Actualitate
Rezultate finale Definitivat: 74 de candidați au promovat examenul, după soluționarea contestațiilor

74 de candidați au promovat și au obținut definitivarea în învățământul preuniversitar, în sesiunea din această vară, după soluționarea contestațiilor. Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2022), după soluționarea contestațiilor, este 71,94% (în ușoară creștere față de rezultatele inițiale – 70,94%).
Astfel, după reevaluarea celor 24 de lucrări pentru care au fost depuse contestații, 74 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 73 de candidați.
Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
„La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 121 de candidați (96,03% din cei înscriși). Dintre aceștia, 4 candidați s-au retras. Astfel, din totalul celor 117 candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 74 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10 (73 la prima afișare). Dintre aceștia, 11 candidați au obținut note între 9,50 și 9.99 (9 la prima afișare), iar un candidat a obținut nota 10.00.
De asemenea, 35 de candidați au primit note între 5 și 7,99 (contestațiile au generat modificări de note pentru un singur candidat). Cu note sub 5 au încheiat proba 9 candidați. Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar”, au informat reprezentanții IȘJ Hunedoara.
Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 4 august, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat.
Actualitate
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia

Convoiul agabaritic care se deplasează spre Termocentrala Mintia a traversat, joi, fără incidente și în condiții de siguranță, podul peste râul Mureș și un pasaj peste calea ferată între localitățile Ilia și Dobra, din județul Hunedoara.
Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).CNAIR, o altă metodă inovativă s-a utilizat, de această dată, pentru înjumătățirea impactului asupra infrastructurii rutiere. “Pentru protejarea aparatelor de reazăm și a structurii podului mai sus amintit s-a folosit traversarea în paralel pe două poduri cu câte o semiremorcă pe o cale de rulare și alta pe cealalaltă cale. Podul peste Mureș a fost ultima structură dificilă pe care transportul agabaritic a traversat-o fără a-i afecta structura. Convoiul agabaritic a mai traversat, zilele acestea, fără probleme structurile de la Conop, Nadăș și Zam, utilizând metoda flyover”, au informat reprezentanții CNAIR.
Actualitate
Doi bărbați, tată și fiu, din Uricani, arestați preventiv pentru 30 de zile după un scandal într-un restaurant

Doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 48 și, respectiv 27 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unui scandal iscat într-un restaurant din Uricani.
Cei doi au fost reținuți ieri de polițiști, după ce, potrivit anchetei, ar fi fost implicați într-un conflict violent care a perturbat activitatea localului și a generat indignare în rândul clienților. În urma incidentului, victima agresiunii, un bărbat din Uricani, a necesitat îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat in spital.
Astăzi, Judecătoria Petroșani a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi bărbați.
Organele de cercetare penală continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Actualitate
„Săptămână Protecției Civile”: Activități de informare și exerciții demonstrative, organizate de pompierii hunedoreni la licee din Simeria și Hațeg

Elevi, cadre didactice și personalul auxiliar de la liceele din Simeria și Hațeg au participat, astăzi, la activități de informare preventivă și exerciții demonstrative organizate de pompierii ISU Hunedoara de la Detașamentele Deva și Hunedoara, în cadrul acțiunilor desfășurate în „Săptămâna Protecției Civile”.
În timpul întâlnirilor cu pompierii, elevii au învățat cum să reacționeze corect în situații de urgență și au participat la lecții de prim ajutor. “Participanților le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit au putut încerca echipamentele de protecţie. Pentru consolidarea cunoștințelor, li s-au distribuit materiale informative din campaniile naționale „RISC” și „Nu tremur la cutremur”. În plus, elevilor din Simeria care în scurt timp vor avea dreptul să susțină examenul pentru a obține permisul de conducere li s-au prezentat noțiuni specifice pentru conducerea preventivă a unui autovehicul. Activitățile s-au încheiat cu exerciții de evacuare și de acordare a primului ajutor. Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru implicarea de care au dat dovadă!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Activitățile organizate în „Săptămâna Protecției Civile” continuă până marți, 4 martie 2025.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi
- Actualitatecu o zi in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu 2 zile in urma
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”
- Actualitatecu o zi in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 2 zile in urma
Primarul Ovidiu Vlad restabilește legalitatea în Geoagiu Băi: Aleea publică eliberată după ani de abuz
- Actualitatecu o zi in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei