Connect with us
Data: 17/12/2024
.

Actualitate

Cod galben de ninsori și vânt în zonele înalte din 13 județe, inclusiv Hunedoara

Publicat

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod Galben de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din 13 judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 decembrie, ora 10:00 – 21 decembrie, ora 10:00, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.

 

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna.

În aceste regiuni, vântul va prezenta temporar intensificări, cu rafale de peste 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul zonei montane, dar la intensităţi mai mici.

Advertisement

ANM precizează că, local, se vor semnala intensificări temporare ale vântului şi în sudul, centrul şi estul ţării, cu rafale în general de 45 – 50 km/h.

Advertisement

Actualitate

Administrația din Densuș nu este cu gândul la vacanță

Publicat

pe

Redactat de

Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Densuș are în componență șapte sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.

În formulă completă

Pe raza comunei găsim mai multe lăcaşe de cult cu o vechime impresionantă, cel mai important fiind, fără îndoială, biserica de piatră din Densuş, imaginea sa fiind cunoscută nu doar în întreaga Românie, ci şi peste hotare. Aceasta este declarată monument istoric, la fel ca și biserica reformată din Peșteana. Demne de văzut mai sunt biserica de zid din Peșteana, construită în secolul al XIV-lea, precum și lăcașul de cult ortodox din satul aparținător Hățăgel. De asemenea, în comuna Densuş mai pot fi văzute Valea Fierului, sau Tăul fără fund iar în Peșteana avem o movilă cu o interesantă poveste, un muzeu al satului, precum și o rezervație naturală care se întinde pe o suprafață de două hectare. Și, bineînțeles, nu putem uita nici despre un alt monument istoric, fiind vorba despre bustul lui Ovid Densușianu din localitatea de reședință. În comună echipa de conducere din fruntea primăriei a devenit una completă, odată cu alegerea noului viceprimar. „Noul viceprimar al comunei Densuș este Vasile Marin Crăciun. Chiar dacă suntem din partide diferite, sunt convins că putem lucra foarte bine împreună, pentru dezvoltarea comunei noastre. Așa a fost și în cazul meu, cât am fost viceprimar”, a declarat Nicu Lăscuț Merian, primarul comunei hunedorene Densuș.

Investiții în derulare

Și chiar dacă ne mai desparte foarte puțin timp de perioada vacanței de Sărbători, reprezentanții administrației publice locale din Densuș nu sunt cu gândul la zilele libere ce urmează, ci la importantele investiții aflate în derulare în comună. „Vremea încă ne permite așa că se lucrează, în ritm susținut, la reabilitarea și modernizarea drumurilor din comună, în special pe cel care face legătura între satele aparținătoare Ștei și Poieni. Totodată, se fac pași importanți și în cadrul obiectivului de investiții «Reabilitare moderată a construcției Școala Densuș». De asemenea, au demarat demersurile de actualizare al Planului Urbanistic General și al Regulamentului Local aferent”, a precizat primarul din Densuș, Nicu Lăscuț Merian.

Pentru comunitate

Edilii din Densuș derulează și alte activități în folosul comunității. „Continuă activitatea de aprovizionare cu lemne a populației, având suficient material pe stoc. Totodată, am demarat campania de informare pentru persoanele vulnerabile din comună care pot beneficia de granturi PNRR, de 5.000 și 10.000 de Euro, după caz, pentru montarea de panouri fotovoltaice și/sau baterii de înmagazinare. Și, nu în ultimul rând, sper să le facem o surpriză plăcută copiilor în prejma Crăciunului”, a menționat primarul din Densuș, Nicu Lăscuț Merian.

Obiective imediate de viitor realiste

În această perioadă este firească și preocuparea pentru investițiile propuse în anul ce bate la ușă, așa fiind și la Densuș. „Avem obiective imediate pentru 2025, pe care le consider realiste. Este vorba despre construirea unei capele la Peșteanea și amenajarea de locuri de joacă în Densuș. Și, bineînțeles, suntem atenți la orice axe de finanțare care vor fi deschise pentru drumurile de exploatație agricolă”, a mai spus Nicu Lăscuț Merian, primarul comunei Densuș.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Magia Crăciunului, pe două roți. Ciclo-Moșii revin pe străzile Hunedoarei să împartă cadouri copiilor

Publicat

pe

Redactat de

„Ciclo – Moșii” de la Hunedoara se mobilizează, și în acest an, în una dintre cele mai frumoase acțiuni organizată în perioada premergătoare Crăciunului. Aceștia revin pe străzile orașului să împartă de pe biciclete cadouri surpriză copiilor pe care îi întâlnesc în cale.

 

Este pentru al nouălea an în care „Ciclo-Moșii” de la Hunedoara aduc bucurie în sufletele celor mici. Îmbrăcați în costume de Moș Crăciun sau de spiriduș, ei vor pedala, duminică, 22 decembrie 2024, prin oraș, oferind copiilor întâlniți pe stradă plăsuțe cu dulciuri, fructe, jocuri și plușuri.

Devino un Moș Crăciun sau o Crăciuniță pe bicicletă!

„Ciclo -Moșii” este o acțiune cu și pentru oameni buni, organizată de Asociația MC Huniadica Hunedoara. Evenimentul caritabil, ce ajunge anul acesta la ediția a IX-a, reunește pasionați de ciclism din municipiul de pe Cerna și nu numai, invitați să scrie împreună un nou capitol din această frumoasă poveste.

Advertisement

„În fiecare an, alături de voluntarii MC Huniadica îmbrăcați în Moș Crăciun sau spiriduși, străbatem orașul pe biciclete, voioși, cu magia sărbătorilor în plăsuțe, cu dulciuri, fructe, jocuri și plușuri. Deja e ca o legendă a orașului, dar nu cu sanie și reni, ci cu biciclete și Ciclo-Moși și Ciclo-Spiriduși! Anul acesta, ne-am propus să pregătim 150 de cadouri de cadouri pentru copiii hunedoreni. Pentru ca acest plan să devină realitate, precum o scrisoare scrisă de copiii cărora Moș Crăciun le răspunde cu generozitate, avem nevoie de 4.500 de lei. Contăm pe susținerea ta. Așa cum copiii cred cu tot sufletul și imaginația lor în Moș Crăciun, noi credem în tine! Cu 90 de lei, poți fi Moș Crăciun pentru 3 copii, costul unui cadou fiind de 30 lei. Poți dona, până cel târziu în 18 decembrie, ca apoi spiridușii să pregătească cadourile. Dacă vrei să împarți alături de noi bucuria Crăciunului, fă o donație și apoi, hai să împărțim cadourile împreună, în 22 decembrie! De Crăciun, fii mai bun! … fii un Ciclo-Moș”, au transmis organizatorii acțiunii.

Donații se pot face în contul Asociației MC Huniadica -> IBAN: RO83BTRLRONCRT0618174701 Vladulescu Daniel (președinte MC Huniadica), BT Pay: 0722 381 863 – text „Ciclo-Moșii” SAU revolut.me/danielvld96 – text „Ciclo-Moșii”, ori fizic, în Hunedoara, la 0732914472 – Mihaela / 0722381863 – Daniel.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Junioarele III de la CSM Vulcan au început returul cu dreptul

Publicat

pe

Redactat de

În Campionatul Național de handbal pentru junioare III a început returul sezonului regular. Într-una dintre seriile acestei competiții evoluează și două echipe din județul Hunedoara, CSM Vulcan și CSȘ Petroșani.

Victorie în deplasare

La finalul turului fetele de la Vulcan erau pe poziția secundă, cu 9 puncte, la egalitate cu cea de-a treia clasată, Jiul Rovinari, dar cu golaveraj mai bun. CSM Vulcan era la două puncte de lider, CSM Târgu Jiu, având aceeași distanță și față de locul al patrulea, ocupat de CSȘ Târgu Jiu. Petroșănencele ocupau poziția a cincea, cu 4 puncte, iar în urma lor se clasau LPS Târgu Jiu și CS Novaci, ambele cu un punct. Fiind o serie cu număr impar de echipe, una din participante stă în fiecare etapă, iar în runda de debut a returului nu au jucat handbalistele de la CSȘ Petroșani. Au evoluat însă, și chiar foarte bine, cele de la Vulcan, care au jucat în deplasare și au câștigat, clar, cu 43-27, la LPS Târgu Jiu. În urma acestei victorii, coroborate și cu celelalte rezultate, respectiv CSȘ Turnu Severin – CSM Târgu Jiu 26-34 și CS Novaci – Jiul Rovinari 25-33, ordinea primelor trei clasate rămâne neschimbată, echipele de pe podium mai adăugându-și încă două puncte la cele adunate până acum.

Trei jucătoare la lotul de cadete

Evoluția fetelor de la Vulcan nu a trecut neobservată, trei dintre componentele echipei, Alessia Manea, Bianca Pălănceanu și Denisa Popa fiind convocate pentru o acțiune de secție a lotului național de cadete. Acest lot este compus din jucătoare născute în 2010 și 2011, iar acțiunea de selecție se va face la Râmnicu Vâlcea, în perioada 20-23 decembrie, sub coordonarea antrenorului federal Steluța Luca.

Advertisement

Derby de Valea Jiului

Până atunci însă se va disputa etapa a IX-a din seria I a Campionatului Național de junioare III, una în care va sta CSȘ Turnu Severin, rămasă la patru puncte de podium. Runda programează joi, 19 decembrie, de la ora 14:00, și derby-ul Văii Jiului, în care handbalistele de la Vulcan vor primi vizita vecinelor și rivalelor de la Petroșani. În celelalte jocuri ale ultimei etape programate în acest an Jiul Rovinari va primi vizita celor de la LPS Târgu Jiu, care a coborât pe ultimul loc după meciul cu Vulcanul, iar lidera seriei, CSM Târgu Jiu, va juca, acasă, cu CS Novaci.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate