Actualitate - Eveniment
“Vioara lui Enescu” ajunge la Deva. Recital extraordinar, susținut de violoniștii Gabriel și Simina Croitoru – tată și fiică
Doi violoniști de talie internațională, tată și fiică, Gabriel şi Simina Croitoru, care cântă pe două viori ce fac parte din patrimoniul Muzeului „George Enescu”, vor susţine un recital extraordinar la Deva, în cadrul Turneului Naţional „Vioara lui Enescu 2023”. Recitalul va avea loc în data de 17 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” Deva.
Cele două două viori, aflate în patrimoniul Muzeului ,,George Enescu”, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite în mâinile celor doi violoniști, Gabriel Croitoru și Simina Croitoru.
În sălile de concert, celor doi violoniști li se va alătura pianistul Horia Mihail, alături de care Gabriel Croitoru a început seria concertelor din Turneul Național „Vioara lui Enescu”, acum mai bine de un deceniu.
„Sunt 11 ani de când ducem muzica clasică și vioara lui Enescu în orașele și satele din România. Vreau să-mi exprim plăcerea de a cânta în compania fetei mele, Simina Croitoru, care, iată, pentru al doilea an alături de mine în acest turneu, se dovedește o importantă continuatoare a tradiției violonistice românești ce provine de la maestrul George Enescu. Vă așteptăm cu drag la aceste recitaluri, unde, împreună cu prietenul și solistul Orchestrelor și Corurilor Radio, Horia Mihail, vom încerca să vă transpunem într-o altă lume, una mai bună, sperăm noi”, spune Gabriel Croitoru.
Gabriel Croitoru va cânta pe celebra vioară Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala, care i-a aparținut lui George Enescu, în timp ce Simina Croitoru va cânta pe vioara Paul Kaul, pe care acesta a creat-o special pentru George Enescu. Denumită modelul George Enescu sau „vioara tenor”, aceasta a fost creată ca vioară personalizată, pornind de la dimensiunile și formatul mâinii stângi a compozitorului.
Cele două instrumente au fost puse la dispoziție și se află în patrimoniul Muzeului Naţional ,,George Enescu”.
Intrarea la eveniment este liberă.
PROGRAM „VIOARA LUI ENESCU” 2023
Dmitri Șostakovici – 5 piese pentru două viori și pian
Nicolas Louis – Fantaisie brillante (L’Amitié) pentru două viori și pian, op. 140
Hubert Bauersachs – Liebeslied pentru două viori și pian, în sol major, op. 29
Edmund von Weber – Trio sur „La gazza ladra” pentru două viori și pian, în re major, op. 3
Carl Kämmerer – Ländler pentru două viori și pian
Moritz Moszkowski – Suita pentru două viori și pian, op. 71
Actualitate
S-au izbit cu mașina de un copac
Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, este cercetat de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu victime.
Evenimentul rutier a avut loc aseară, 01 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe un bulevard din municipiul Hunedoara.
Din primele verificări a reieșit că șoferul de 22 de ani nu ar fi adaptat viteza, ar fi pierdut controlul autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un copac.
În urma celor întâmplate a rezultat rănirea unui tânăr de 19 ani, pasager pe locul din dreapta-față al autoturismului.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă verificările, în ambele cauze prezentate.
Actualitate
Bărbat fără permis de conducere, depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice
Polițiștii au depistat în trafic, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:00, un bărbat de 44 de ani, bănuit că ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Conducătorul auto, domiciliat în orașul Simeria, a fost depistat în municipiul Deva, pe Calea Zarandului.
Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 44 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Actualitate
Echipajele ISU Hunedoara: 124 de misiuni în 72 de ore, inclusiv stingerea a patru incendii
În ultimele trei zile, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 124 de misiuni și intervenții, confirmând din nou angajamentul lor față de comunitatea hunedoreană.
98 de intervenții pentru ajutor medical de urgență
O mare parte dintre solicitări, 98 la număr, au vizat acordarea ajutorului medical de urgență. Detașamentele din Deva (20 de intervenții), Hunedoara (15 intervenții) și Orăștie (10 intervenții) au fost cele mai active în această perioadă.
Incendii gestionate fără victime
În același interval, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a patru incendii:
- 29 noiembrie 2024: Detașamentul Petroșani a gestionat două situații în municipiu: un incendiu izbucnit la o mașină de spălat și altul la un coș de fum al unei locuințe.
- 30 noiembrie 2024: Punctul de Lucru Băița a stins un incendiu care a cuprins un autoturism în localitatea Vălișoara.
- 1 decembrie 2024: Pompierii Punctului de Lucru Bretea Română au acționat pe DN 66, lângă Hațeg, unde un autoturism în mișcare a luat foc.
Din fericire, în urma acestor incidente nu s-au înregistrat victime, pompierii reușind să limiteze pagubele materiale.
Alte misiuni importante
Echipajele ISU Hunedoara au intervenit și în alte situații:
- Au oferit sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 13 cazuri.
- Au deblocat trei uși de acces în locuințe.
- Au desfășurat trei misiuni pentru protecția comunității și alte trei acțiuni de informare preventivă. Acestea au vizat întreținerea corectă a instalațiilor de încălzire, un aspect esențial în sezonul rece.
Pregătiți să intervină 24/7
Inspectoratul asigură că echipele sale sunt pregătite să răspundă oricărei situații de urgență, 24 de ore din 24. Prin profesionalismul și dedicarea lor, salvatorii hunedoreni rămân un sprijin esențial pentru comunitate.
FOTO: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 12 ore in urma
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ziua Națională a României”, marcată la Deva. Ceremonial public la Cimitirul Eroilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00