Connect with us
Data: 29/06/2024
.

Actualitate

Ministrul Transporturilor: „Este nevoie de o mai bună mobilizare pentru finalizarea lucrărilor în 2024 pe tronsonul feroviar Gurasada – Simeria”

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a aflat, miercuri după-amiază, într-o vizită de lucru în județul Hunedoara. Însoțit de către Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, și Ion-Alexandru Simu, directorul general al CFR S.A, oficialul guvernamental a mers în Stația CFR Simeria, pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare a infrastructurii de cale ferată.

“Este nevoie de o mai bună mobilizare pentru finalizarea lucrărilor în 2024 pe tronsonul feroviar Gurasada – Simeria, parte a Coridorului feroviar Rin-Dunăre! Am solicitat atât constructorului, dar și conducerii CFR Infrastructură, ca în primul semestru al anului 2024-toate lucrările de reabilitare pe acest tronson să fie finalizate, astfel să avem o cale ferată optimizată și integrată cu rețeaua feroviară de peste graniță. Gara Simeria este un important nod feroviar, care va beneficia de anul viitor de un modern Centru Operațional de Conducerea a Circulației, care va fi conectat cu centrele operaționale din Arad și Brașov, dar și de o Hala de mentenanță la standarde europene pentru întreținerea și repararea utilajelor feroviare, iar călătorii se vor bucura de condiții civilizate într-o clădire monument istoric modernizată. Clădirea de călători din stația Simeria are un stadiu de execuție de 60%, ceea ce înseamnă că în prima parte a anului 2024, pentru că nu mai acceptăm întârzieri, acest obiectiv să fie redeschis publicului călător! Anul acesta, însă, constructorul va trebui să finalizeze și partea de suprastructură feroviară pentru ultimele 4 linii din stație, iar CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru operaționalizarea circulației pe toate cele 8 linii noi din această stație!”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Actualitate

Lucrări de peste 28 de milioane în comuna Bretea Română

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din comuna Bretea Română a demarat un proiect amplu pentru modernizarea infrastructurii energetice, prin înființarea unei rețele de distribuție a gazelor naturale în zonă.

Proiectul, intitulat „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Bretea Română, județul Hunedoara”, este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la 28.085.811,58 de lei, fără TVA.

Obiectivul principal al proiectului este de a asigura alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii casnici, obiectivele socio-culturale și agenții economici din comuna Bretea Română și satele aparținătoare din județul Hunedoara. Investiția va include realizarea unui racord de gaze naturale de înaltă presiune, precum și implementarea unei rețele de distribuție formată din polietilenă și oțel. De asemenea, vor fi instalate racorduri pentru gaze naturale și un sistem inteligent de distribuție a acestora.

Inițiativa este salutată de comunitatea locală pentru beneficiile economice și sociale pe termen lung pe care le va aduce, contribuind la creșterea confortului locuitorilor și sprijinind dezvoltarea durabilă a regiunii. Implementarea proiectului se va realiza în conformitate cu normele și standardele în vigoare, având ca scop îmbunătățirea calității vieții în comuna Bretea Română.

Citeste mai mult ...

Actualitate

De la caniculă, la vijelii

Publicat

pe

Redactat de

Între 29 iunie și 2 iulie, România va fi afectată de un nou val de caniculă, urmat de vijelii puternice.

Valul de căldură se va extinde și intensifica în toată țara. Zone afectate vor fi Banat, Oltenia, Muntenia, local în Crișana, Transilvania, Moldova și partea continentală a Dobrogei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unități în vest, sud și sud-est și pe spații mai mici în rest. Temperaturi maxime: vor fi de 28-30°C pe litoral și 37-38°C în zona de câmpie din Oltenia și Muntenia. Spre seară și în noaptea de luni spre marți (1/2 iulie) vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Vor cădea ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină.

”29 iunie-2 iulie. Nou val de caniculă, urmat de vijelii puternice. Valul de cãldurã se va extinde şi intensifica la nivelul întregii ţãri; va fi caniculã în cea mai mare parte a Banatului, Olteniei şi Munteniei, local în Crişana, Transilvania, Moldova şi partea continentalã a Dobrogei. Disconfortul termic se va accentua, astfel indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge sau va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi în vest, sud şi sud-est şi pe spaţii mai mici în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 28…30 de grade pe litoral şi 37…38 de grade în zona de câmpie din Oltenia şi Muntenia. Spre searã şi în cursul nopţii de luni spre marți (1/2 iulie) vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului în nord-vestul şi în nordul teritoriului şi local în centru şi vest. Ploile vor avea caracter torenţial, pe alocuri se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate, vor fi vijelii şi cãderi de grindinã”, arată cei de la Meteoplus.

FOTO: FACEBOOK METEOPLUS

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? Minoră din Mărtinești, căutată de familie

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? Minoră din Mărtinești, căutată de familie

La data de 28 iunie 2024, în jurul orei 17.00, la sediul Poliției Municipiului Orăștie s-a prezentat o femeie care a sesizat faptul că astăzi, în jurul orei 16.00, când s-a întors de la serviciu, observat că fiica sa, Trif Ioana-Aurora (foto), în vârstă de 15 ani, din comuna Mărtinești, a plecat voluntar de la domiciliu.
Semnalmentele minorei sunt: înălțime 1,70 m., greutate aproximativ 65 de kilograme, păr lung, pe care îl poartă neprins, de culoare șatenă, ochi căprui, față rotundă. Mama minorei nu cunoaște cu ce era îmbrăcată aceasta la momentul plecării voluntare de la domiciliu. Se pare că la momentul plecării, minora era însoțită de câinele său, din rasa Bichon, de culoare albă.

Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării minorei, care a fost dată în urmărire națională.
Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult ...

Actualitate