Actualitate
Beneficiarii ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, la control. Aproape 700 de familii și persoane singure din Deva – verificate
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/06/Foto-Anchete-sociale-incalzire.jpg)
Aproape 700 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, care au beneficiat de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie în sezonul rece 2023-2024 vor fi verificate de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva, în cadrul unor anchete sociale care se desfășoară zilnic, au informat reprezentanții instituției.
Verificările sunt efectuate de luni până vineri, între orele 11:00-14:00 și au ca scop urmărirea respectării condițiilor legale de acordare a beneficiilor de asistență socială.
“Potrivit Legii consumatorului vulnerabil de energie, anchetele sociale se efectuează la interval de 6 luni de la solicitarea acordării ajutorului sau ori de câte ori este nevoie. DAS Deva face apel la beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie să permită accesul asistenților sociali în locuințe și să furnizeze informațiile și documentele solicitate pentru întocmirea anchetei. Dacă în urma anchetei sociale se constată situații care conduc la modificarea cuantumului ajutorului de la stat sau la încetarea dreptului la ajutor, acestea vor fi comunicate Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara”, se arată într-un comunicat al DAS Deva.
Conform legii, ajutorul de încălzire se acordă pe durata sezonului rece, iar suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului.
“Titularii ajutoarelor pentru încălzire au obligația legală de a comunica DAS Deva orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea. Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzire sau de supliment pentru energie se recuperează în condițiile legii”, se mai arată în comunicatul DAS Deva.
Actualitate
Florentina Iușco, vicecampioană națională la triplu salt
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/02/Florentina-Iusco-Nicolae-Alexe-850x479-1.jpg)
Actualitate
Consumul de alcool în județul Hunedoara, cifre îngrijorătoare
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2021/06/alcool-1.jpg)
Consumul excesiv de alcool rămâne o problemă critică în județul Hunedoara, conform datelor statistice referitoare la impactul sănătății.
Numărul internărilor în spitale din cauza consumului de alcool a variat în ultimii ani, înregistrând 296 de cazuri în 2023 și 299 în 2018.
Boala Alcoolică a ficatului figurează printre principalele afecțiuni asociate consumului cronic de alcool, cu o fluctuație semnificativă a cazurilor noi în ultimii ani: de la un vârf de 88 de cazuri în 2017 la 36 în 2018 și 48 în 2023.
Ciroza și alte forme de hepatite cronice, influențate negativ de consumul excesiv de alcool, au înregistrat o ușoară variație în numărul de cazuri raportate în județul Hunedoara. În 2020, au fost înregistrate 6.946 de cazuri, în creștere la 7.531 în 2023.
Aceste date subliniază importanța continuă a eforturilor de educație și prevenire în comunitatea hunedoreană pentru a reduce impactul negativ al consumului de alcool, precum și necesitatea de a oferi suport medical adecvat pentru cei afectați de afecțiuni asociate acestui obicei.
Actualitate
Locurile de parcare de pe drumurile naționale, amenajate
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/06/449160124_788463003375262_7916322872303215317_n.jpg)
În această perioadă drumarii execută o serie de lucrări în ceea ce privește amenajarea și întreținerea locurilor de parcare de pe drumurile naționale din județul Hunedoara.
Astfel în unele zone se montează mobilier nou, iar în alte zone se execută lucrări de întreținere ale mobilierului existent.
”Amenajare și întreținere locuri de parcare pe drumuri naționale din județul Hunedoara”, informează reprezentanții DRDP Timișoara.
FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Centrul Istoric din municipiul Hunedoara prinde contur
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Doi pompieri hunedoreni, în misiune în Franța
-
Actualitatecu 2 zile in urma
CSM Deva U17 joacă finala națională duminică
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Termenul de înscriere pentru posturile scoase la concurs în Poliția Română, prelungit până la 7 iulie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO| Grup de motocicliști străini, oprit de polițiștii hunedoreni. Ce mesaj preventiv le-au transmis bikerilor mai tineri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Unde pot campa turiștii în Retezat. Refugiile Buta, Poiana Pelegii și Bucura pot fi ocupate doar în condiții excepționale, în perioada estivală
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorean dat dispărut de sora sa. Ar fi plecat cu trenul, din Petroșani, la Timișoara pentru investigații medicale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Exercițiu de tip „Joint”, în zona Rezervației naturale Buceș-Vulcan, din nordul județului Hunedoara