Connect with us
Data: 29/11/2024
.

Actualitate

Întâlnire importantă a oamenilor cărții. Județul Hunedoara, gazdă a Conferinței Naționale a bibliotecarilor

Publicat

pe

Bibliotecari din toată țara participă la Conferința Națională „Biblioteca publică, promotor al educației adulților și partener strategic în dezvoltarea durabilă, cu impact decisiv în comunitate”, eveniment care se desfășoară, în perioada 17 -19 mai, în stațiunea Parâng, din Valea Jiului. Manifestarea este organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Biblioteca Națională a României.

La deschiderea conferinței naționale, ce a avut loc astăzi, au participat oficialități județene și locale, precum și cunoscutul istoric Adrian Cioroianu, director al Bibliotecii Naționale a României și fost ministru de externe, și Dragoș Adrian Neagu, președinte al Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România.

Alături de bibliotecarii români, la această reuniunea științifică participă invitați din Polonia, Bulgaria și Slovenia, parteneri într-un amplu și ambițios proiect de educație financiară a adulților în cadrul bibliotecilor. «Tema actualei ediții a conferinței se circumscrie preocupărilor constante ale ANBPR și ale bibliotecilor membre de a proiecta și livra cursuri pentru comunitate, care să acopere cele mai variate nevoi de informare, documentare, pregătire profesională și petrecere creativă a timpului liber. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează pentru prima oară un eveniment de o asemenea anvergură și importanță. Pentru noi, cei care am făcut din profesiunea de bibliotecar o adevărată chemare, această conferință va fi un excelent prilej de a face un bogat schimb de experiență și de opinii despre rolul pe care bibliotecile publice trebuie să-l joace în condițiile actuale. (…) Organizarea acestei conferințe este posibilă cu sprijinul generos și prompt al Consiliului Județean Hunedoara care, de fiecare dată, a fost alături de noi și ne-a apreciat inițiativa de a găzdui această importantă întâlnire a bibliotecarilor, a oamenilor cărții”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

La lucrările conferinței iau parte reprezentanți din 32 de biblioteci județene din România, precum și de la Biblioteca Națională a României și Biblioteca Metropolitană București, fiind susținute peste 30 de comunicări la lucrările în plen și pe secțiuni.

 

Actualitate

Un nou “val” de alegeri: parlamentarele

Publicat

pe

Redactat de

Românii cu drept de vot sunt, din nou, chemați la urne. Duminica aceasta, va avea loc scrutinul electoral în urma căruia se vor stabili membrii celor două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.

 

Campania electorală pentru alegerile parlamentare se va încheia mâine, 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca votul să se exercite duminică, în 1 Decembrie, de „Ziua Națională a României”. Ca de obicei, scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot. La fel ca la prezidențiale, în județul Hunedoara sunt așteptați la urne aproximativ 363.000 de cetățeni. Aceștia își vor putea exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot înființate pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii vor vota pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.

Puzderie de candidați

Un număr 31 formațiuni politice și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale s-au înscris în cursa pentru desemnarea viitorului Parlament al României. Din județul Hunedoara, pe liste sunt peste 200 de pretendenți pentru cele nouă mandate disponibile, şase la Camera Deputaților şi trei la Senat. Mai exact, pentru Camera Deputaților sunt 154 de candidați, iar pentru Senat sunt 64 de candidați.

Advertisement

Conform Legii nr. 208/2015, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 se desfășoară prin scrutin de listă și repartizare proporțională. Viitorii membri ai celor două camere ale Parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de cinci la sută din totalul voturilor exprimate sau care au obținut cel puțin 20 la sută din voturile din patru circumscripții. În cazul alianțelor, pragul electoral este mai ridicat, respectiv opt la sută dacă sunt formate din cel puțin două partide, nouă la sută pentru alianțele de trei partide și 10 la sută pentru alianțele cu mai multe partide.

Numărul de mandate obținute în Parlament diferă de la un județ la altul în funcție de circumscripție și de numărul de locuitori. Sunt 43 de circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe ale țării, o circumscripție pentru municipiul București și o circumscripție pentru diaspora. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

Parlamentul României are, în momentul de față, o componență de 465 de parlamentari: 330 de deputați și 136 de senatori. Județul Hunedoara este reprezentat în organul legislativ suprem al țării de nouă parlamentari, șase deputați și trei senatori.

Reamintim că, ultimele alegeri parlamentare România au avut loc pe data de 6 decembrie 2020.  În acest an electoral, românii au trecut deja prin alegerile locale, europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea pentru prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie, va încheia alegerile din 2024.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide, începând cu 1 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi redeschisă, începând de duminică, 1 decembrie.

“Sunteți așteptați în situl arheologic începând cu 1 Decembrie. Programul normal pentru perioada iernii este între orele 09:00 și 15:00, în fiecare zi a săptămânii”, au informat reprezentanții administrației Sarmizegetusa Regia.

Situl aheologic a fost închis pentru public la mijlocul lunii octombrie a acestui an, pentru efectuarea unor lucrări la poarta de intrare a monumentului istoric, în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.

 

Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia
Citeste mai mult ...

Actualitate

Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.

Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.

Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria 

Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.

Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:

Advertisement

→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;

→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.

Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate