Actualitate
Demonstrații cu roboți la poalele Cetății din Deva
Parcul ,,Cetate” din municipiul Deva va găzdui, marți, 28 iunie, o nouă ediție, a patra, a evenimentului ,,Robotica la Poalele Cetății”. Manifestarea se va desfășura între orele 10:00-14:00.
Cei prezenți la eveniment vor putea asista la demonstrații cu roboți ale echipelor participante la competiții naționale și internaționale și vor avea ocazia să aflați mai multe informații despre robotică de la elevii și profesorii care au creat acești roboți ai viitorului.
Echipele participante la eveniment sunt: Decebal Tech Deva și Dark Energy (de la Colegiul Național ,,Decebal” Deva), RobotX și Raven Tech (de la Liceul ,,Traian Lalescu” Hunedoara), Wafy (de la Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuși” Petrila) și Tea Borgs (de la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu).
Evenimentul este organizat de Colegiul Național ,,Decebal” Deva, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva și se adresează tuturor celor pasionați de tehnologia viitorului, indiferent de vârstă.
Intrarea la eveniment este liberă.
Actualitate
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.
Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.
Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
“Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.
Actualitate
44 de ani de la tragedia de la Mina Livezeni: Mineri și militari comemorați în Valea Jiului
Astăzi, comunitatea din Valea Jiului își pleacă fruntea în fața uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria mineritului românesc. La Mina Livezeni, două explozii succesive produse acum 44 de ani au curmat viețile a 53 de mineri și militari, lăsând în urmă familii îndurerate și o comunitate marcată profund.
Accidentul, cel mai grav din istoria postbelică a mineritului românesc, a fost cauzat de acumularea metanului în subteran și de încălcarea deliberată a normelor de protecție a muncii, într-o perioadă în care regimul comunist forța obținerea de producții record, indiferent de costurile umane. Deși numărul real al victimelor a fost de 53, autoritățile vremii au recunoscut oficial doar 49 de morți, evitând astfel declararea doliului național.
Printre victimele tragediei s-au numărat 15 militari în termen, trimiși să ajute la operațiunile miniere. În urma lor, 75 de copii au rămas fără un părinte, iar soțiile îndoliate duc și astăzi povara pierderii. Unele dintre ele, deși locuiesc la sute de kilometri depărtare, revin an de an la Livezeni pentru a-i comemora pe cei dragi.
Comemorare emoționantă la troița din curtea minei
În curtea fostei exploatări miniere Livezeni, o troiță ridicată în memoria victimelor este locul unde, astăzi, familiile și comunitatea își amintesc de cei pierduți. Ceremonialul religios ținut la baza crucii reprezintă un moment de reculegere și omagiu pentru mineri și salvatori, dar și un avertisment asupra pericolelor care pot apărea atunci când normele de securitate sunt ignorate.
Tragedia de la Mina Livezeni rămâne o rană deschisă în memoria colectivă a Văii Jiului, un memento despre prețul vieților umane plătit în subteran pentru iluzia progresului.
Lecțiile trecutului
Evenimentul tragic din 29 noiembrie 1980 subliniază nevoia continuă de respectare a normelor de securitate în muncă și de protecție a vieților celor care lucrează în condiții periculoase. Pentru Valea Jiului, comemorarea victimelor nu este doar un gest de respect, ci și o datorie de a păstra vie amintirea sacrificiului lor.
Astăzi, în tăcerea solemnă a rugăciunilor, comunitatea se adună să spună: Nu v-am uitat!
Actualitate
Polițiștii hunedoreni continuă activitățile de control în trafic. 71 de accidente grave, înregistrate pe șosele din județ, de la începutul anului
Polițiștii hunedoreni continuă activitățile de control în trafic, pentru reducerea riscului rutier. Statisticile arată că, pe drumurile din județ, de la începutul acestui an, s-au înregistrat 71 de accidente de circulație grave.
În contextul sezonului rece, polițiștii din cadrul structurilor rutiere intensifică acțiunile de control pe drumurile publice, cu scopul de a preveni accidentele și de a crește siguranța participanților la trafic.
“Activitățile de control vizează respectarea legislației rutiere, cu accent pe verificarea stării tehnice a vehiculelor, utilizarea echipamentelor de iarnă, respectarea limitelor de viteză și combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au informat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Potrivit analizei realizare de Serviciul Rutier Hunedoara, în perioada 01 ianuarie – 27 noiembrie 2024, la nivelul județului, s-au înregistrat 71 accidente grave de circulație, soldate cu decesul a 21 de persoane. Comparativ cu situația înregistrată în aceeași perioadă a anului 2023, se constată o scădere atât a numărului accidentelor grave (-6), cât și a numărului de persoane decedate (- 4).
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, în județul Hunedoara sunt: viteza (care a fost cauza a 15 accidente rutiere grave), nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni (cu 11 accidente rutiere grave) și neacordarea priorității de trecere pietonilor (care a produs 8 accidente rutiere grave).
„Pentru prevenirea și combaterea acestor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au organizat 1.030 de acțiuni în trafic, fiind aplicate în cadrul acestor acțiuni, cât și a activităților curente 35.421 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative. Dintre acestea, 15.896 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză, 1.043 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 79 de sancțiuni contravenționale pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 342 de amenzi pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 183 sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, în urma controalelor în trafic au fost constatate 396 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 133 au vizat conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita admisă, 94 de infracțiuni de conducere fără permis, 50 conducere a unui autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive și 13 refuzul ori sustragere de la prelevarea mostrelor biologice. În cadrul activităților curente au fost reținute pentru fapte contravenționale ori pentru comiterea unor infracțiuni 2.495 de permise de conducere și au fost retrase, pentru neregulile constatate, 1.347 de certificate de înmatriculare”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că prevenția și responsabilitatea în trafic sunt esențiale pentru a evita incidentele. Acțiunile de control vor continua pe toată perioada iernii, iar nerespectarea regulilor de circulație va fi sancționată conform legii.
Recomandări pentru un trafic în siguranță pe timp de iarnă
• Echipați vehiculul corespunzător sezonului rece: asigurați-vă că autoturismul este dotat cu anvelope de iarnă, iar lichidul de parbriz este rezistent la temperaturi scăzute. De asemenea, verificați funcționarea instalației de climatizare și a sistemului de iluminat.
• Adaptați viteza la condițiile de drum și vreme: pe drumurile acoperite de zăpadă, gheață sau polei, mențineți o viteză redusă și păstrați o distanță mai mare față de vehiculul din față pentru a preveni coliziunile.
• Evitați manevrele bruște: accelerarea, frânarea sau schimbarea bruscă a direcției pot duce la pierderea controlului asupra vehiculului.
• Nu conduceți obosiți sau sub influența alcoolului: aceste comportamente cresc semnificativ riscul producerii unor accidente grave.
• Asigurați o bună vizibilitate: curățați în mod regulat parbrizul, geamurile și oglinzile de gheață sau zăpadă înainte de a porni la drum.
Siguranța pe drumurile publice este responsabilitatea tuturor!
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție