Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

Lucas Anghel, campion internațional la breakdance. Povestea B-boy-ul, întors acasă, la Deva

Publicat

pe

Lucas Anghel, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Deva, campion internațional la breakdance, uimește cu mișcările sale pe ringul de dans. S-a născut și a crescut în Canada, dar s-a întors împreună cu familia sa pe meleagurile României, acasă, la Deva, unde se antrenează intens în cel mai nou sport olimpic – breakdance.

A impresionat la concursurile la care a participat până acum și a câștigat campionatul național și Cupa României. Luna trecută, Lucas Anghel a participat, cu lotul național din care face parte, la WDSF BFG WORLD SERIES BREAKING FOR GOLD (Kitakyushu, Japonia), unde România s-a calificat pentru campionatul din Brazilia, care va avea loc peste două săptămâni.

Primul său instructor, Sonik Bloom care performează la Cirque du Soleil

Lucas Anghel s-a născut în Montreal, Canada, dar mama sa care este din Deva l-a convins să se întoarcă acasă, în toamna anului 2021. Până să se apuce de breakdance, a încercat mai multe sporturi. La insistențele mamei sale, Lucas a început în toamna anului 2015, cursurile de hip hop ale școlii de dans Ecole de Danse San Tropez Point Claire din Montreal, Canada.

Primul său instructor a fost celebrul dansator din Montreal Sonik Bloom, breaker și membru în grupul – Break City All Stars, care, în prezent, performează la Cirque du Soleil. Acesta l-a introdus pe Lucas în lumea hip hop-ului și breaking-ului, stârnindu-i interesul pentru dans.

Sursa foto: FRDS Breaking & Street Dance

Pasiunea băiatului pentru dans s-a transformat, de-a lungul anilor, într-un mod de viață. A participat la peste 60 de competiții (breaking battles) în Canada și Europa (Ungaria, Belgia, Finlanda, Anglia) și a avut rezultate deosebite. În 2021, Lucas a participat la Cupa României, calificându-se în top 8. În anul 2022, Lucas a câștigat: locul I la Campionatul Național de Breaking, categoria tineri 16-18 ani, locul I Cupa României, categoria tineri 16-18 ani și locul I HHI, Hip Hop International România

Lucas a primit propunerea să facă parte din Lotul Olimpic Național al României.

În luna februarie 2023 a participat cu lotul național la WDSF BFG WORLD SERIES BREAKING FOR GOLD (Kitakyushu, Japonia) unde România s-a calificat pentru campionatul din Brazilia care va avea loc peste două săptămâni.

Advertisement

Sală în care să se antreneze, pusă la dispoziție de administrația publică locală

Lucas, împreună cu mama sa, Ana Horvat, au avut, vineri, o întrevedere cu conducerea administrației publice locale. Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, l-a felicitat pe tânărul campion internațional la breakdance. “Am hotărât să îl susținem și noi, administrația publică locală, și i-am pus la dispoziție o sală în care să se antreneze. Suntem mândri de Lucas și de realizările lui și ne dorim să promoveze imaginea Devei peste tot în lume. Felicitări Lucas și succes!”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Breakdance, numit și breaking, este un stil de dans care a apărut în anii 1970 în suburbiile oraşului New York, mişcările specifice fiind inventate de către tinerii afro-americani și latino-americani din cartierele sărace ale acestei mepotrole americane. Cei care practică acest stil se numesc B-boys, B-girls sau breakeri.

Actualitate

Red Bull Oslea Hike & Ride revine în 2025: Competiția are loc pe 8 martie

Publicat

pe

Redactat de

Organizatorii competiției Red Bull Oslea Hike & Ride, una dintre cele mai așteptate evenimente montane din România, au anunțat oficial data ediției din 2025: 8 martie.

„Pentru că o veste bună e mereu la fel de binevenită ca zăpada din ultima perioadă, am revenit cu data oficială pentru Red Bull Oslea Hike & Ride 2025. Știți voi, save the date, colindați munții în siguranță, și revenim în perioada următoare cu informații legate de această ediție și de înscrieri!” au transmis organizatorii pe canalele oficiale de comunicare.

Evenimentul, care combină drumețiile montane cu adrenalina coborârilor pe schiuri sau snowboard, atrage anual pasionați ai sporturilor de iarnă din întreaga țară, dornici să își testeze limitele într-un peisaj spectaculos.

Red Bull Oslea Hike & Ride este renumit pentru atmosfera vibrantă și provocările inedite pe care le propune participanților. Organizatorii promit noi surprize pentru ediția din 2025, încurajând pasionații de munte să se pregătească pentru o experiență memorabilă.

Rămâneți conectați pentru detalii despre înscrieri și regulament, iar până atunci, savurați iarna în siguranță pe traseele montane!

FOTO: FACEBOOK Red Bull Oslea Hike & Ride Challenge

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Iarnă cu semne bune la Totești

Publicat

pe

Redactat de

Localitatea hunedoreană Totești are o suprafață de peste 22 kilometri pătrați, și o populație de aproximativ 2.000 de locuitori. Comuna are în componență patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Cârnești, Păclișa și Reea și este, practic, lipită de orașul Hațeg.

Două noi proiecte

Ca de obicei, administrația publică locală din comuna din Țara Hațegului derulează mai multe proiecte de dezvoltare a așezării. Dovadă stau două noi proiecte ce vor demara în curând, alături de cele aflate în derulare. „Suntem într-un stadiu foarte avansat cu procedurile ce trebuie parcurse pentru implementarea a două noi proiecte. Esrte vorba despre eficientizarea căminului cultural din Păclișa, la care lucrările vor începe în curând. De asemenea, un alt proiect foarte important pentru comunitatea locală este cel privind reabilitarea drumurilor de exploație agricolă, valoarea fondurilor nerambursabile atrase fiind de circa un milion de uro, la acest obiectiv de investiții fiind în stadiul achiziție al proiectului tehnic. Pe lângă acestea, continuă și celelalte proiecte aflate în derulare, fiind vorba despre introducerea rețelei de alimentare cu gaz metan, modernizarea infrastructurii rutiere, reabilitarea dispensarului medical uman din centrul de comună, eficientizarea energetică a căminului cultural din Cârnești, realizarea Centrului de Aport Voluntar, care va rezolva problema deșeurilor, modernizarea și reabilitarea școlii din Totești, dar și altele. Toate aceste proiecte le derulăm cu finanțări europene sau guvernamentale”, a declarat primarul comuneui hunedorene Totești, Tiberiu Pasconi.

Eventualele ninsori nu îi vor lua prin surprindere

De asemenea, administrația publică locală din Totești are și preocupări de sezon, principala fiind pregătirea de intervenție în cazul unor eventuale ninsori. „Și în acest an ne-am pregătit din timp pentru venirea iernii. Avem pe stoc material antiderapant în cantități corespunzătoare, care vor fi folosite în caz de nevoie. De asemenea, este pregătit pentru eventuale intervenții și buldoexcavatorul pe care îl avem în dotare, acesta fiind prevăzut cu lame de deszăpezire și lamele de cauciuc. Deci dacă va fi nevoie de intervenții suntem pregătiți și, la fel ca și în anii trecuți, sunt convins că nu vor fi probleme cu traficul. Facem toate aceste lucrări în regim propriu, urmând a asigura, bineînțeles, și combustibilul, dar cheltuielile nu vor fi mari și, astfel, nu va fi afectat bugetul”, a spus Tiberiu Pasconi, primarul comunei hunedorene Totești.

Locuri deosebite

Preocuparea administrației din Totești pentru dezvoltarea așezării și creșterea nivelului de confort este una firească, așezarea oferind mai multe obiective demne de a fi vizitate. Astfel, comuna Totești, poartă de intrare către Retezat, adăposteşte, în satul Păclişa, un monument istoric, respectiv castelul Pogany, construit în secolul al XVIII-lea şi modificat în cel următor. Tot la Păclişa s-au mai descoperit şi o aşezare din neolitic, precum şi alte materiale arheologice din vremuri străvechi. Fragmente de factură dacică şi romană s-au mai descoperit şi în satele Toteşti şi Cârneşti, dar şi alte elemente aparţinând epocii bronzului sau evului mediu timpuriu. Despre biserica ortodoxă din Cârneşti se spune că funcţionează din perioada secolelor XV – XVI după Christos. De asemenea, în comună sunt și mai multe lacuri ale amenajării hidroenergetice de pe Râul Mare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Rezultate Exit-poll alegeri parlamentare 2024. Primele estimări la ieșirea de la urne

Publicat

pe

Redactat de

De Ziua Națională, românii au fost chemați la urne pentru a decide viitoarea componență a Parlamentului. În urma votului de astăzi se decid senatorii și deputații care ne vor reprezenta, în următorii patru ani, în forul legislativ suprem al țării.

În județul Hunedoara au fost așteptați la urne 363.470 de cetățeni. La fel ca la alegerile prezidențiale din urmă cu o săptămână, aceștia și-au putut exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot constituite pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii au votat pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.

Aproape jumătate dintre alegătorii hunedoreni au mers la urne. Prezență la vot în județ, mai mare ca la prezidențiale

În județul Hunedoara, prezența la vot la alegerile parlamentare din 1 decembrie este mai mare față de cea înregistrată la primul tur al scrutinului pentru alegerea președintelui României.

Rata de participare la vot, la nivelul județului Hunedoara, este 49,10 la sută. Potrivit informațiilor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la alegerile parlamentarele de astăzi, 1 decembrie, au votat 178.477 de hunedoreni, dintre cei 363.470 înscriși pe liste. Dintre aceștia, 162.959 de cetățeni ai județului au votat pe listele permanente, alți 13.673 pe cele suplimentare. Cu urna mobilă au votat 1.845 de persoane.

Advertisement

Hunedorenii din mediul urban s-au mobilizat mai mult, comparativ cu cei din localitățile rurale. Astfel, la alegerilor parlamentare au votat 125.930 de hunedoreni din mediul urban și 52.547 din localitățile rurale.

REZULTATE EXIT -POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024

CURS

Camera Deputaților

PSD 26 %
AUR 19 %
PNL 15,50 %
USR 15,50 %
SOS 5,40%
POT 5,40 %
UDMR 5%

Senat

Advertisement

PSD 26,1%
AUR 19,2 %
PNL 15,9%
USR 15,6
SOS 5,4%
POT 5,4%
UDMR 5%

ARA

Camera Deputaților

PSD 26%
AUR 19%
PNL 15,5%
USR 15,5 %
SOS 5,5 %
POT 5,5%
UDMR 5%

Senat

Advertisement

PSD 26,1 %
AUR 19,2 %
PNL 15,9 %
USR 15,6 %
SOS 5,4 %
POT 5,4 %
UDMR 5 %

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate