Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

Două Colegii din Petroșani, recunoscute pentru excelența în proiectele E-Twinning

Publicat

pe

Două colegii din Petroșani, Colegiul Național Mihai Eminescu și Colegiul Național Carmen Sylva, au fost recunoscute pentru excelența lor în proiectele E-Twinning, fiind singurele din județul Hunedoara care au primit acest prestigios titlu.

Această distincție validează eforturile considerabile depuse în implementarea și coordonarea acestor inițiative educaționale.

Adina Risipitu, manager de proiect E-Twinning la Colegiul Național Mihai Eminescu, a subliniat importanța acestor proiecte pentru întreaga comunitate din Valea Jiului.

„Proiectele E-Twinning sunt foarte importante pentru toată comunitatea din România. Înseamnă o colaborare între cadrele didactice, părinți, elevi, dar și administrația locală. Înseamnă și integrarea școlilor din Valea Jiului în comunitatea școlilor europene. Sunt importante, înseamnă o colaborare și între profesorii care au aplicat pentru aceste proiecte și am primit această recunoaștere, care pentru Colegiul nostru înseamnă foarte mult”, a spus Adina Risipitu, manager de proiect E-Twinning la Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani.

Rodica Popescu de la Colegiul Național Carmen Sylva a evidențiat succesul și extinderea proiectelor E-Twinning în timpul pandemiei.

”Proiectele E-Twinning au existat și înainte de pandemie. În perioada pandemiei au luat amploare și mai mult pentru nu s-au mai putut desfășura activitățile în cadrul programelor ERASMUS. Este pentru prima dată când am aplicat și pentru acest titlu și l-am și obținut. Avem peste 25 de proiecte E-Twinning implementate în școală și în prezent, cinci în paralel unde avem 777 de participanți din toată lumea pe unele proiecte”, a spus Rodica Popescu, Colegiul Național Carmen Sylva Petroșani.

Advertisement

În semn de recunoaștere a contribuției lor la promovarea învățământului de calitate și a colaborării internaționale în educație, reprezentanții acestor unități de învățământ au fost premiați de autoritățile locale, fiind apreciate astfel eforturile și realizările remarcabile în domeniul educației și al proiectelor europene.

Actualitate

Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România

Publicat

pe

Redactat de

Companiile de distribuție a energiei electrice, parte a grupului PPC în România, au fuzionat sub numele Rețele Electrice România. Fuziunea companiilor într-o singură entitate legală urmărește optimizarea operațiunilor specifice la nivelul celor 3 regiuni – Banat, Dobrogea și Muntenia, prin eficientizarea modului de alocare a resurselor și reducerea complexității administrative.

Noua societate va asigura în continuare serviciul de distribuție a energiei electrice în București și judetele Ilfov, Giurgiu, Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad. Clienții vor continua să beneficieze de servicii pe care le vom îmbunătăți continuu, de tehnologii avansate în distribuția de energie electrică și de soluții digitale tehnice și pentru interacțiunea cu compania.

Rețelele digitalizate și reziliente sunt esențiale pentru a oferi clienților serviciile adaptate la noile realități ale tranziției energetice, cu consum sporit la nivelul locuințelor, producție de energie în mod descentralizat la prosumatori sau mobilitate electrică. Prin fuziunea companiilor noastre, vom îmbunătăți eficiența operațională pe termen mediu și lung, ceea ce ne va permite să accelerăm modernizarea rețelelor de distribuție și să contribuim esențial la tranziția energetică a României,” a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.

Noua companie își va continua angajamentul față de investiții majore, cu scopul de a crește reziliența retelei de distribuție a energiei electrice, de a moderniza infrastructura și de a avansa în ceea ce privește gradul de digitalizare a acesteia, astfel încât să facă față tot mai bine provocărilor generate de transformările sistemului energetic și fluxurile de consum, precum și de schimbările climatice si fenomenele meteorologice extreme.

Canale de interacțiune cu clienții

Advertisement

Centrele de contact cu clienții rămân neschimbate, precum și numerele de telefon de contact. Clienții pot contacta compania pentru deranjamente la aceleași numere de telefon:

  • Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș: 0800.070.444 (TelVerde) sau prefixul județului + 929 (tarif normal)

  • Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea: 0800.070.555 (TelVerde) sau prefixul județului + 929 (tarif normal)

  • București, Ilfov, Giurgiu: 0800.070.888 (TelVerde) sau 021.9291 (tarif normal)

Aceste numere sunt disponibile 24h/7, de pe teritoriul național. De asemenea, informații suplimentare despre alimentarea cu energie electrică sunt disponibile și online, accesând reteleelectrice.ro.

De asemenea, compania lansează noul website Rețele Electrice România, la adresa www.reteleelectrice.ro, cu o serie de noutăți menite să ofere clienților o experiență digitală mai intuitivă și informativă. Pe pagina de start, utilizatorii pot folosi widgetul de întreruperi prin care, introducând codul POD al locului de consum, pot verifica rapid dacă există o întrerupere de curent electric programată sau accidentală. Totodată, noul widget pentru contoarele inteligente permite utilizatorilor să afle dacă au deja un contor inteligent instalat la adresa lor sau când este programată instalarea acestuia, oferind posibilitatea de a-și lăsa datele de contact pentru o programare.

Formularul de contact a fost, de asemenea, îmbunătățit, devenind mai simplu și intuitiv de utilizat, cu pași clari și o opțiune de raportare anonimă a furturilor de energie electrică. Utilizatorii au acum opțiunea de a depune online dosarul de instalare, fără autentificare, esențial în procesul de racordare la rețea. Secțiunea dedicată informațiilor despre racordare este acum structurată pe etape, oferind un ghid pas cu pas ușor de urmărit. În plus, hub-ul cererilor reunește documentația necesară pentru diverse interacțiuni cu distribuitorul, alături de o hartă interactivă a centrelor de informații și o pagină cu explicații accesibile ale termenilor specifici din distribuția de energie.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Conform datelor preliminare de la alegerile parlamentare, este cert că vor fi deputați de Hunedoara Natalia Intotero, de la PSD, și Claudiu Bârstan, de la AUR. Șanse foarte mari de a ajunge în Camera Deputaților au Vetuța Stănescu, de la PNL, și Ilie Toma, de la PSD. Celelalte două locuri din Camera Deputaților alocate județului Hunedoara vor fi ocupate, dacă se confirmă calculelele inițiale, de Anamaria Gavrilă, de la POT, și de Daniel Răducanu, de la PNL. La Senat este ca și sigur că un loc din cele trei va fi ocupat de Cristian Resmeriță, de la PSD. Pentru celelalte două locuri rămase libere în pole-position sunt Vasilică Potecă, de la AUR, și Maria Ștefănie, de la PSD.

Citeste mai mult ...

Actualitate

S-au izbit cu mașina de un copac

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, este cercetat de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu victime.

Evenimentul rutier a avut loc aseară, 01 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe un bulevard din municipiul Hunedoara.

Din primele verificări a reieșit că șoferul de 22 de ani nu ar fi adaptat viteza, ar fi pierdut controlul autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un copac.

În urma celor întâmplate a rezultat rănirea unui tânăr de 19 ani, pasager pe locul din dreapta-față al autoturismului.

Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii continuă verificările, în ambele cauze prezentate.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate