Actualitate
Fosile de dinozaur unice în lume, descoperite în Geoparcul Țara Hațegului de o echipă de cercetători
Fosile de dinozauri din familia Rhabdodontidae, unice în lume, cu o vârstă de aproximativ 70 de milioane de ani, au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București.
Fosilele au fost descoperite în apropierea localității Vălioara, județul Hunedoara, ca urmare a cercetărilor efectuate în ultimii ani de către o echipă internațională formată din cercetători de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București și de la Departamentul de Paleontologie al Universității „Eötvös Loránd” Tudományegyetem din Budapesta (ELTE – „Eötvös Loránd” Tudományegyetem). Primele indicii ale existenței siturilor fosilifere din zonă au fost identificate încă din 2019, iar cercetările ulterioare au scos la lumină resturile unor asociații bogate de vertebrate care au trăit aici către sfârșitul perioadei Cretacic.
Cele mai numeroase fosile de dinozauri identificate aparțin unei specii ierbivore, bipedă și de talie mică, 2 – 6 m lungime, membră a grupului Rhabdodontidae. Studiul acestui bogat material fosil este în curs de desfășurare în cadrul unui acord multianual de colaborare dintre cele două universități, iar primele rezultate ale acestor cercetări au fost publicate în decembrie 2023 în revista de specialitate „Cretaceous Research”, ceea ce reprezintă o confirmare a descoperirii din partea comunității științifice. Oasele descoperite sunt într-o stare de conservare foarte bună, fără să fi fost sparte sau deteriorate în mod excesiv în pofida vechimii lor și includ și părți ale scheletului care nu au fost niciodată identificate la Rhabdodontide anterior acestui studiu.
„Deși rude apropiate ale acestor dinozauri au fost descoperite și pe alte continente, de exemplu în America de Nord sau chiar Australia, familia Rhabdodontidae în sine a fost strict endemică arhipelagului insular al Europei cu 85 până la 66 de milioane de ani în urmă. Acest grup de dinozauri ierbivori relativ mici ca și talie, de 2 până 6 m lungime, include, în prezent, 9 specii diferite, dintre care 3 cunoscute doar din zona Transilvaniei, în România. În plus, multe dintre aceste specii au fost identificate doar recent, în ultimele două decenii, în principal datorită extinderii cercetărilor sistematice, în Bazinul Hațeg și în alte părți ale Europei. Scheletele parțiale descoperite și studiate de noi indică, însă, că acest grup de dinozauri era probabil încă și mai diversificat decât se consideră în prezent, cu noi specii ce ar putea fi descrise în viitor”, a declarat autorul principal al studiului și doctorand la Universitatea ELTE – „Eötvös Loránd” Tudományegyetem din Budapesta, drd. János Magyar.
„Localitatea fosiliferă numită de noi K2, locul de origine a asociației de fosile discutate în articolul recent publicat, este localizată în partea cea mai vestică a Bazinului Hațeg unde, după estimările noastre, se află cele mai vechi roci sedimentare cu resturi de reptile, cu vârsta de aproximativ 71 de milioane de ani. Având în vedere mediile de viață diferite indicate de rocile de la Vălioara, precum și vârsta lor ceva mai veche, este probabil ca descoperirile noastre să releve o asociație faunistică nouă, nedocumentată de cercetările anterioare. Dar pentru a stabili asta, cercetările trebuie continuate și chiar aprofundate”, a declarat conducătorul grupului de cercetători, dr. Gábor Botfalvai de la Universitatea ELTE.
„Semnificația științifică a materialului recuperat din situl fosilifer K2 este cu atât mai mare cu cât el cuprinde resturile asociate ale unui număr mic de indivizi, probabil, doar 2 – 3 exemplare aparținând aceleiași specii, indivizi cu talii similare, și de la care s-au păstrat atât oasele diagnostice ale craniului, cât și vertebre și oase ale membrelor. Astfel de asocieri de resturi scheletice reprezentând diferite părți ale corpului – și care, deci, permit o reconstituire fidelă a morfologiei animalului – sunt extrem de rare în cazul Rhabdodontidelor, iar cea studiată de noi este prima documentată temeinic din împrejurimile Văliorii”, a spus unul dintre coordonatorii grupului de cercetători, dr. Zoltán Csiki-Sava, conferențiar la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București.
Bazinul Hațeg este renumit de mai bine de un secol pentru descoperirile de fosile de dinozauri pitici din roci Cretacic superioare. Primele resturi de dinozauri provenite din Hațeg au fost studiate de către excentricul paleontolog baron Franz Nopcsa care, acum 120 de ani, a descris de aici și primele resturi de Rhabdodontide. Fosilele de dinozauri din Cretacicul târziu din Europa sunt mult mai rare decât cele din depozite de aceeași vârstă din America de Nord sau Asia; în plus, acestea sunt de regulă mai puțin complete, fragmentare și izolate. Astfel, nu se cunoaște niciun schelet complet de Rhabdodontid, ceea ce face foarte dificil studiul sistematic al grupului. Cercetătorii echipei internaționale consideră că prin compararea abundentului material de Rhabdodontide descris în noua publicație cu cel aflat deja în colecțiile istorice, precum și studiul aprofundat al fosilelor descoperite recent sau care vor fi descoperite în viitorul apropiat, va permite o cunoaștere mult mai detaliată a acestui grup de dinozauri tipic europeni, contribuind la elucidarea originii, diversității specifice și evoluției lor. Concomitent, studiul vertebratelor fosile recent descoperite în zona Vălioara va permite conturarea unei imagini mai fidele despre compoziția și ecologia acestei faune de dinozauri pitici ce a trăit cu doar scurt timp înainte de dispariția totală a dinozaurilor, acum 66 de milioane de ani.
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 195 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.
Actualitate
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.
Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.
„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.
În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.
Actualitate
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.
„În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.
Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.
Foto: arhivă
Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Actualitate
Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, până duminică seara. Este vizată și zona de sud a județului Hunedoara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabilă începând de sâmbătă dimineață (30 noiembrie), ora 10:00, până duminică seara (1 decembrie), ora 20:00.
Avertizarea vizează și zona de sud a județului Hunedoara.
„În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h. În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol”, a informat ANM.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Program special la Evidența Persoanelor, în contextul alegerilor parlamentare
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrări avansate la tunelurile A1 Margina – Holdea
-
Actualitatecu o zi in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie