Actualitate - Eveniment
Drapelul României, arborat în Parâng, la 2519 metri

Drapelul României a fost arborat pe Parângul Mare, la 2519 metri altitudine.
„Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului Național, o zi cu o simbolistică deosebită, în care reflectăm asupra evoluției României, asupra principalelor realizări istorice și asupra curajului strămoșilor noștri.
Arborarea Drapelului Național a marcat momentele de referință din evoluția României moderne. Sub faldurile tricolorului român s-au transmis mai departe tradițiile și obiceiurile poporului nostru, precum și țelurile și marile realizări ale României contemporane”, arată IJJ Hunedoara.
Jandarmii hunedoreni au ales să omagieze această zi specială prin arborarea Drapelului Național pe Vârful Parângul Mare, la o altitudine de 2519 m.
Actualitate
Tenis european la Petroșani: competiție de nivel internațional cu participarea a șapte țări

Petroșaniul devine, în aceste zile, un punct de atracție pe harta sportului european, găzduind o competiție internațională de tenis de câmp destinată juniorilor. Turneul, organizat sub egida Tenis Europe, în parteneriat cu Federația Română de Tenis, reunește echipe din șapte țări, inclusiv România.
„Competiția este una europeană, nu națională. Sunt prezente șapte țări, inclusiv România. Ne bucurăm și susținem echipa României în această competiție”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Premieră pentru municipiu, șansă pentru copii
Calificarea la turneul final din Italia, programat pentru sfârșitul lunii, este miza principală a competiției. Pentru Petroșani, însă, evenimentul înseamnă mai mult decât un rezultat sportiv – este o deschidere către promovarea sportului în rândul tinerilor.
„Pentru Petroșani, este un eveniment foarte important – este o premieră, dar și o oportunitate care poate reprezenta un imbold pentru copii să se apropie de acest sport sau, în general, de orice formă de activitate sportivă. Petroșani are o tradiție în tenisul de câmp, cu rezultate notabile la nivel juvenil”, a adăugat primarul.
Organizarea unui turneu european a presupus respectarea unor cerințe stricte. Autoritățile locale au investit și s-au implicat activ pentru ca baza sportivă să fie pregătită corespunzător.
„Pentru a organiza o astfel de competiție, este necesar să îndeplinești anumite standarde. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru ca baza sportivă să respecte aceste cerințe”, a precizat edilul.
De asemenea, colaborarea cu structurile locale, precum Clubul Sportiv Școlar (CSS), a fost esențială pentru buna desfășurare a competiției. „Colaborăm foarte bine cu cei de la CSS, celălalt club local, și, împreună, vom organiza și alte evenimente de acest gen”, a punctat Iacob-Ridzi.
Petroșani, în centrul atenției tenisului juvenil
Evenimentul nu doar că aduce orașul în atenția publicului sportiv, ci îl așază direct pe harta europeană a tenisului pentru juniori.
„Această competiție îl pune pe Petroșani pe harta europeană a tenisului juvenil. Este organizată de Tenis Europe, în colaborare cu Federația Română de Tenis, care a făcut toate demersurile necesare pentru ca acest turneu să aibă loc aici”, a subliniat primarul.
Turneul de la Petroșani confirmă potențialul localităților din România de a deveni gazde pentru evenimente internaționale, oferind tinerilor modele și perspective reale de afirmare în sport.
Actualitate
FOTO: Sute de oameni au sărbătorit Nedeia Sânzienelor la Straja

Platoul din stațiunea Straja a prins viață în 24 iunie, când sute de oameni, localnici și turiști deopotrivă, au participat la Nedeia Sânzienelor, una dintre cele mai iubite și autentice sărbători din zona Văii Jiului.
Îmbrăcați în ii, cămăși populare și straie moștenite din bătrâni, participanții au adus un omagiu tradiției, naturii și spiritualității într-un decor montan spectaculos.
Evenimentul a început cu slujba religioasă oficiată la Schitul Straja, urmată de ritualul împletirii coroanelor din flori de sânziene, simbol al purității, norocului și belșugului.
Punctul culminant al zilei a fost, ca în fiecare an, cursa de cai – o întrecere spectaculoasă în care flăcăii locului au galopat pe platoul Strajei, în port popular, sub privirile entuziasmate ale celor prezenți. Concursul „trasul pe boată” a adus un plus de savoare și autenticitate, reamintind de vechile obiceiuri momârlănești, păstrate cu sfințenie din generație în generație.
Atmosfera a fost completată de un program folcloric de excepție, în care au evoluat ansambluri de dansuri, artiști locali și tineri talentați. Muzica tradițională, voia bună și gustul de sărbătoare au făcut din ziua de Sânziene o veritabilă celebrare a identității locale.
Organizată de Primăria și Consiliul Local Lupeni, în parteneriat cu Comexim R și susținătorul local Emil Părău, Nedeia Sânzienelor continuă să fie un reper al calendarului cultural din zonă. Accesul gratuit cu telegondola și deschiderea față de toți iubitorii de folclor transformă acest eveniment într-un prilej de comuniune, bucurie și redescoperire a rădăcinilor.
Într-o lume grăbită, Nedeia de la Straja amintește că timpul poate fi oprit – măcar pentru o zi – pentru a onora ceea ce suntem și de unde venim.
FOTO: Cristian Roșu
Actualitate
Arbaletă, capcane și camere cu termoviziune descoperite la percheziții în Hațeg și Densuș

Polițiștii hunedoreni au descins, în dimineața zilei de 24 iunie, la două adrese din Hațeg și Densuș, într-un dosar de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit o arbaletă deținută ilegal, capcane neautorizate, camere cu termoviziune și alte obiecte folosite, cel mai probabil, în activități ilegale de vânătoare. Cercetările sunt în plină desfășurare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (S.A.E.S.P.) al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au pus în aplicare, în dimineața zilei de 24 iunie a.c., două mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Hațeg și a comunei Densuș.
Activitățile desfășurate de polițiști se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea S.A.E.S.P., care vizează săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care au legătură cu cauza penală, printre care o arbaletă deținută ilegal și nouă săgeți aferente, prevăzute cu vârfuri metalice; două camere video dotate cu carduri de memorie, cartele SIM și acumulatori; o cameră cu termoviziune; 18 capcane neautorizate pentru capturarea vânatului, precum și obiecte vestimentare posibil a fi folosite la acțiunile de braconaj.
În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat atacat și jefuit în zona Gării Deva. Agresorul, identificat de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul celebrează Ziua Iei: Primarul Adrian Pușcaș și angajații Primăriei, uniți prin tradiție și port popular
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 3 zile in urma
Rețea infracțională cu ramificații internaționale destructurată de DIICOT. Prejudiciu estimat: 3,5 milioane lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 3 zile in urma
FC Autobergamo Deva revine în Liga 1 de futsal