Deva
Handbal feminin: CSM Deva, cu reprezentare la naționala de tineret
Echipa națională de handbal feminin tineret a României are, în perioada următoare, programate mai multe acțiuni. Acestea se efectuează în vederea pregătirii participării, în luna iunie, la Campionatul Mondial, care se va disputa în Macedonia de Nord.
Două turnee amicale internaționale
Lotul se va reuni pe 1 aprilie, la Slatina, pentru un scurt stagiu de pregătire centralizată, după care, în perioada 3 – 5 aprilie va participa, în Ungaria, la Balaton, la un turneu internațional amical. După revenirea în țară, tinerele tricolore vor intra în cantonament, tot la Slatina, pentru ca, mai apoi, în perioada 11-15 aprile să participe la un nou turneul internațional amical, de această dată în Franța, la Meudon la Floret.
Și pe teren, și pe banca tehnică
La aceste acțiuni au fost convocate 18 jucătoare, dintre acestea două fiind legitimate la CSM Deva, respectiv centrul Lavinia Florea și extrema dreaptă Orsolya Mozes. De asemenea, din staff-ul tehnic al echipei naționale de tineret face parte și Valentina Ardean Elisei, ca antrenor secund, fosta mare jucătoare fiind, în prezent, antrenor principal la CSM Deva. România a obținut calificarea la “mondialele” din Macedonia de Nord în urma cuceririi bronzului european, anul trecut, la competiția organizartă în țara noastră, la acest succes având o contribuție importantă jucătoarea Lavinia Florea și antrenorul Valentina Ardean Elisei. Lotul de tineret al României convocat pentru acțiunile de pregătire din luna aprilie are în componență portarii Ana Maria Cristea (Dunărea Brăila), Teodora Diana Neagu (SCM Râmnicu Vâlca) și Ana Maria Uhrec (CSM București) ș jucătoarele de câmp Sorina Brândușa (Minaur Baia Mare), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Iulia Borcan (Dacia Mioveni), Cristina Elisa Danciu (Minaur Baia Mare), Lavinia Ioana Florea (CSM Deva), Maria Groșan (Minaur Baia Mare), Cristina Irimia (Sepsi Sfântu Gheorghe), Diana Lixîndoiu (CSM Slatina), Irina Maxim (CSM București), Noemi Mezei (Gloria Biastrița), Mihaela Mihai (CSM București), Mariam Nadia Mohamed (Dunărea Brăila), Orsolya Mozes (CSM Deva), Costinela Beatrice Raicea (Dunărea Brăila) și Denisa Roxana Romaniuc (Minaur Baia Mare). După cum se poate observa, din lot fac parte 14 jucătoare de la echipe din Liga Florilor și patru de la formații care evoluează în Divizia A, două fiind de la CSM Deva și câte una de la CSM Slatina și, respectiv, Sepsi Sfântu Gheorghe. Staff-ul tehnic al lotului de tinret este format din Simona Maior Pașca (antrenor principal), Valentina Ardean Elisei (antrenor secund), Luminița Dinu (antrenor cu portarii) și Cătălin Ghenea (kinetoterapeut), supervizor fiind antrenorul federal Nicoleta Alexandrescu, iar director tehnic Viorel Mazilu.
Competițiile interne, întrerupte
Ultima acțiune de pregătire centralizată a naționalei de tineret a României a avut loc la Deva, în perioada 26 februarie – 3 martie. Atunci s-a desfășurat și un triunghiular amical, în care România Tineret a pierdut 36-29 de la CSM Deva, liderul unei serii din Divizia A, și cu 34-27 de la Gloria Bistrița, echipă de top din Liga Florilor și semifinalistă în cupele europene în prezent, iar gazdele au învins, cu 31-29, formația din eșalonul superior. La finalul acetor acțiuni ale lotului de tineret, se vor relua și competițiile interne. În ultima etapă din sezonul regular al Diviziei A, CSM Deva, care nu mai poate pierde primul loc în seria C, va juca, în jurul datei de 20 aprilie, pe teren propriu, cu a doua clasată, U Cluj, ambele formațții fiind calificate în primul turneu de promovare în Liga Florilor.
Actualitate
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.
Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.
Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
“Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.
Actualitate
Materiale sanitare, în valoare de aproape 8.000 de lei, pentru cabinetele medicale școlare din Deva
Materiale sanitare, în valoare de aproape 8.000 de lei, au fost achiziționate, în luna noiembrie, de Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva, pentru buna desfășurare a activității în cabinetele medicale din școli și grădinițe, aflate în subordinea instituției.
Potrivit reprezentanților DAS Deva, produsele au fost achiziționate în funcție de solicitările medicilor și în conformitate cu baremul pentru dotarea cabinetelor medicale școlare prevăzut de legislația în vigoare.
Informații cu privire la denumirea și cantitățile produselor achiziționate pot fi consultate pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Informații publice.
„Aceasta este a doua tranșă de materiale sanitare care ajunge în cabinetele medicale școlare, de la începutul anului școlar 2024 – 2025”, au precizat reprezentanții DAS Deva.
În prezent, rețeaua de medicină școlară din municipiul Deva are 20 de cabinete de medicină generală și alte trei cabinete stomatologice, iar asistența medicală școlară este asigurată de șapte medici și 29 de asistente medicale – angajați ai DAS Deva, care acordă consultații și tratamente gratuite pentru aproximativ 8.000 de preșcolari și elevi.
Actualitate
Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Ceremonialul militar organizat de ,,Ziua Națională a României” aduce restricții de circulație în zona Cimitirului Eroilor din municipiul Deva, de pe strada Călugăreni.
“Duminică, 1 Decembrie 2024, între orele 11:00 – 13:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Călugăreni – pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Eroilor și străzile Scoruș și Nucilor, din municipiul Deva, ca urmare a desfășurării festivităților ocazionate de “Ziua Națională a României””, au informat reprezentanții Primăriei Deva.
Primăria Municipiului Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară.
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție