Actualitate
De 50 de ani, împreună la bine și la greu! Cuplurile de aur din Deva, premiate de administrația locală
Ceremonie emoționantă la Restaurantul „Casina” din Deva. Cuplurile de seniori care au împlinit cinci decenii de căsătorie, atât din oraș, cât și din localitățile aparținătoare municipiului, au fost premiate de administrația publică locală, cu bani, diplome aniversare și flori. Festivitatea de premiere a avut loc ieri, chiar de „Ziua Internațională a Familiei”, sărbătorită, în fiecare an, pe data de 15 mai.
Un număr de 104 perechi de seniori, din municipiul Deva, dar și din localitățile aparținătoare, care au împlinit cinci decenii de căsătorie, au fost premiate de Primăria şi Consiliul Local Deva, în cadrul festivității organizată ieri.
Îmbrăcați eleganți, doamne și domni, cu tâmplele albite și cu o vastă experiență de viață, au asistat la momente pline de emoție. Fiecare a „scris” o poveste de viață. Au reușit să își respecte jurămintele rostite împreună, în urmă cu jumătate de veac. Cu dragoste, înțelegere, răbdare și respect au împărțit și bune și rele pe drumul vieții. Au găsit maturitatea de a iubi, de a experimenta și de a învăța să trăiască în doi.
Primarul municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, a înmânat premiile pregătite cuplurilor cu vârste respectabile. Fiecare pereche de seniori a primit, din partea Primăriei Municipiului Deva și a Consiliului Local, o diplomă de fidelitate, un premiu simbolic de 500 de lei și flori pentru doamne, edilul -șef al reședinței de județ felicitându-i pe fiecare în parte. S-au oferit strângeri calde de mână și s-au făcut fotografii.
Primarul Nicolae-Florin Oancea: ,,Este frumos și emoționant să sărbătoreşti o jumătate de secol de viaţă trăită împreună”
,,Este frumos și emoționant să sărbătoreşti o jumătate de secol de viaţă trăită împreună. Se spune că abia la 50 de ani, căsnicia îşi dovedeşte cu adevărat rezistenţa în timp şi, tocmai de aceea, se sărbătoreşte cu aur. Le doresc încă o dată sărbătoriţilor noștri, mulţi şi fericiţi ani împreună, în armonie şi sănătate. Să ne revedem bucuroşi la ,,Nunta de Diamant”!”, a declarat primarul muncipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea.
La eveniment a participat și prefectul județului Hunedoara, Florina Doris Visirin, care, la rândul său, a felicitat perechile de seniori, urându-le viață lungă și un sincer și călduros „La mulți ani!”. „Celebrăm „Ziua Internațională a Familiei”, o ocazie specială pentru a reflecta asupra importanței pe care familia o are în viața noastră și în societate. Familia este nucleul de bază al oricărei comunități, oferindu-ne sprijin, iubire și un sentiment de apartenență. În această zi deosebită, doresc să îmi exprim recunoștința față de toate familiile care, prin solidaritate și înțelegere, contribuie la dezvoltarea și bunăstarea societății noastre. Fiecare familie este unică și valoroasă, iar diversitatea lor reprezintă o forță ce ne îmbogățește comunitatea. La mulți ani tuturor familiilor!”, a transmis prefectul județului Hunedoara, Florina Doris Visirin.
Familiile premiate au domiciliul în municipiul Deva şi în localităţile aparţinătoare (Archia, Bârcea Mică, Cristur, Sântuhalm) şi au depus cerere înregistrată la Compartimentul Stare Civilă Deva.
Administraţia locală deveană acordă premii şi diplome de fidelitate cuplurilor care sărbătoresc „Nunta de Aur” începând din anul 2000. Fondurile destinate premierii sunt alocate de la bugetul local, prin hotărâre de CL.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
Actualitate
Corvinul este pe loc de play-off
În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.
Succes cu 2-1 la Oradea
Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vede” un henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 11 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 4 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară