Connect with us
Data: 03/12/2024
.

Actualitate

FOTO| Acțiune umanitară la Vadu Dobrii – satul înzăpezit. Alimente și medicamente pentru localnicii izolați de nămeți

Publicat

pe

Localnicii din satul Vadu Dobrii, din Munții Poiana Ruscă, unul dintre cele mai izolate din județul Hunedoara, au primit alimente și medicamente. Salvamontiști, jandarmi, pompieri, angajați ai Primăriei Bunila, în frunte cu prefectul județului, Călin Petru Marian, au mers în această zonă și au împărțit celor câtorva familii care își mai poartă traiul acolo pachete cu alimente de primă necesitate, precum și medicamente.

Iarna e grea în Ținutul Pădurenilor, una dintre cele mai frumoase și mai pitorești zone din județul Hunedoara. Departe de civilizație, localnicii din Vadu Dobrii au de înfruntat zăpezi mari. A nins mult în ultimele zile, iar troienele au oprit accesul în sat. Pe acest tărâm înghețat, doar cu mașini echipate special se poate ajunge. Zăpada este mare și, în unele locuri, piciorul se afundă până aproape de genunchi. Miroase a fum și a lemne arse, iar sătenii, adăpostiți în propriile gospodării, așteaptă să treacă iarna.

Puținii oameni care locuiesc acolo, blocați de nămeți, au primit sprijin. Mai multe mașini de teren, încărcate cu pachete cu alimente, medicamente și materiale sanitare, au poposit, luni, la Vadu Dobrii.

Acțiunea umanitară a fost realizată prin implicarea Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, a Primăriei comunei Bunila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara și Salvamont Hunedoara.

Reprezentanții instituțiilor și structurilor angrenate în această acțiune au înaintat prin zăpadă cu ajutorul unor vehicule șenilate din dotare, fiind distribuite pachetele pregătite pentru locuitorii acestei zone greu accesibile, acoperită de omăt.

Sunt alături de semenii noștri, copii și bătrâni, aflați în zonele rurale greu accesibile și izolați din cauza cantității foarte mari de zăpadă care s-a depus în ultimele zile în comuna Bunila. Accesul în aceste zone muntoase din Ținutul Pădurenilor este extrem de dificil și este posibil doar prin intermediul mașinilor echipate special. Cred cu tărie că, în astfel de momente, trebuie să fim solidari, iar prin implicarea autorităților statului, putem sprijini cât mai multe persoane aflate în situații delicate”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, prezent la acțiune.

Pe lângă alimentele primite, a fost verificată și starea de sănătate a sătenilor de către un paramedic.

„O echipă a Serviciului Salvamont Hunedoara, de pe lângă Consiliul Județean Hunedoara, a participat alături de: Instituția Prefectului Hunedoara, ISU, IJJ și Primăria Bunila, la o acțiune de sprijin a celor câtorva familii, izolate de capriciile vremii din ultimele zile, din localitatea Vadu Dobrii. S-a urmărit aprovizionarea acestora cu produse alimentare de primă necesitate, precum și cu medicamente și materiale sanitare necesare”, au transmis și reprezentanții Salvamont Hunedoara.

Aflat la aproximativ 60 de kilometri de Hunedoara, Vadu Dobrii se numără printre cele mai izolate sate din județ. Această așezare rurală, ascunsă în Munții Poiana Ruscă, are mai puțin de 10 locuitori.

Sursa foto: Salvamont Hunedoara/Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

Actualitate

Fapte bune de la cei mici: Grădinița PP7 Deva donează peste 900 kg de fructe și legume persoanelor vulnerabile

Publicat

pe

Redactat de

Preșcolarii și educatoarele de la Grădinița PP7 din Deva au demonstrat că solidaritatea începe de la vârste fragede, colectând peste 900 de kilograme de fructe și legume în cadrul campaniei sociale „Săptămâna fructelor și a legumelor donate”.

Acțiunea, desfășurată în perioada 25–29 noiembrie 2024, a implicat peste 150 de copii, părinți și cadre didactice, care au contribuit la strângerea a 454 kilograme de fructe și 477 kilograme de legume. Donațiile au ajuns la familii și persoane vulnerabile din evidențele Direcției de Asistență Socială Deva, dar și la copiii din centrele de zi și casele de tip familial din Deva și Săulești.

Sprijin pentru comunitate

Pe 29 noiembrie, 20 de persoane cu vârste între 4 și 90 de ani, inclusiv copii și persoane cu dizabilități, au primit pachete cu fructe. Beneficiarii au fost selectați din imobilele sociale și din rândul persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu.

Organizatorii au subliniat importanța campaniei nu doar pentru beneficiarii direcți, ci și pentru educația preșcolarilor. „Copiii au învățat cât de important este să dăruiești și să fii generos. Astfel de acțiuni îi ajută să-și formeze valori esențiale, precum omenia și responsabilitatea,” au declarat reprezentanții Grădiniței PP7.

Parte dintr-un proiect național

Campania „Săptămâna fructelor și a legumelor donate” este organizată la nivel național în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Proiectul încurajează elevii și profesorii să participe la activități de voluntariat care sprijină persoanele defavorizate, contribuind la integrarea lor socială și la consolidarea spiritului de comunitate.

Acțiuni similare au avut loc în școli și grădinițe din toată țara, dovedind încă o dată că prin solidaritate se pot face schimbări semnificative în viețile celor aflați în dificultate.

Advertisement

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”: Programe artistice și ateliere tematice în centrele din subordinea DGASPC Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

“Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, celebrată astăzi, 3 decembrie, va fi marcată în centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, prin rograme artistice și ateliere tematice.

 

În fiecare an, la data de 3 decembrie, este marcată “Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, în semn de solidaritate cu acestea. În 2024, DGASPC Hunedoara, împreună cu beneficiarii centrelor rezidențiale și de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din subordinea instituției, alături de reprezentanți ai unor instituțiilor publice și private, vor marca această zi ca un nou prilej de conștientizare a problematicii persoanelor cu dizabilități.

„Toți diferiți, toți egali”

Potrivit reprezentanților instituției, această zi va fi marcată de către DGASPC Hunedoara în toate serviciile de tip rezidențial pentru copii și persoane adulte cu dizabilități, prin organizarea de programe artistice dedicate acestui eveniment ce se vor desfășura cu participarea tuturor beneficiarilor, ateliere de lucru manual cu tematică de Crăciun și mese festive.

Advertisement

“Agenda evenimentelor dedicate acestei zile va debuta la cele trei centre din Păclișa sub tema “Toți diferiți, toți egali”. Vor fi organizate ateliere de lucru manual si desen pentru beneficiari sub denumirea ”Poveștile noastre” și va fi realizat un ”Copac al dorințelor” cu lucrări personale. Apoi în cadrul atelierelor de muzică beneficiarii își vor exprima emoțiile prin cântec într-un mic spectacol de colinde, cântece patriotice și iarnă. Agenda continuă la cele două centre din Brad, ocazie cu care beneficiarii mai tineri îi vor vizita pe cei mai în etate. Va fi organizată o tombolă aniversară pentru toți participanții iar apoi un grup de măicuțe de la Mănăstirea Crișan vor susține un program de colinde. Ziua se va încheia cu un program artistic susținut de tineri artiști instrumentali din localitate. Acțiunile vor continua la centrul din Geoagiu cu vizita elevilor de la Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza și a preotului local. Vor fi prezenți în vizită și beneficiari din cadrul Locuințelor Protejate pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Orăștie. Aceștia din urmă își vor încheia ziua vizitând Târgul de Crăciun din Orăștie. Evenimentele dedicate acestei zile se vor încheia la centrul din Brănișca prin acțiunea Asociației Inimi Generoase. Vor fi donate beneficiarilor dulciuri și lucrări, realizate de copii la atelierul meșteșugăresc al asociației, constând în brăduți și felicitări. Acțiunea se va încheia cu colindele și urările copiilor”, au informat reprezentanții DGASPC Hunedoara.

Aproape 20.000 de adulți și peste 1.300 de copii cu dizabilități

Situația statistică la nivelul DGASPC Hunedoara indica, la sfârșitul trimestrului al treilea al anului 2024, un număr de 19.911 persoane adulte cu dizabilități neinstituționalizate și 1.375 copii cu dizabilități, persoane care beneficiază de drepturile și facilitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare. Tot la această dată, în sistemul de protecție al DGASPC Hunedoara, beneficiau de servicii de găzduire și îngrijire 344 persoane adulte cu dizabilități.

“DGASPC Hunedoara urează tuturor celor care sărbătoresc Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi” multă sănătate şi linişte sufletească!”, a transmis Geanina Marina Ianc, director general la DGASPC Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Noutăți din comuna Pui

Publicat

pe

Redactat de

Din luna octombrie administrația publică locală din comuna Pui și-a preluat atribuțiunile. Prezent, săptămâna trecută, în emisiunea SPUNE CE CREZI, deifuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV și moderată de colega noastră Ioana Popescu, noul primar al comunei Pui, Ovidiu Ciolea, a vorbit despre lucrurile cu care se confruntă la început de mandat, dar și despre planurile de viitor.

Datoriile se vor stinge, iar proiectele începute vor fi finalizate

În prima parte a emisiunii, Ovidiu Ciolea a vorbit despre problemele existente în comună și modalitățile de rezolvare, fiind vorba despre datorii și de proiecte nefinalizate, dând asigurări că aceste aspecte vor fi reglementate. “Avem datorii, ca și mai toate UAT-urile, mai mari sau mai mici. Deci cam peste tot sunt probleme. Nu vreau să vorbesc de sume, dar datoriile sunt destul de consistente la Pui, dar îmi doresc să le reglăm în timp. Sunt și unele proiecte nerealizate. Mai avem de făcut recepții la unele proiecte. Este vorba despre proiecte bune, care ajută la dezvoltarea comunei. Avem, de exemplu, grădinița cu program prelungit, lucrare începută de mult timp, dar e bine că s-a încheiat și putem da drumul activității începând cu anul școlar viitor. De asemenea, mai este canalizarea în Hobița, Uric și Râu Bărbat, la fel un proiect foarte bun, dar nerecepționat, însă este în termen și îl vom finaliza. Ar mai fi căminul cultural de la Ponor, care mai trebuie finalizat și recepționat. De asemenea, mai sunt și câteva drumuri, lucrările la acestea nefiind recepționate de prin 2028 – 2019, dar sperăm să le finalizăm. Le luăm pe rând, pe fiecare”, a spus Ovidiu Ciolea.

Rezolvarea problemei terenurilor întăbulate greșit, o prioritate

Primarul din Pui a vorbit și despre o chestiune ce trebuie rezolvată urgent, fiind vorba de corectarea întăbulării terenurilor, care nu este conformă cu realitatea. „În momentul de față ne confruntăm cu o problemă ce necesită o rezolvare destul de urgentă, fiind vorba despre terenuri. Mai exact de terenurile care au fost întăbulate la lucrările de la conducta de gaz BRUA ce trece prin comună. Acolo sunt decalaje foarte mari, mai ales în ce privește suprapunerea unor suprafețe. Este vorba despre circa 500 de terenuri, care trebuie remăsurate. Întăbularea a fost făcută greșit. Fără a acuza fosta conducere a comunei, din ce am vorbit cu oamenii, dar și cu firma care a executat măsurătorile și cu angajații Primăriei, a fost o lipsă de comunicare. Dacă se comunica, nu cred că se ajungea aici. Este o problemă pe care va trebui să o rezolvăm cu prioritate”, a precizat primarul din Pui.

Este nevoie de colaborare în Consiliul Local pentru dezvoltarea așezării

Ovidiu Ciolea a mai vorbit și despre proiecte de viitor, subliniid că este nevoie de colaborare în Consiliul Local, așa cum există cu angajații Primăriei, pentru dezvoltarea comunei. „Oamenii din Primărie își fac treaba destul de bine și nu sunt probleme în acest sens. Lucrez cu aceeași angajați, care au răms pe posturile lor, și colaborez foarte bine cu dânșii și, din câte am înțeles, acest lucru este reciproc. În ce privește Consiliul Local am oarece probleme, fiind în minoritate, legate de unele proiecte, dar sper că cei care sunt majoritari vor vota pentru binele comunei. Sunt proiecte care trebuie derulate în viitor. Unul dintre acestea este introducerea gazului metan, iar când se va deschide sesiunea de proiecte pe acest domeniu vom depune documentația. De asemenea, avem încă drumuri neasfaltate sau care necesită pietruire. La fel este și cu alimentarea cu apă, aproape jumătate din satele comunei nefiind legate la rețea. La acest capitol problemele cele mai mari sunt în Fizești și Federi. Satele de munte ale comunei, unde trebuie să găsim o sursă de captare a apei. Când este secetă, cum a fost și în vara acestui an, locuitorii de acolo s-au confruntat cu lipsa apei. Sper ca toate aceste probleme să le putem rezolva în viitor. Îmi doresc ca în viitor să atragem și investitori, pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri”, a declarat Ovidiu Ciolea.

Pregătiți de iarnă și de sărbători

Primul din Pui a discutat și despre subiecte de sezon, precum venirea iernii și pregătirile de sărbători. „Încălzirea se face, în general, cu lemne, și nu cred că vor fi probleme. Cu siguranță, însă, nu vor fi probleme la instituțiile publice, în special la școli. De asemenea, suntem pregătiți și pentru deszăpeziri și nu cred că iarna ne va lua prin surprindere. Legat de sezonul rece, în decembrie așteptăm, cu toții, sărbătorile. În comună va fi iluminat festiv, vor fi brazi împodobiți și sperăm ca micuții să primească și cadouri de Crăciun din partea administrației. Le doresc concetățenilor mei toate cele bune și sărbători cu multe bucurii și îi asigur de colaborare și sprijin total din partea mea, a precizat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui, în emisiunea SPUNE CE CREZI difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate