Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate

MAI PUȚINI ȘI BĂTRÂNI. Hunedoara, printre județele din țară care au pierdut cei mai mulți locuitori, în ultimii 10 ani

Publicat

pe

Hunedoara se numără printre județele din țară care au pierdut cei mai mulți locuitori, în ultimii 10 ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Dacă, în 2011, populația județului era de 418.565 de locuitori, rezultatele provizorii ale ultimului Recensământ arată că aceasta a ajuns la 361.657 de locuitori, ceea ce înseamnă că, într-un deceniu, județul Hunedoara a pierdut 56.908 de locuitori.

România a pierdut 1,1 milioane de locuitori, în 10 ani, arată primele date ale Recensământului Populației și Locuințelor, runda 2021 (RPL2021), prezentate la finele anului 2022. Dintre cele 42 de județe din țară (inclusiv municipiul București), 39 au pierdut din numărul de locuitori. Cele mai mari reduceri de populație le-au înregistrat județele Caraș-Severin, Teleorman și Hunedoara, fiecare dintre acestea pierzând, din 2011 până în 2021, cel puţin 14 la sută din populaţia rezidentă. În valori relative, județul Hunedoara are cu 56.000 de persoane mai puțin, față de cât avea în urmă cu 10 ani, la fel și Teleorman, iar Caraș -Severin, cu 49.000 de locuitori mai puțin. În valori absolute, municipiul București a înregistrat cea mai mare pierdere de populație, de 166.000 de persoane, urmat de județele Prahova (minus 67.000) și Dolj (minus 61.000). Singurele județe în care populația a crescut sunt: Ilfov care a câștigat 153.000 de persoane, dar și Bistrița-Năsăud și Suceava care au câștigat 9,8, respectiv 7,7 mii locuitori.

Nu numai că suntem mai puțini, dar și procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit în România, comparativ cu 10 ani în urmă, remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). „Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011). Deși numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut cu 115,7 mii persoane, ponderea lor în total populație a urcat ușor la 16,1 la sută (față de 15,9 la sută la RPL2011), în timp ce ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1 la sută la RPL2011 la 19,6 la sută la RPL2021). Astfel, raportul de dependență demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47,0 (RPL2011) la 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021)”, spun reprezentanții INS.

Aceleași date preliminare ale Recensământului efectuat în 2022 mai arată că populația activă, în România, este de 8.185,0 mii persoane, fiind compusă din 7.689,0 mii persoane ocupate și din 496,1 mii șomeri. Populația inactivă cuprinde 10.868,8 mii persoane dintre care pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezentă două cincimi (39,5%), iar elevii și studenții aproape o treime (32,0%).

INS a anunțat că va prezenta noi date ale Recensământului, cu indicatori la nivel de județe, până la finele acestei luni. Datele complete și finale vor fi făcute publice, etapizat, începând cu luna mai și până la finalul anului 2023.

Recensământul Populației și Locuințelor 2021 s-a desfășurat anul trecut și a fost al 13-lea din istorie și primul din România organizat integral în format digital.

Advertisement

Actualitate

Dr. Gheorghe Firczak: „Am votat pentru binele țării, pentru afirmarea rutenilor!”

Publicat

pe

Redactat de

Prof. Dr. Gheorghe Firczak a votat, duminică dimineață, 1 decembrie, la alegerile parlamentare 2024.

Am votat pentru binele țării, pentru afirmarea rutenilor!”, a declarat dr. Gheorghe Firczak, la ieșirea de la urne.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Călin Petru Marian, după ce a votat: ”Să ne dea Dumnezeu înțelepciune”

Publicat

pe

Redactat de

În contextul alegerilor parlamentare, Călin Petru Marian a transmis un mesaj de mobilizare către cetățeni, subliniind importanța implicării la urne.

Călin Petru Marian, cunoscut pentru implicarea sa în proiectele locale, și-a exprimat speranța că votul său și al celorlalți hunedoreni va contribui la un viitor mai bun pentru comunitatea din Valea Jiului și pentru întreaga țară.

”Am votat pentru cetățenii din satul meu, Țebea, cetățenii din comuna Baia de Criș, cetățenii din județul Hunedoara, pentru viitorul cetățenilor din România. Dragii mei, haideți la vot. Să ne dea Dumnezeu înțelepciune”, a transmis Călin Petru Marian. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, după ce a votat: ”Am votat pentru un Parlament puternic, capabil să formeze un Guvern pe măsură”

Publicat

pe

Redactat de

În contextul alegerilor parlamentare din acest an, Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a transmis un mesaj plin de speranță și responsabilitate.
Acesta a subliniat importanța unui Parlament puternic și a unui Guvern eficient, capabile să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor.
”La mulți ani, România! La mulți ani, români! Astăzi am votat pentru un Parlament puternic, capabil să formeze un Guvern pe măsură!
Parlamentul este locul unde se fac legile și unde se decide soarta poporului român. Acest for nu trebuie să fie tratat ca un maidan, așa cum s-a întâmplat, ci să reflecte valorile noastre europene și să demonstreze că înțelegem corect ce înseamnă libertatea.
Sper ca Parlamentul pe care l-am votat astăzi să îi respecte pe toți românii și să lucreze cu responsabilitate pentru binele țării!”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate