Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate

Strategia de branding și dezvoltare turistică a Hațegului și a Țării Hațegului, lansată oficial

Publicat

pe

La sediul Primăriei orașului Hațeg, a avut loc astăzi, 27 iunie, lansarea oficială a Strategiei de Branding și Dezvoltare Turistică a Hațegului și a Țării Hațegului. Evenimentul s-a desfășurat în prezența unor primari din Țara Hațegului, a membrilor Asociației de Turism Retezat și a unor membri din Consiliul de branding.

Cele două strategii au fost scrise în cadrul proiectului “Eu sunt Hațeg! – branding local cu implicarea comunității”

Proiectul mai sus menționat, cod SIPOCA 1011/MySMIS2014+ 151557, se derulează în perioada 01 septembrie 2022 – 31 iulie 2023 și este cofinanțat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

“În Hațeg și Țara Hațegului există o preocupare susținută pentru turism durabil. Din 2007 aici funcționează Asociația de Turism Retezat (ATR), care a elaborat împreună cu Asociația de Ecoturism din România (AER) prima strategie de ecoturism a zonei, una dintre primele din țară. În 2015, sub coordonarea ATR, a luat naștere parteneriatul public – privat care și-a asumat rolul de unitate de management pentru Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat, cea de-a treia astfel de zonă certificată oficial de către Ministerul Turismului în 2016 și care, anul acesta, a fost desemnată Destinația Anului 2023 la capitolul “Comori naturale”, în cadrul celei mai importante competiții din turismul românesc”, se arată într-un comunicat.

“Încă de la început, am încercat să construim în mod profesionist, bazându-ne pe cifre obținute din prima monitorizare a fluxului de turiști (2016 – 2017), pe strategia de dezvoltare și promovare ce este adaptată în mod continuu și, iată că de astăzi, ne vom baza și pe strategia de branding local, un document pe care ni-l doream demult și pe care am reușit să-l scriem împreună cu specialiști de o înaltă ținută. Mai sunt multe de făcut în Țara Hațegului, dar suntem cu un pas mai aproape de scopul nostru principal – acela de a face din Țara Hațegului o destinație de vacanță, recunoscută și apreciată pentru ,,turismul fără grabă,, (slow-tourism)”, a declarat Adrian Botca, membru board ATR și manager al proiectului.

Brandingul este transformarea unui loc dintr-un teritoriu geografic într-un spațiu al poveștilor, emoțiilor și oamenilor vii. Unul din obiectivele importante ale brandingului unui loc este de a construi o identitate si un sens de apartenență pentru comunitate, pe care sa se bazeze întreaga dezvoltare ulterioară. Este foarte importantă inspirarea oamenilor de a fi parte la realizarea unei viziuni comune asupra spațiului.

Procesul strategic de branding a fost dezvoltat împreună cu Institutul pentru Orașe Vizionare și agenția GMP CommUnity, organizații specializate în branding de localități și regiuni și comunicare de proiecte publice.

“Mă bucură că am reușit să fim parteneri alături de Asociația de Turism Retezat, în scrierea acestei strategii. Împreună cu echipa GMP CommUnity condusă de Felix Tătaru, am parcurs un proces de câteva luni, la care au fost invitați să participe oameni activi din comunitatea hațegană, care au un cuvânt de spus în domeniile lor de activitate. Sunt onorat că suntem unul dintre puținele orașe ale României care deține o strategie de brand de un asemenea nivel, adresată atât turiștilor, cât și localnicilor, și sperăm să o putem implementa în următorii ani, alături de oamenii din Hațeg și Țara Hațegului”, a spus, la rândul său, Adrian Pușcaș, primarul orașului Hațeg.

„Cine suntem? ( Identitate) Unde vrem să ajungem? ( Viziune) Cum ajungem acolo? ( Strategie) sunt întrebările fundamentale la care comunitatea a răspuns în procesul facilitat de noi. Acum este esențial ca această comunitate să lucreze împreună pentru a aduce la viață Viziunea ambițioasă. Pentru că „Singur merg repede, dar Împreună ajungem departe”, a afirmat Felix Tataru, președinte al IOV – Institutului pentru Orașe Vizionare.

Advertisement

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea capacității Asociației de Turism Retezat de a se implica în dezvoltarea și promovarea orașului Hațeg. Valoarea toatală a proiectului este de 420.819,98 lei, din care AM POCA se angajează să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 412.403,58 lei), echivalentă cu maximum 98% din valoarea eligibilă a cheltuielilor efectuate de beneficiar, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European (FSE) fiind de 350.543,04 lei.

Asociația de Turism Retezat, fondată în 2007, este coordonatoare a parteneriatului public – privat care manageriază proiectul de dezvoltare și promovare a Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, constituit din instituții și unități implicate în domeniul turismului, protecției mediului, învățământului și administrației publice locale și centrale.

Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat acoperă trei dintre cele mai importante zone turistice din România – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Parcul Național Retezat, ambele cu recunoaștere internațională UNESCO, precum și o parte a unei alte arii protejate mari, respectiv Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Atractivitatea zonei este dată de multitudinea de obiective naturale, istorice și culturale, dar și de cele peste 40 de trasee de drumeție sau de biciclete, cele de cicloturism fiind omologate de către Ministerul Turismului, în premieră națională. Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat, a treia astfel de zonă din România certificată de către Ministerul Turismului, în iunie 2016, își propune să ofere vizitatorilor o experiență unică, prin intermediul produselor, serviciilor de ecoturism la cele mai înalte standarde, dar și prin promovarea unei atitudini responsabile față de mediu și comunitatea locală.

Institutul pentru Orase Vizionare (IOV) si GMP CommUnity au ca misiune să creeze branduri puternice de localități sau regiuni, bazate pe o legatură strategică între realitățile curente ale locului, potențialul neexplorat, identitatea locuitorilor și viziunea pe termen lung.

Institutul pentru Orașe Vizionare furnizează instrumentele și trainingurile specifice domeniilor de place branding, marketing strategic și placemaking, cu ajutorul cărora GMP CommUnity facilitează dezvoltarea strategiei de brand și a identitătii competitive a unui localități sau a unei regiuni, pentru locuitori, turiști, investitori sau studenți, și comunicarea acestora.

Actualitate

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, după ce a votat: ”Am votat pentru un Parlament puternic, capabil să formeze un Guvern pe măsură”

Publicat

pe

Redactat de

În contextul alegerilor parlamentare din acest an, Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a transmis un mesaj plin de speranță și responsabilitate.
Acesta a subliniat importanța unui Parlament puternic și a unui Guvern eficient, capabile să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor.
”La mulți ani, România! La mulți ani, români! Astăzi am votat pentru un Parlament puternic, capabil să formeze un Guvern pe măsură!
Parlamentul este locul unde se fac legile și unde se decide soarta poporului român. Acest for nu trebuie să fie tratat ca un maidan, așa cum s-a întâmplat, ci să reflecte valorile noastre europene și să demonstreze că înțelegem corect ce înseamnă libertatea.
Sper ca Parlamentul pe care l-am votat astăzi să îi respecte pe toți românii și să lucreze cu responsabilitate pentru binele țării!”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Citeste mai mult ...

Actualitate

Proces electoral în siguranță: Măsurile MAI pentru județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat, pe timpul nopții, măsurile de protecție pentru cele 524 de secții de votare, constituite la nivelul județului Hunedoara, le-au predat, în această dimineață, președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, cu sigiliile intacte.

În ultimele 24 de ore, au fost primite 2 sesizări privind posibile incidente electorale, referitoare la continuarea propagandei electorale, acestea fiind în curs de verificare.

Pentru astăzi, la nivelul județului au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice, așa cum și pe timpul campaniei electorale, datorită mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate și siguranță publică.

La nivelul județului Hunedoara sunt mobilizați aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și lucrători din alte structuri, dintre care peste 1.000 asigură protecția secțiilor de vot.

Efectivele MAI vor acționa cu imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, mai ales, în ceea ce privește verificările privind posibilele incidente electorale, indiferent de persoanele implicate.

Permiteți-mi să reamintesc o serie de contravenții și infracțiuni electorale:
• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.
• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
• Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

Advertisement

Atragem atenția asupra Deciziei BEC nr. 23D din 19.09.2024 care prevede că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele documente: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Hunedoara vine în sprijinul cetățenilor români care nu dețin documente de identitate valabile, asigurând program cu publicul până la ora 21.00. Același lucru este valabil și pentru celelalte servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor de pe raza județului.
La alegerile de astăzi, au dreptul să voteze cetățenii români care au peste 18 ani, precum și cei care, astăzi, împlinesc această vârstă.

Pe parcursul acestei zile, vom susține periodic declarații de presă cu privire la aspectele de interes referitoare la misiunile structurilor MAI în contextul procesului electoral.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE HUNEDOARA

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri parlamentare 2024| 6,59 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 10:00

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, până la ora 10:00, la urne s-au prezentat 23.947 de alegători, din totalul celor 363.470 de persoane înscrise pe liste, ceea ce reprezintă un procent de 6,59 la sută.

Pe listele permanente au votat 21.006 de persoane, pe cele suplimentare 2.853 de persoane, iar cu urna mobilă 88, potrivit informațiilor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Procesul electoral se desfășoară în cele 524 de secții de votare, amenajate pe teritoriul județului.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate