Connect with us
Data: 02/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Lucrările de reparații pe DN 68A, în zona Coșava – sistate, din pricina traficului infernal

Publicat

pe

Lucrările de reparații  pe DN 68A, în zona Coșava, vor fi oprite, din cauza valorilor mari de trafic înregistrate în această perioadă. Anunțul a fost făcut, astăzi, de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

“Valorile foarte mari de trafic îngreunează intervențiile de pe DN 68A în zona Coșava, motiv pentru care lucrările de reparații se vor sista până la finele zilei de astăzi, urmând să fie reluate la o dată pe care o vom anunța ulterior. Drumul național care leagă nodurile rutiere Margina și Holdea are trafic de autostradă, nefiind proiectat pentru asemenea valori de circulație. Aceste lucrări sunt esențiale pentru menținerea viabilității drumului în condiții de siguranță”, au transmis, astăzi, reprezentanții DRDP Timișoara.

Sursa foto: DRDP Timișoara

Coșava: acest Everest greu de escaladat…”

DRDP Timișoara informa, ieri, că, de luni, 31 iulie, în zona Coșava, pe DN 68A, vor fi executate lucrări de reparații la carosabil, intervenții care urmau să dureze circa două săptămâni. Anunțul a stârnit un val de reacții negative din partea  șoferilor care tranzitează zona, revoltați de faptul că lucrările se execută în perioada concediilor, când pe acolo se circulă bară la bară, formându-se cozi de mașini.

“Pe acest tronson de drum se circulă îngrozitor și în condițiile în care NU sunt lucrări. Dacă mai sunt și restricții de circulație, acest tronson de drum, Margina-Holdea, se va parcurge în aproximativ 3-4 ore. Recomand evitarea acestui drum pe rute ocolitoare. Drumuri bune!, a scris cineva pe rețeaua de socializare.

“O nouă bătaie de joc la adresa celor care vor tranzita. Și asta în luna cu cele mai ridicate valori de trafic din an, când toți cei cu dor de neamuri și de glie, revin în țară, asta așa ca să nu uite… de unde au plecat”, a comentat altcineva.

Coșava: acest Everest greu de escaladat, greu de trecut cu tuneluri pentru mașini, cu 15 km de autostradă. Rușine, rușinică”, este un alt mesaj lăsat în mediul online. „Am stat, ieri, două ore blocați pe lotul respectiv și nu erau lucrări. Bătaie de joc”, a comentat un alt șofer.

Advertisement

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Publicat

pe

Redactat de

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.

Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.

Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.

Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate