Actualitate
CSM Deva pierde, acasă, cu Filiașiul
Într-un meci contând pentru etapa a VI-a a play-off-ulului din seria 7 a Ligii 3 de fotbal, CSM Deva a întâlnit, pe teren propriu, pe ACSO Filiași.
Gazdele au început mai bine jocul și, după ce Stoica, în două rânduri, și Buzan trag pe lângă poarta doljenilor, devenii deschid scorul, prin Popescu, în minutul 21, care a transformat un penalty acordat pentru un fault al lui Popa asupra lui Toma.
Partida se îndrepta spre un 1-0 pentru CSM la pauză dar, în prelungiri, la prima fază în care oaspeții au intrat în careul devenilor, Toma îl faultează pe Armășelu și Rogoveanu egalează din lovitură de pedeapsă.
În partea a doua Deva începe mai bine, iar Tamaș șutează, din 6 metri, peste poartă.
În minutul 65, la o fază care nu anunța nimic, Bărăitaru intră neglijent la Scuturoiu și se acordă penalty, care a fost transformat de același Rogoveanu. Apoi gazdele forțează egalarea, însă „capul” lui Modan trece pe lângă. Și, în minutul, după o acțiune colectivă, cei de la Filiași înscriu prin Vîlcică, nemarcat, din 10 metri.
Până la final Sabău, de la gazde, și nou-intratul Vulpe, de la oaspeți, trec, fiecare, de două ori, pe lângă gol, dar nu se înscrie, iar ACSO Filiași câștigă, cu 3-1 la Deva.
În urma acestui rezultat, CSM Deva coboară pe trei, cu 43 de puncte, iar Filiașiul, cu 45, urcă pe doi.
Pe primul loc rămâne CSC Ghiroda, cu 49 de puncte, care a remizat, acasă, scor 4-4, cu Viitorul Șimian (locul 4, cu 41 de puncte).
Etapa viitoare, antepenultima din play-off, se va disputa marți, 7 mai, de la ora 18:00.
CSM Deva va juca pe terenul liderului, CSC Ghiroda, celălalt meci al rundei fiind ACSO Filiași – Viitorul Șimian.
La sfârșitul play-off-ulului primele două clasate se vor califica în semifinalele barajului de promovare în Liga 2.
Actualitate
Măsuri pentru siguranța votului
În județul Hunedoara, au fost raportate 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru vânzarea de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare. Un angajat al unui bar din Hunedoara a fost avertizat după ce a vândut alcool unui client.
Aproximativ 1.300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați pentru siguranța procesului electoral, iar după încheierea votului vor asigura securitatea transportului și depozitării documentelor electorale. Autoritățile mulțumesc personalului pentru gestionarea responsabilă a atribuțiilor.
”Centrul Județean de Comunicare Hunedoara a înregistrat, pe lângă cele 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru comercializare de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri față de secțiile de votare.
Astăzi, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au efectuat verificări la un bar din localitate, aflat la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare din zonă, unde au depistat un angajat care ar fi vândut băuturi alcoolice unui client.
Angajatul a fost sancționat cu avertisment.
Vă reamintesc că aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și personal din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați astăzi pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul județului Hunedoara, protecția secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibilele incidentele electorale.
După încheierea procesului de vot, efectivele M.A.I. vor avea o nouă misiune: vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Le mulțumim tuturor angajaților pentru modul profesionist în care și-au asumat atribuțiile din această zi pentru ca cetățenii să își poată exercita dreptul la vot în condiții de siguranță și legalitate”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00
Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.
Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.
Distribuția pe categorii de alegători:
- Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
- Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
- Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.
Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 13 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 6 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate