Connect with us
Data: 27/11/2024
.

Actualitate

Peste două milioane de lei din PNRR pentru proiecte din comuna Băița

Publicat

pe

Băiţa este una dintre cele mai mari localităţi rurale ale judeţului Hunedoara, fiind, în acelaşi timp, şi o importantă aşezare din Ţara Zarandului. Comuna Băiţa are în componenţă, pe lângă localitatea de reședință omonimă, satele Barbura, Căinelu de Sus, Crăciuneşti, Fizeş, Hărţăgani, Lunca, Ormindea, Sălişte şi Trestia.

Reabilitare energetică pentru cămine culturale și școli

Și comuna Băița, ca mai toate localitățile zărăndene, a fost un important centru minier, însă acele vremuri au apus, iar acum se desfășoară diferite alte activități. Una dintre activitățile depuse de administrația publică locală din comuna Băița este cea reabilitare energetică clădirilor publice. În acest sens, edilii de aici au depus, pe planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiecte pe aceast temă, care au fost și aprobate. „Pe PNRR au fost aprobate trei proiecte de reabilitarte energetică a unor clădiri publice. Cel mai mare proiect, ca valoare, este cel care privește renovarea căminului cultural din Săliște, pentru care s-au alocat peste 900.000 de lei, cu TVA inclus. Urmează, apoi, reabilitarea energetică a școlii primare și a căminului cultural din satul aparținător Fizeș, acest proiect având o valoare de aproape 800.000 de lei, tot cu TVA inclus. Și mai avem un proiect ce privește reabilitarea energetică a căminului cultural din Trestia, acest proiect având o valaore de peste 300.000 de lei, și aici fiind TVA inclus. Dacă facem un calcul simplu, prin aceste trei proiecte am reușit să atragem ppeste două milioane de lei din fonduri europene”, a declarat Damian Diniș, primarul comunei hunedorene Băița.

Oprerațiuni complexe

Aceste trei proiecte de reabilitare energeticfă a unor clădiri publice din comuna Băița presupun niște operațiuni complexe. „În primul rând, izolarea termică a fațadelor existente se va face prin înlocuirea actualei tâmplării cu materiale termoizolante de performanță ridicată. De asemenea, izolația pereților exteriori va avea o grosime de minim 20 de centimetri., iar cea de la planșeul de la ultimul nivel va avea cel puțin 30 de centimetri. Totodată, aceste proiect vor aduce și modernizarea instalației de iluminat, prin înlocuirea circuitelor deterioritate sau subdimensionate. De asemenea, vor fi montate corpuri de iluminat de tip LED, cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, acestea având și senzori de mișcare. În plus, clădirile reabilitate vor beneficia de instalații de distribuire a agentului și a apei calde. Și, nu în ultimul rând, vor fi montate sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii, prin unități individuale cu comandă locală”, a precizat Damian Diniș, primarul din Băița.

Alte lucrări importante

Cele precizate mai sus sunt operațiuni obligatorii de efectuat. Edilii din Băița își propun ca, în cadrul celor trei proiecte anterior menționate, să mai facă și alte lucrări importante la respectivele clădiri. „Astfel, vor fi reabilitate trotuarele și acoperișurile, pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. Totodată, va fi reparat și sistemul de colectare și evacuare al apei meteorice. Bineînțeles că instalațiile și echipamentele montate aparent vor fi repuse la locul lor, la finalizarea lucrărilor. Tot cu această ocazie vor fi reparate și elementele de construcție ale fațadelor care reprezintă pericol de desprindre. În același timp se vor reface și finisajele inetrioare afectate de intervențiile necesare la reabilitarea energetică a acestor clădiri. Și, deasemenea, vor fi reabilitate și modernizate instalațiile electrice și circuitele aferente ”, a menționat primarul comunei Băița, damian Diniș.

Reduceri la plata taxelor și impozitelor

Advertisement

Primarul comunei Băița mai vine cu o veste bună pentru concetățenii săi, mai exact cu reduceri la plata taxelor și impozitelor pentru cei care le achită până la finele primului trimestru din 2023. „Taxele și impozitele locale rămân aceleași ca anul trecut. Acestea, însă, au fost ajustate, conform legii, cu rata inflației de anul trecut, care a fost de 5,1%. Totuși, avem și o veste bună pentru contribuabilii care își plătesc taxele și impozitele până pe 31 martie. Astfel, cetățenii care vor plăti taxele și impozitele până la finalul primului trimestru al anului în curs vor avea o reducere de zece procente din totalul datorat la achitarea acestora. Pe această cale, doresc să le mulțumesc concetățenilor mei pentru modul în care au înțeles să își plătească dările către stat în 2022. Vreau să menționez că stăm foarte bine cu încasările de taxe locale pentru anul precedent, chiar și în condițiile scumpirilor pe care toți le resimțim. Nu putem spune că din impozite se strânge o sumă mare la bugetul local, dar, cum acesta este unul redus, orice ban este binevenit, întrucât avem nevoie de resurse financiare atât pentru buna funcționare a administrației, cât, mai ales, pentru întocmirea și depunerea de proiecte de dezvoltare, în special ale celor pe fonduri europene ”, a afirmat Damian Diniș, primarul comunei Băița.

Locuri frumoase și interesante

Cele 11 sate ale comunei Băița se întind pe o suprafață de peste 110 kilometri pătrați, iar aici trăiesc aproximativ 3.700 de oameni. Pe raza acestei comune din județul Hunedoara există o rezervație naturală, „Calcarele din dealul Măgura”, care se întinde pe o suprafață de 120 de hectare, dar și o biserică din lemn, monument istoric, fiind vorba despre lăcașul de cult ortodox „Buna Vestiredin Hărțăgani. Mai sunt aici și alte lăcașe de cult ortodox ce merită a fi vizitate măcar pentru frumsețea lor, fiind vorba despre cele din Băița, Ormindea, Peștera și Trestia. Totodată, în localitatea de reședință mai există o mănăstire, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, dar și o interesantă biserică romano – catolică, cunoscută, mai ales, pentru vechiul său ceas, care are peste 200 de ani. De asemenea, comuna are o echipă de fotbal, Șoimul Băița, una dintre protagonistele Ligii a IV-a Hunedoara, dar și una dintre cele mai moderne școli din județ.

Advertisement

Actualitate

Minor reținut pentru furt calificat dintr-o spălătorie auto din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Deva au identificat și reținut un minor de 16 ani din Deva, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Cercetările au fost demarate în urma unei sesizări primite pe 25 noiembrie 2024, din partea administratorului unei spălătorii auto din municipiu.

Potrivit sesizării, în jurul orei 22:00, tânărul ar fi pătruns prin efracție în camera tehnică a unei spălătorii auto de tip self-wash, de unde ar fi sustras o sumă de bani provenind din încasările automatului spălătoriei. Prejudiciul estimat în urma furtului este de peste 3.050 de lei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat, iar cercetările rapide au condus la identificarea minorului ca principal suspect. Pe 26 noiembrie 2024, polițiștii au reținut minorul pentru 24 de ore, iar acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva pentru a se dispune măsurile legale.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Vandalism la cetatea Piatra Roșie: Pietre din drumurile antice distruse de persoane necunoscute

Publicat

pe

Redactat de

Pe 9 noiembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au fost sesizați de un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură cu privire la un act de vandalism comis în apropierea cetății Piatra Roșie, un monument istoric înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Potrivit sesizării, un cetățean a semnalat faptul că patru pietre care făceau parte din structura drumului antic au fost dislocate din sol și aruncate în apropierea cetății.

Cercetările efectuate la fața locului au stabilit că, în perioada 3-4 noiembrie 2024, persoane necunoscute ar fi distrus patru piese din calcar de diferite dimensiuni, componente ale drumului antic ce străbate incinta doi a cetății Piatra Roșie. Aceste pietre au fost aruncate în proximitatea drumului de acces, afectând astfel un element valoros al patrimoniului cultural.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere și continuă cercetările pentru identificarea persoanelor responsabile. Autoritățile sunt hotărâte să ia măsurile legale corespunzătoare pentru protejarea patrimoniului istoric și pentru prevenirea unor astfel de acte de vandalism în viitor.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Polițiștii din Hunedoara, parteneri activi în protejarea animalelor: Peste 100 de câini salvați în 2024

Publicat

pe

Redactat de

Anul 2024 a fost unul plin de realizări pentru polițiștii din județul Hunedoara în ceea ce privește protecția animalelor. În urma acțiunilor desfășurate, mai mult de 100 de câini au fost salvați din situații de abuz sau neglijență și plasați în adăposturi autorizate. Aceste animale se aflau în stare de pericol din cauza lipsei îngrijirii adecvate, fiind private de hrană și asistență medicală, ori supuse unor tratamente crude, cum ar fi lovirea sau mutilarea prin tăierea urechilor sau a cozii.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor (B.P.A.) au emis ordine de plasare în centre autorizate pentru 106 câini aflați în grija unor persoane fizice, iar alte 20 de animale (7 pisici și 13 câini) au fost încredințate asociațiilor pentru protecția animalelor. De asemenea, în acest an, o persoană a fost condamnată la închisoare pentru schingiuirea animalelor, prin acte de zoofilie. Condamnarea a fost posibilă datorită cercetărilor efectuate de polițiștii B.P.A. sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

În județul Hunedoara funcționează 14 adăposturi pentru animale, dintre care 7 sunt publice pentru câinii fără stăpân și 3 private, iar în cadrul acestora sunt primite animale abandonate sau aflate în pericol. De asemenea, există un adăpost special pentru câini, pisici și dihori domestici, precum și o grădină zoologică.

Polițiștii B.P.A. au desfășurat în 2024 17 acțiuni și 188 de controale pentru a verifica respectarea legislației privind protecția animalelor, constatând 199 de fapte contravenționale, cu o valoare totală a amenzilor de 94.200 de lei. În acest context, au fost deschise 90 de dosare de cercetare penală, iar 67 de dosare au fost soluționate. În plus, trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma unor acuzații legate de infracțiuni privind protecția animalelor.

O acțiune notabilă a avut loc în urma unei percheziții, când polițiștii s-au sesizat cu privire la intervenția chirurgicală ilegală destinată modificării aspectului unui câine de rasă American Staffordshire Terrier prin cuparea urechilor. Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg.

Aceste acțiuni demonstrează angajamentul poliției din Hunedoara față de protejarea drepturilor animalelor și aplicarea cu strictețe a legii în acest domeniu.

Advertisement

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate