Connect with us
Data: 29/11/2024
.

Actualitate

FOTO| Explozie de culoare și emoții, într-o expoziție vernisată și dedicată zilei de 8 Martie

Publicat

pe

Iubitorii de frumos sunt invitați să viziteze o expoziție de pictură, deschisă în incinta Ulpia Shopping Center, la primul etaj al clădirii. Aproximativ 70 de tablouri – explozie de culori vii și emoții imprimate pe pânze, realizate cu multă migală și talent, pot fi admirate într-un spațiu expozițional până la mijlocul lunii martie.

Într-o atmosferă caldă și elegantă, marți după-amiază, începând cu ora 17:00, la Ulpia Shopping Center, a avut loc vernisajul expoziţiei intitulată „Culori de suflet pentru tine, femeie!”. Expoziția reunește lucrări realizate de membrii Clubului de Arte Plastice „Curcubeu” care funcţionează în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

Clubul de Arte Plastice „Curcubeu”, coordonat de Simona Locsei, a împlinit un an de activitate, iar lucrările expuse în cadrul acestei expoziții sunt un crâmpei din rodul muncii a 20 de oameni preocupați de artă.

Clubul are, în prezent, 63 de membrii. Dintre aceștia, 28 s-au înscris încă de la început, iar 35 nou-veniți vor începe cursurile de săptămâna viitoare. „Acest club a fost gândit, încă de la început, ca locul în care iubitorii de artă, de frumos, să se întâlnească, să se bucure de o atmosferă liniștită și prielnică pentru creație, pentru învățarea diferitelor tehnici de pictură și, nu în ultimul rând, este locul unde devenim prieteni și suflete libere. În această lună, s-a împlinit un an de la înființarea acestui club, iar ceea ce dumneavoastră aveți onoarea să vedeți este munca de zeci de ore, sunt emoțiile și tot ceea ce artiștii au simțit și au vrut să ofere. Fiecare culoare este un sentiment, un cuvânt spus sau nespus, un vis trăit sau netrăit, o supărare sau o bucurie, depinde, de noi, artiștii, ce alegem să eliberăm din suflet, depinde de dumneavoastră, privitorii, să ne înțelegeți așa cum suntem și nu cum lăsăm impresia”, a spus, în fața celor prezenți, Simona Locsei, fondatorul și coordonatorul Clubului „Curcubeu”.

Pata” de culoare a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

Activitatea acestui club de pictură este intens sprijinită de managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sebastian Bara, și de Consiliul Județean Hunedoara.

“În urmă cu un an, alături de domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, le spuneam “Bun venit!” participanților la cursul de pictură. Astăzi, asistăm la un eveniment deosebit. Sunt onorat să particip la această minunată expoziție, rodul unei munci de un an de zile a participanților la acest curs. Pot să spun că ei sunt pata de culoare a Bibliotecii Județene “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva. Îi felicit, sunt alături de ei prin tot ce pot și mă bucur că este a doua expoziție în decursul unui an prima având loc în 2022, la “Noaptea Bibliotecilor”, iar a doua, iată, aici la Ulpia Shopping Center. Și pentru că, mâine, este 8 Martie, le doresc tuturor doamnelor și domnișoarelor multă sănătate, fericire, și urarea să aibă mereu primăvara în suflete”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

Cei prezenți la vernisaj s-au putut bucura și de un moment artistic. Poeta Maria Sângerean a transmis prin versuri emoție pură, iar Eliza, Cătălin, Tudor, Andrei, Vlad și Radu, sub coordonarea profesorului Nicu Hada, au încântat sufletele celor prezenți cu acorduri de chitară.

Lucrările expuse în cadrul expoziției “Culori de suflet pentru tine, femeie!” aparțin artiștilor: Jimmy Cummings, Luminița Cummings,  Liliana Stolnicu, Sonia Rotaru,  Valentina Anghel, Maria Sângerean, Anca Hutter, Rusu Camelia, Delia Tomuș, Angela Stănămirescu, Loredana Jeflea, Teodora Vlaic,  Maria Comșa,  Radu Stela Marinela, Mihaela Claudia Mica, Mihaela Ionescu, Mariana Matache, Eliza Ivoniciu,  Evelina Ivoniciu, Lioara Sicoe.

Eliza și Evelina Ivoniciu – surorile gemene, unite de două mari pasiuni: pictura și echitația

Printre lucrările minunate, ce pot fi admirate în cadrul acestei expoziții, sunt și cele realizate de Eliza și Evelina Ivoniciu, două tinere – surori gemene, unite de două mari pasiuni: pictura și echitația.

Eliza și Evelina (16 ani) sunt eleve la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva. Pictează de când se știu, de copile. Flori, peisaje, elemente din natură și nu numai. Culori și emoții sunt transmise privitorului, amestec de trăiri și povești împărtășite cu penelul pe pânze.

Advertisement

“Povestea cu pictura a început de când eram mici, dar am accentuat-o cam pe la vârsta de 12 ani, când am luat și ore în particular (…) Apoi, a venit pandemia și ne-am ocupat timpul liber făcând ceea ce ne era mai drag – pictând și, într-un fel, exprimându-ne emoțiile pe care le simțim. Mereu am găsit pictatul o metodă prin a-mi exprima emoțiile. Fiecare tablou realizat are povestea sa”, povestește Evelina Ivoniciu.

Tabloul pictat de Evelina Ivoniciu – expus la Art Safari București

Acasă, cele două surori au numeroase tablouri pictate de ele, de ordinul zecilor. „Destul de multe sunt cu flori. Florile au fost o etapă de început. Suntem mari iubitoare de natură”, mai spune Evelina.

A fost ceva reciproc, ne-am descoperit această pasiune și, cumva, ea pe noi. De când era micuțe, amândouă, desenam, pictam. Am făcut mai multe tablouri. Cel mai recent pe care l-am realizat și în care am pus foarte mult suflet este cel denumit „Nemurire”, spune și Eliza.

Evelina și Eliza Ivoniciu au mai participat la expoziții și la diferite concursuri naționale. “O experiență foarte frumoasă și interesantă a fost la Art Safari – București”, mărturisește Evelina.

Tabloul „Veselie” și calul Willow Star

Cele două surori îmbină pictura cu un sport foarte frumos, care implică multă responsabilitate – echitația. Eliza și Evelina Ivoniciu împletesc această pasiune cu antrenamentele la trap, pas sau galop, pe care le fac la „Horses Paradise”. Eliza face echipă cu calul Willow Star, iar sora ei, Evelina, cu calul Tennesse. Împreună, au participat și la competiții unde au obținut rezultate deosebite. „Practicăm echitația de performanță cam de doi ani, chiar dacă ne-am apucat de acest sport de mai mult timp. Tennesse și Willow Star sunt caii noștri”, spune Evelina.

Între cele două fete și prietenii lor necuvântători s-a creat o legătură foarte strânsă. O prietenie unică, împărtășită și prin pictură, în unul dintre tablourile realizate – „Veselie” (n. red. un cal format din flori). “Pasiunile noastre se leagă puțin între ele. Eu așa l-aș vedea și pe calul meu, o veselie, cea mai mare bucurie pentru mine și cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată”, a completat Eliza Ivoniciu.

Actualitate

Un nou “val” de alegeri: parlamentarele

Publicat

pe

Redactat de

Românii cu drept de vot sunt, din nou, chemați la urne. Duminica aceasta, va avea loc scrutinul electoral în urma căruia se vor stabili membrii celor două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.

 

Campania electorală pentru alegerile parlamentare se va încheia mâine, 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca votul să se exercite duminică, în 1 Decembrie, de „Ziua Națională a României”. Ca de obicei, scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot. La fel ca la prezidențiale, în județul Hunedoara sunt așteptați la urne aproximativ 363.000 de cetățeni. Aceștia își vor putea exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot înființate pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii vor vota pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.

Puzderie de candidați

Un număr 31 formațiuni politice și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale s-au înscris în cursa pentru desemnarea viitorului Parlament al României. Din județul Hunedoara, pe liste sunt peste 200 de pretendenți pentru cele nouă mandate disponibile, şase la Camera Deputaților şi trei la Senat. Mai exact, pentru Camera Deputaților sunt 154 de candidați, iar pentru Senat sunt 64 de candidați.

Advertisement

Conform Legii nr. 208/2015, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 se desfășoară prin scrutin de listă și repartizare proporțională. Viitorii membri ai celor două camere ale Parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de cinci la sută din totalul voturilor exprimate sau care au obținut cel puțin 20 la sută din voturile din patru circumscripții. În cazul alianțelor, pragul electoral este mai ridicat, respectiv opt la sută dacă sunt formate din cel puțin două partide, nouă la sută pentru alianțele de trei partide și 10 la sută pentru alianțele cu mai multe partide.

Numărul de mandate obținute în Parlament diferă de la un județ la altul în funcție de circumscripție și de numărul de locuitori. Sunt 43 de circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe ale țării, o circumscripție pentru municipiul București și o circumscripție pentru diaspora. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

Parlamentul României are, în momentul de față, o componență de 465 de parlamentari: 330 de deputați și 136 de senatori. Județul Hunedoara este reprezentat în organul legislativ suprem al țării de nouă parlamentari, șase deputați și trei senatori.

Reamintim că, ultimele alegeri parlamentare România au avut loc pe data de 6 decembrie 2020.  În acest an electoral, românii au trecut deja prin alegerile locale, europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea pentru prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie, va încheia alegerile din 2024.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide, începând cu 1 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi redeschisă, începând de duminică, 1 decembrie.

“Sunteți așteptați în situl arheologic începând cu 1 Decembrie. Programul normal pentru perioada iernii este între orele 09:00 și 15:00, în fiecare zi a săptămânii”, au informat reprezentanții administrației Sarmizegetusa Regia.

Situl aheologic a fost închis pentru public la mijlocul lunii octombrie a acestui an, pentru efectuarea unor lucrări la poarta de intrare a monumentului istoric, în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.

 

Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia
Citeste mai mult ...

Actualitate

Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.

Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.

Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria 

Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.

Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:

Advertisement

→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;

→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.

Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate