publice, precum și cu asociații și organizații neguvernamentale, forme asociative ale părinților, elevilor și studenților, pentru crearea unui climat optim de siguranță publică necesar desfășurării procesului de învățământ.

Din cadrul Biroului Siguranță Școlară Hunedoara fac parte 4 polițiști fiecare dintre aceștia răspunzând în mod direct de zona sa de responsabilitate. Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară sunt prezenți aproape zilnic în teren pentru a cunoaște particularitățile mediului școlar raportat la teritoriu, la locurile și mediile favorabile comiterii de infracțiuni.

Advertisement

Actualitate - Eveniment

Bărbat bănuit de furt de telefoane, prins de polițiștii de la Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat bănuit de furt de telefoane a fost prins de polițiștii de la Petroșani.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din municipiul Petroșani au depistat un bărbat, de 54 de ani, dat în urmărire națională de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 12:30, de către o femeie, cu privire la faptul că fiicei sale i-ar fi fost sustras telefonul mobil din vestiarul sălii de sport din localitate.

Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor s-a stabilit că mai multe telefoane mobile ar fi fost sustrase din incinta sălii de sport de către o persoană necunoscută.

Polițiștii au identificat în scurt timp persoana bănuită de comiterea furtului.

Aceasta a fost depistată pe o stradă din oraș, fiind vorba despre un bărbat de 54 de ani, domiciliat în municipiul Târgu Jiu, asupra căruia au fost găsite bunurile sustrase.

Advertisement

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul fusese dat în urmărire națională de către Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de cinci ani, pentru comiterea infracțiunii de furt.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, cercetările fiind continuate de către polițiștii de investigații criminale.

Bunurile sustrase au fost predate persoanelor vătămate.

Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să fie vigilenți și să nu lase obiecte de valoare nesupravegheate în spații comune.

În cazul unor fapte similare, este esențial ca autoritățile să fie sesizeze în cel mai scurt timp.

Advertisement

FOTO: Arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg

Publicat

pe

Redactat de

Un autocamion s-a răsturnat pe DN 66, pe serpentinele de pe Dealul Hațegului.

Pompierii militari ai Punctului de lucru Bretea Română au intervenit, în această după amiază, la un accident rutier produs în orașul Hațeg, pe Drumul Național 66.

„La misiune s-a acționat cu o autospecială de intervenție, iar în eveniment a fost implicat un autocamion care s-a răsturnat pe partea carosabilă.

La sosirea echipajelor de pompieri, conducătorul autovehiculului era ieșit din cabină fiind cooperant cu echipajul de salvare și cu cel medical al Serviciului Județean de Ambulanță”, transmite ISU Hunedoara.

Ambulanța SAJ l-a transportat la spitalul din Hunedoara pentru investigații medicale de specialitate, iar pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de evenimente rutiere, dar și curățarea carosabilului.

Un ansamblu de vehicule s-a răsturnat în cursul după amiezii de azi, 19 februarie a.c., în jurul ori 15.30, pe DN66, pe direcția de mers Hațeg spre Călan.

Advertisement

„Conform primelor verificări, șoferul ansamblului de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ar fi pierdut controlul asupra direcției într-o curbă și s-a răsturnat.

În urma celor întâmplate, rezervorul autoutilitarei condusă de bărbatul de 31 de ani, domiciliat în județul Alba, s-ar fi spart, iar combustibilul s-ar fi împrăștiat pe carosabil”, transmite IPJ Hunedoara.

Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului, iar în prezent circulația se desfășoară alternativ pe o singură bandă de mers, până la remedierea situației.

Echipajele de intervenție lucrează la curățarea carosabilului și la repunerea în siguranță a traficului rutier.

Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Advertisement

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Foto: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr fără permis, reținut de polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost depistat conducând un autovehicul în municipiul Deva, cu toate că nu deținea permis de conducere.

Un conducător auto de 28 de ani a fost depistat, în data de 18 februarie a.c., în jurul orei 16.30, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Viteazul spre Calea Zarandului, în municipiul Deva.

Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia.

Ulterior, conducătorul auto a lovit un autoturism care se afla parcat în zona unui bloc de pe strada Aleea Muncii din Deva.

Ca urmare a verificării în bazele de date, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.800 de lei.

Advertisement

Ulterior, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.

Acesta va fi prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate