Connect with us
Data: 01/03/2025
.

Actualitate

FOTO| Ministrul Mediului, prezent în comuna Baia de Criș, la Rișculița, localitate puternic afectată de inundații

Publicat

pe

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a fost prezent, luni după-amiază, în județul Hunedoara, la Baia de Criș, în satul Rișculița, localitate afectată puternic de viituri.

Ministrul Mediului a fost însoțit de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, scopul principal al acestei vizite fiind identificarea măsurilor necesare pentru a minimiza daunele și a oferi sprijin celor afectați.

“Am prezentat Ministrului Mediului situația actuală și necesitățile urgente ale tuturor zonelor afectate din județul Hunedoara și măsurile de intervenție întreprinse până în prezent. Siguranța hunedorenilor din aceste zone a fost pe primul loc la fiecare intervenție avută în aceste zile și nopți. Intervențiile au fost prompte, rapide, iar mobilizarea echipelor de salvare ale ISU Hunedoara, a autorităților locale și județene, dar și a mediului de afaceri privat a fost exemplară. Suntem alături de toate comunitățile locale afectate, am discutat punctual despre fiecare localitate în parte și facem tot ce este posibil pentru a readuce situația la normalitate. În contextul acestei întâlniri, am supus discuției și investițiile extrem de necesare din nordul județului nostru, barajul Mihăileni, infrastructura de pe valea Ciungani din Vața de Jos, dar și despre rezolvarea problemelor din zona Țării Hațegului. Îi mulțumesc ministrului Mircea Fechet că a venit alături de noi și pentru faptul că ne oferă sprijin pentru a face față provocărilor în curs”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.

”Am discutat mai devreme cu domnul prefect și cu domnul primar al localității să ne asigurăm că vom cuantifica foarte bine pagubele, deoarece acestea vor face obiectul unei Hotărâri a Comisiei pentru Situații de Urgență și se vor materializa într-un proiect de Hotărâre de Guvern, astfel încât toate persoanele afectate de inundații, fie că vorbim de județul Arad, fie că vorbim de județul Hunedoara, să poată să fie ajutate cu sumele necesare refacerii gospodăriilor și a infrastructurii”, a declarat demnitarul.

Referindu-se la pagubele produse de inundațiile din satul Rișculița, ministrul Mircea Fechet a subliniat faptul că: ”Aici situația este mai bună decât cea întâlnită la Șoimuș, însă vom rămâne în alertă și în continuare. În acest moment, nu avem niciun fel de avertizare, nici meteorologică, nici hidrologică. Guvernul României va interveni și va sprijini locuitorii de aici. Colegilor mei de la Apele Române Crișuri- ABA Crișuri și tuturor celor care lucrează – pompieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, voluntarilor care ajută populația, vreau să le mulțumesc pentru implicare și sper să depășim cât mai repede acest eveniment neplăcut”.

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorie importantă pentru Minerul Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

Visul celor de la Minerul Lupeni de a juca în play-off-ul seriei 9 din Liga 3 de fotbal este aproape de a se împlini. Echipa a debutat cu dreptul în acest an, iar programul o avantajează.

Succes obținut în prelungiri

În etapa a XVI-a, antepenultima din play-off, Minerul Lupeni a întâlnit, pe teren propriu, pe Lotus Felix. Bihorenii, care își jucau ultima șansă de a accede în play-off, au oferit o replică dârză și conduceau la pauză cu 1-0, grație reușitei lui Mădălin Tămaș (23). În partea secundă minerii au forțat, victoria fiindu-le necesară pentru a ajunge în play-off, dar până în minutul 83 tabela nu s-a modificat. Atunci a egalat Alexandru Popescu, același jucător aducând victoria, cu 2-1 pentru trupa din Lupeni, în cel de-al treilea minut al prelungirilor.

La mâna lor

Minerul Lupeni este pe cinci, cu 28 de puncte, la egalitate cu a patra clasată, Poli Timișoara (4-0 în deplasare, la Viitorul Arad, echipa învinsă fiind trimisă, ca și Lotus Felix, în play-out), iar primele trei clasate au doar două puncte avans. CSC Peciu Nou rămâne lider, deși a pierdut la echipa de pe doi, CSC Ghiroda, cu 2-0, iar Progresul Pecica rămâne pe trei, după succesul, cu 3-1, de pe terenul „lanternei” Avântul Periam. Calculele pentru cei de la Minerul sunt simple, aceștia, pentru a fi siguri de prezența în play-off fără a aștepta jocul rezultatelor din alte meciuri, având nevoie de victorii în ultimele două etape ale sezonului regular, respectiv în deplasarea ce urmează, de la Gloria Cermei, echipă ieșită din calcule, și pe teren propriu, în ultima rundă, cu Peciu. Aceste calcule sunt simplificate și de faptul că etapa viitoare joacă, între ele, două dintre contracandidatele directe ale băieților de la Lupeni, Timișoara urmând a primi vizita celor de la Ghiroda. Bineînțeles că sunt și alte variante, adversarele, dar și Minerul, putând să se împiedice, însă cea prezentată este cea mai de dorit pentru echipa din Lupeni.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate