Connect with us
Data: 03/05/2024
.

Actualitate

Cardul de energie. Precizări importante pentru devenii care beneficiază de ajutorul de 1.400 de lei. Cine și când se poate adresa DAS

Publicat

pe

Cinci categorii de persoane vulnerabile beneficiază, anul acesta, de un ajutor în valoare de 1.400 de lei, din fonduri europene, pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 166/2022. Ajutorul are forma unui card, emis pe suport de hârtie și este acordat în două tranșe a câte 700 lei/semestru (în lunile februarie și septembrie 2023).

Cardul de energie poate fi utilizat, de la începutul acestei săptămâni, pentru plata totală ori parțială a facturilor curente sau restante – doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.

Cine beneficiază de cardul de energie: pensionarii care au împlinit 60 de ani și au venituri sub 2.000 de lei, inclusiv, pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, care au venituri sub 2.000 de lei, inclusiv, persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei, inclusiv, familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare

Persoanele care se încadrează în una dintre categoriile de beneficiari enumerate, dar în cazul cărora au fost identificate situații de neeligibilitate, vor fi înștiințate, prin poștă, cu privire la aceste situații (de exemplu, sunt luate în calcul veniturile unei persoane care, în fapt, nu mai locuiește la adresa respectivă, dar figurează în documente).

După primirea înștiințării, acestea pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, telefon 0254.218.030 / Tasta 1) efectuarea unei anchete sociale pentru stabilirea numărului și persoanelor care locuiesc, în fapt, la adresa locului de consum. Rezultatul anchetei sociale va fi transmis, în termen de 10 zile, de către solicitant, la Compania Națională „Poșta Română”, în vederea actualizării listei beneficiarilor.

Cardul de energie se distribuie și se comunică beneficiarilor prin Compania Națională „Poșta Română” S.A. – prin trimitere de corespondență cu confirmare de primire. Aceeași instituție poate reemite documentul, în cazul furtului, deteriorării sau pierderii acestuia.

Advertisement

Cardul de energie poate fi utilizat pentru plata facturilor la energie în următoarele perioade: pentru tranșa I – valoare 700 lei, în perioada 20 februarie – 30 iunie 2023, pentru tranșa II – valoare 700 de lei, în perioada septembrie – 27 decembrie 2023

Persoanele care nu au fost eligibile pentru tranșa I, dar vor deveni la momentul întocmirii listelor pentru tranșa II, vor primi cardul de energie în luna septembrie 2023.

Sprijinul pentru compensarea prețului la energie, acordat categoriilor de persoane vulnerabile nu se consideră venit și, ca atare, nu influențează ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie.

Informații detaliate cu privire la emiterea, distribuirea și valabilitatea cardului de energie, calitatea de beneficiar al cardului de energie, modalități de plată a facturilor la energie și de decontare a lemnelor de foc etc. se pot obține la numărul de telefon 031.9966 (serviciu call-center pus la dispoziție de Poșta Română).

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement

Actualitate

Alexandru Bălan, de la CSM Deva, premiat de Federația Română de Triatlon

Publicat

pe

Redactat de

Sportivul Alexandru Bălan, de la CSM Deva, a fost premiat de Federația Română de Triatlon pentru rezultatele obținute în ultima vreme.

Trofeele primite de Alex sunt pentru clasarea în top 100 la Campionatul Mondial Half Ironman din 2023, de la Lahti (Finlanda), competiție la care au luat startul peste 3.300 de sportivi, și pentru calificarea la competiția supremă din acest an, care se va disputa în perioada 14-15 decembrie, la Taupo, în Noua Zeelandă.


Alexandru Bălan va participa, pentru a doua oară consecutiv, la un Campionat Mondial Half Ironman, după ce, în concursul de calificare de anul trecut, de la Vougliameni (Grecia), a obținut un excelent loc trei!

Reamintim că triatlonistul de la CSM Deva este vicecampion național, titlu obținut anul trecut la Oradea, dar și că Alex a început foarte bine sezonul 2024, terminând pe 10, recent, o cursă puternică, la Valencia, în Spania.

Participanții la Half Ironman au de parcurs 1,9 km înot în ape deschise, 90 km pe bicicletă și 21,1 km de alergare pe șosea, deci un semimaraton.

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

CSM Deva pierde, acasă, cu Filiașiul

Publicat

pe

Redactat de

Într-un meci contând pentru etapa a VI-a a play-off-ulului din seria 7 a Ligii 3 de fotbal, CSM Deva a întâlnit, pe teren propriu, pe ACSO Filiași.

Gazdele au început mai bine jocul și, după ce Stoica, în două rânduri, și Buzan trag pe lângă poarta doljenilor, devenii deschid scorul, prin Popescu, în minutul 21, care a transformat un penalty acordat pentru un fault al lui Popa asupra lui Toma.

Partida se îndrepta spre un 1-0 pentru CSM la pauză dar, în prelungiri, la prima fază în care oaspeții au intrat în careul devenilor, Toma îl faultează pe Armășelu și Rogoveanu egalează din lovitură de pedeapsă.

În partea a doua Deva începe mai bine, iar Tamaș șutează, din 6 metri, peste poartă.

În minutul 65, la o fază care nu anunța nimic, Bărăitaru intră neglijent la Scuturoiu și se acordă penalty, care a fost transformat de același Rogoveanu. Apoi gazdele forțează egalarea, însă „capul” lui Modan trece pe lângă. Și, în minutul, după o acțiune colectivă, cei de la Filiași înscriu prin Vîlcică, nemarcat, din 10 metri.

Advertisement

Până la final Sabău, de la gazde, și nou-intratul Vulpe, de la oaspeți, trec, fiecare, de două ori, pe lângă gol, dar nu se înscrie, iar ACSO Filiași câștigă, cu 3-1 la Deva.

În urma acestui rezultat, CSM Deva coboară pe trei, cu 43 de puncte, iar Filiașiul, cu 45, urcă pe doi.

Pe primul loc rămâne CSC Ghiroda, cu 49 de puncte, care a remizat, acasă, scor 4-4, cu Viitorul Șimian (locul 4, cu 41 de puncte).

Etapa viitoare, antepenultima din play-off, se va disputa marți, 7 mai, de la ora 18:00.

CSM Deva va juca pe terenul liderului, CSC Ghiroda, celălalt meci al rundei fiind ACSO Filiași – Viitorul Șimian.

Advertisement

La sfârșitul play-off-ulului primele două clasate se vor califica în semifinalele barajului de promovare în Liga 2.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier la Băița. Șoferul vinovat, sub influența alcoolului

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier la Băița.

La data de 03 mai 2024,în jurul orei 17:32, Poliția Municipiului Deva, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Băița, a avut loc un accident rutier.

Poliţiştii ajunși la fața locului, au constatat că, un tânăr de 23 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DJ 700A, respectiv pe raza localității Băița, în condiții care vor fi stabilite ulterior, a pierdut controlul direcţiei de deplasare într-o curbă la stânga intrând într-un parapete de protecție, transmite IPJ Hunedoara

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unui tânăr de 21 ani și rănirea altor 3 persoane. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate