Actualitate
Dascălii au protestat, din nou, la Deva
Peste 1.000 de cadre didactice și personal auxiliar din învățământ au protestat, din nou, marți în centrul Devei. Dascăli din întreg județul Hunedoara au mărșăluit pe străzile municipiului reședință de județ, greva generală din Esistemul de învățământ fiind declanțată în urmă cu mai bine de o săptămână.
Greva continuă
Protestul a început de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, iar de acolo profesorii și personalul auxiliar din școli au pornit în marș spre Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, au continuat pe bulevardul 1 Decembrie 1981, până la sensul giratoriu din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, de unde s-au întors înspre Prefectura Hunedoara. În fața Prefecturii, greviștii au protestat în jur de trei sferturi de oră, cerând, în continuare, drepturi salariale și condiții decente de muncă. Conform sindicaliștilor care au organizat protestul, greva din sistemul de învățământ este departe de a se termina.
„Greva va continua. Am avut o participare masivă la protest și marți, iar peste 1.000 de oameni, din întreg județul Hunedoara, au fost prezenți la protestul de la Prefectură. Din păcate, negocierile se puteau termina de luni. Nu știu de ce Guvernul vine cu bucățele mici, cu fărâmituri, și nu face decât să irite. Ultima ofertă cred că ar trebui să vorbească în primul rând de salarii, ar trebui să vorbească de viitoarea lege a salarizării. Dacă guvernanții vin tot așa cu vouchere, cu fărâmituri, cu sume forfetare, cu sume pe proiecte europene, nu cred că o să ne convingă. Oferta de luni seară este mai bună decât primele, dar încă nu s-a ajuns la acea limită acceptabilă. E nevoie de un acord politic sau de o ordonanță de urgență prin care să se garanteze că pe legea salarizării pornim de unde ne-am propus. Putea să fie rezolvat prin Legea Educației. Din păcate, partidele politice au scos din Legea Educației această precizare. Pornim negocierea de la salariul mediu brut pe economie pentru debutant. Este cerință acceptată și de ei, dar din păcate încă nu vor să o pună într-un act normativ”, a declarat liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Hunedoara, Paul Rusu. În urma grevei profesorilor și a personalului auxiliar din Educație, la nivel guvernamental se ia în calcul prelungirea anului școlar, precum și modificarea calendarului examenelor, aici fiind vorba despre Evaluarea Națională, Bacalaureat și admiterea în facultăți.
Actualitate
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.
Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.
„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.
În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.
Actualitate
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.
„În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.
Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.
Foto: arhivă
Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Actualitate
Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, până duminică seara. Este vizată și zona de sud a județului Hunedoara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabilă începând de sâmbătă dimineață (30 noiembrie), ora 10:00, până duminică seara (1 decembrie), ora 20:00.
Avertizarea vizează și zona de sud a județului Hunedoara.
„În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h. În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol”, a informat ANM.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 11 ore in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
-
Actualitatecu 13 ore in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat