Actualitate - Eveniment
Recitind romanul Ion
De ani buni, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, este gazda unor lansări de carte ce poartă semnătura Mihai Petre și fiecare volum a dezvăluit o fațetă a profilului cultural al îndrăgitului dascăl. Fie că au fost cărți de specialitate, sau de beletristică, volume de interviuri și dialoguri cu dascăli și scriitori, fie că au fost pagini de memorialistică, toate ne-au demonstrat că Mihai Petre este un filolog de mare valoare și un prozator înzestrat cu har.
La începutul lunii aprilie, profesorul Mihai Petre a venit în fața noastră, a iubitorilor de literatură, cu un volum remarcabil purtând titlul „Liviu Rebreanu. Ion, un roman în cinci lecturi”, apărut recent la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în colecția Rebreniana.
După volumul „Caragiale. Lecturi, relații, perspective”, apărut în anul 2020, în care a abordat comediile lui Caragiale dintr-o perspectivă modernă, de data aceasta Mihai Petre ne propune o lectură a romanului Ion din cinci perspective: a pământului, a cronotopului, a verbului, a simbolurilor și a relațiilor dintre personaje. Aceste cinci unghiuri, ce par a fi cinci fețe ale unei prisme de cristal prin care cititorul e invitat să privească, ne dezvăluie imagini noi ale celebrului roman pe care îl redescoperim, îl recitim și ne convingem, dacă mai era nevoie, că Liviu Rebreanu este un mare prozator, insuficient cunoscut.
A propune o lectură complexă a romanului Ion este un gest demn de un adevărat dascăl. Iar când dascălul este dublat de un fin analist, de un veritabil critic literar, atunci se naște o carte precum cea scrisă de Mihai Petre.
Această carte va fi extrem de utilă dascălilor de limba și literatura română, elevilor, studenților la filologie și, deloc în ultimul rând, nouă, cititorilor. Pentru că noi îl vom redescoperi pe Liviu Rebreanu, vom relua cu alți ochi romanul Ion, ghidați de cele cinci chei, cinci perspective de lectură pe care ni le propune profesorul Mihai Petre. Această abordare este inedită, dar dincolo de acest lucru, ea este și o dovadă clară a faptului că literatura noastră nu este cu nimic mai prejos decât alte literaturi. Profesorul Mihai Petre ne demonstrează limpede și convingător acest lucru.
Cu siguranță, cei care vor citi cartea profesorului Mihai Petre se vor apropia cu alți ochi de romanul Ion, căruia îi vor descoperi multiplele fațete relevate de autor și vor avea o dovadă în plus a talentului de prozator al lui Liviu Rebreanu.
La final, îndrăgitul dascăl a oferit autografe publicului prezent.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
Actualitate
Un nou “val” de alegeri: parlamentarele
Românii cu drept de vot sunt, din nou, chemați la urne. Duminica aceasta, va avea loc scrutinul electoral în urma căruia se vor stabili membrii celor două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare se va încheia mâine, 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca votul să se exercite duminică, în 1 Decembrie, de „Ziua Națională a României”. Ca de obicei, scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot. La fel ca la prezidențiale, în județul Hunedoara sunt așteptați la urne aproximativ 363.000 de cetățeni. Aceștia își vor putea exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot înființate pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii vor vota pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Puzderie de candidați
Un număr 31 formațiuni politice și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale s-au înscris în cursa pentru desemnarea viitorului Parlament al României. Din județul Hunedoara, pe liste sunt peste 200 de pretendenți pentru cele nouă mandate disponibile, şase la Camera Deputaților şi trei la Senat. Mai exact, pentru Camera Deputaților sunt 154 de candidați, iar pentru Senat sunt 64 de candidați.
Conform Legii nr. 208/2015, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 se desfășoară prin scrutin de listă și repartizare proporțională. Viitorii membri ai celor două camere ale Parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de cinci la sută din totalul voturilor exprimate sau care au obținut cel puțin 20 la sută din voturile din patru circumscripții. În cazul alianțelor, pragul electoral este mai ridicat, respectiv opt la sută dacă sunt formate din cel puțin două partide, nouă la sută pentru alianțele de trei partide și 10 la sută pentru alianțele cu mai multe partide.
Numărul de mandate obținute în Parlament diferă de la un județ la altul în funcție de circumscripție și de numărul de locuitori. Sunt 43 de circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe ale țării, o circumscripție pentru municipiul București și o circumscripție pentru diaspora. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.
Parlamentul României are, în momentul de față, o componență de 465 de parlamentari: 330 de deputați și 136 de senatori. Județul Hunedoara este reprezentat în organul legislativ suprem al țării de nouă parlamentari, șase deputați și trei senatori.
Reamintim că, ultimele alegeri parlamentare România au avut loc pe data de 6 decembrie 2020. În acest an electoral, românii au trecut deja prin alegerile locale, europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea pentru prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie, va încheia alegerile din 2024.
Actualitate
800 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Orăștie
Orăștia împlinește sâmbătă, 30 noiembrie, 800 de ani de la prima atestare documentară, cu acest prilej va avea loc manifestarea culturală „Poveștile Orăștiei”.
Două zile pline la Sinagogă
Evenimentele vor debuta vineri, 29 noiembrie, de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, cu vernisajul expoziției de fotografii ce surprind Orașul Paliei între 1900 și 1970. Despre municipiu va conferenția dr. Mihai Căstăian, pentru ca, apoi, publicul să fie invitat la „Salonul de artă plastică orăștiană”. Vor expune Jesi Filip, Mircea Zdrenghea, Alexandru Mihăilean și Rodica Șofan, aflată la debutul său pe simeze. Despre tablouri vor vorbi autorii și custodele expoziției, jurnalistul Dan Orghici.
„Pasiunea pentru pictură și culoare am descoperit-o în ianuarie 2019, cu totul întâmplător. Îmi plac culorile, iar ceea ce aștern pe pânză e în concordanță cu starea și gândurile mele. Sâmbătă, 30 noiembrie, cu începere de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, publicul este invitat la o vizionare videoclipuri compuse din fotografiile pe care le-am primit sau le-am achiziționat de-a lungul timpului ce au ca temă Orăștia și locuitorii ei. Vom încheia manifestarea cu șederi la vorbă cu și despre orăștieni și Orăștie, răspunzând invitației la povești prof. Adrian Secui, dr. Mihai Căstăian, arh. Dan Enedy și alții. În cele opt secole de istorie, Orăștia a cunoscut și perioade de prosperitate, dar și perioade de restriște. În trecutul său, Orașul a fost reședință de zonă apoi de plasă, iar azi este orașul care ar putea contribui cel mai mult la dezvoltarea turistică a județului nostru. Asemenea unei cetăți, un oraș are obligația să nu se predea niciodată! Toată istoria noastră ne obligă! Avem toate motivele să fim mândri de istoria orașului. Aniversăm Orăştia privind cu încredere în viitor, cu oameni creativi şi harnici, cu dragoste pentru urbea în care trăiesc. La multe secole orăștieni și ție Orăștie!”, a transmis Dan Orghici.
Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor din sală.
Actualitate
Tânăr din Deva prins cu substanțe suspecte. Dosar penal pentru deținere de droguri
Dosar penal întocmit de către polițiști, ca urmare a depistării unui tânăr ce deținea substanțe susceptibil a face parte din categoria celor interzise
La data de 28 noiembrie 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au observat, pe o stradă din Deva, trei tineri care manifestau un comportament ciudat.
În urma legitimării, polițiștii au stabilit că cei trei sunt din municipiul Deva și sunt în vârstă de 18 și de 19 ani. Ca urmare a efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre tineri, în vârstă de 19 ani, polițiștii au găsit o cantitate de substanță solidă, de culoare brun-închis, ambalată în folie din plastic.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, iar substanța respectivă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, de către polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacol folcloric de excepție, de “Ziua Națională a României”, la Deva
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi