Connect with us
Data: 25/06/2024
.

Actualitate

Tenis paralimpic: O nouă semifinală ITF pentru Cristina Deac de la CSM Deva

Publicat

pe

Cristina Deac, sportivă legitimată la CSM Deva, își continuă seria evoluțiilor bune în circuitul mondial ITF la tenis paralimpic.

 

Sportiva pregătită de Andru Târnovean a participat, recent, la Camozzi Open la Brescia, în Italia. Acolo Cristina, la simplu, a ajuns în sferturile de finală pe tabloul principal și a fost semifinalistă în turneul de consolare.

Cristina Deac a obținut cel mai bun rezultat în proba de dublu, unde, alături de italianca Mariana Lauro, a jucat în semifinale pe tabloul principal!

Pentru sportiva de la CSM Deva este a doua semifinală din acest an în turneele de dublu din circuitul mondial ITF la tenis paralimpic, prima disputând-o în aprilie, la Plock, în Polonia.

Actualitate

Lucrări de modernizare pe Coșava-Margina

Publicat

pe

Redactat de

Începând de astăzi, 25 iunie, și până pe 25 iulie, în zona Cosava – Margina, vor avea loc lucrări ample de reabilitare pe DN 68A.

Aceste lucrări sunt gestionate de Antreprenorul Drumuri și Poduri Banat (DPB), care va asigura iluminatul perimetral al șantierului și semnalizarea corespunzătoare în timpul nopții, inclusiv utilizarea piloților de circulație pentru a menține fluidizarea traficului.

Pentru a minimiza disconfortul și a evita aglomerația în zonă, conducătorii auto sunt îndrumați să utilizeze rute alternative:

  • Dinspre Nord, se poate opta pentru ruta A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia.
  • Dinspre Sud, ruta alternativă recomandată este A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.

Aceste rute de ocolire sunt concepute pentru a facilita circulația și pentru a reduce timpul de călătorie în perioada desfășurării lucrărilor pe DN 68A. Pentru detalii suplimentare și informații actualizate, conducătorii auto sunt sfătuiți să consulte sursele oficiale de informare rutieră sau să urmărească semnalistică specifică pe traseu.

FOTO: DRDP Timișoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Acțiune intensă a polițiștilor hunedoreni în minivacanța de Rusalii pentru siguranța publică

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 21 – 24 iunie 2024, peste 1.000 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, dar și din cadrul structurilor de suport operativ, au fost angrenați în acțiunile menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului și să asigure menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

Astfel, polițiștii hunedoreni au acționat în sistem integrat, la nivelul întregului județ, atât în cadrul unor activități de prevenire și descurajare a faptelor ilegale, cât și prin acțiuni de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii.
În cele 4 zile ale minivacanțeide Rusalii, polițiștii au intervenit pentru gestionarea a 317 evenimente, o parte dintre acestea (271), ca urmare a unor sesizări prin S.N.U.A.U. 112, iar celelate fiind gestionate ca urmare a altor modalități de sesizare.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice, poliţiştii rutieri au acționat în teren pentru fluidizarea circulației, în special către și dinspre stațiunile turistice de pe raza județului, în zonele de agrement și în zona adiacentă lăcașelor de cult.

De asemenea, în perioada 21-24 iunie 2024, polițiștii au continuat activitățile preventive în trafic, în scopul impunerii respectării regimului de viteză legal stabilit, precum și a depistării și a tragerii la răspundere a persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice ori substanțe psihoactive.

În urma acestor activități, polițiștii rutieri au aplicat 283 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice incriminate de prevederile O.U.G. 195/2002, 214 dintre aceste sancțiuni fiind aplicate ca urmare a nerespectării regimului de viteză legal stabilit.

De asemenea, ca urmare activităților desfășurate în trafic, polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 10 de permise de conducere și au retras 10 de certificate de înmatriculare.

Advertisement

Totodată, în cadrul acțiunilor preventive, polițiștii au constatat 3 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile (o infracțiune de consum de substanțe psihoactive și 2 infracțiuni de conducere a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita admisă).
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara adresează mulțumiri celor care au înțeles să petreacă minivacanța de Rusalii într-un cadru legal și lipsit de incidente.

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Incendiu la etajul 4 al unui bloc din Deva. Proprietara s-a autoevacuat

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe din Deva.

Nicio persoană nu a fost rănită. Proprietara locuinței s-a autoevacuat imediat după izbucnirea incendiului. De asemenea, nu a fost necesară evacuarea celorlalți locatari.

Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD. După localizarea și stingerea incendiului, dar și după operațiunea de ventilare a spațiului inundat cu fum, s-a constatat că au fost afectați pereții, fereastra și ușa bucătăriei, dar și o parte din mobilier și aparatura electrocasnică.

Cauzele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate