Actualitate
FOTO| Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Deva, complet reabilitată și modernizată – gata să-și primească elevii
Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Deva, complet reabilitată și modernizată cu ajutorul fondurilor europene, este pregătită să primească elevii, din toamnă. Recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a acestei unități de învățământ a avut loc astăzi, 7 iunie 2024.
La eveniment au participat Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, Traian Berbeceanu – Administratorul public al Municipiului Deva, comisia de recepție, constructorul, dirigintele de șantier, reprezentanți ai ISC Hunedoara, proiectantul, reprezentanții scolii, ai ISU Hunedoara, ai Asociației Persoanelor cu Handicap Neuromotor, ai rețelelor de utilități, precum și părinți și copii, care au avut prilejul să vadă cum arată acum unitatea de învățământ, după modernizare.
Printre micuții prezenți s-a aflat și Rebeca, o fetiță de șase ani, care, din septembrie, va începe clasa pregătitoare la această școală. Însoțită de bunica ei, dar și de Skye – cățelușul de pluș preferat, a inspectat sălile de clasă, biblioteca, sala de sport, dar și alte spații ale școlii. S-a așezat cuminte într-o bancă și purtat o discuție serioasă cu primarul municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, la final, acordând nota 10 pentru lucrări.
Modernizată cu fonduri europene
Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” Deva a fost modernizată cu fonduri europene nerambursabile. Valoarea proiectului a fost de peste 5,1 milioane euro.
Școala a fost echipată și dotată și cu echipamente didactice performante și s-a transformat într-o unitate de învățământ modernă, cu toate dotările necesare și condiții la standarde europene pentru elevi și cadrele didactice.
Obiectivul acestui proiect a fost asigurarea unei oferte educaţionale adecvate, accesibile şi de calitate în învăţământul primar și gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Deva, prin reabilitarea, modernizarea infrastructurii şcolii şi dotarea cu echipamente didactice specifice.
S-au reabilitat şi modernizat spaţiile destinate procesului educaţional (două corpuri clădiri școală), precum şi dotarea acestora cu echipamente didactice specifice învăţământului din ciclul primar și gimnazial. Au fost create facilităţi pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, prin reabilitarea sălii de sport/vestiarelor precum şi activităţilor din pauze, prin amenajările exterioare aferente şcolii.
Grădinița construită de la zero în incinta Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” va fi și aceasta inaugurată în toamnă și, tot atunci, va fi finalizată și Școala Generală Nr. 5, de pe strada Scărișoara, potrivit conducerii administrației locale. La fel și creșa veche aflată în reabilitare și modernizare.
,,Am creat o infrastructură şcolară modernă, adecvată desfăşurării procesului de învăţământ, asigurându-se astfel condiţiile materiale desfăşurării unui proces didactic de calitate, în conformitate cu cerinţele actuale. Am îmbunătăţit calitatea actului educaţional corespunzător cerinţelor psihopedagogice şi asigurarea accesibilităţii tuturor elevilor la procesul de învăţământ și nu în ultimul rând, am asigurat condiții pentru o educaţie de calitate şi creşterea gradului de participare a populaţiei şcolare în învăţământul primar și gimnazial. Ne-am asigurat că școala este accesibilă pentru toți elevii, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale. Am construit rampe de acces, toalete adaptate și alte facilități, pentru a garanta că toți elevii pot beneficia de aceleași oportunități educaționale”, a declarat Nicolae-Florin Oancea, Primarul Municipiului Deva.
La rândul său, Alina Tarnu, directorul Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” Deva a declarat că reabilitarea clădirilor unității de învățământ și modernizarea infrastructurii educaționale înseamnă „un vis împlinit”. „Este un vis împlinit pentru noi (…) La predarea cheilor – pentru că noi am predat clădirea și cheile, ne-a spus constructorul: Dumneavoastră ne predați chei, noi vă dăm înapoi cartele, așa încât am ajuns la momentul în care școala noastră este modernă, la standarde europene, și acum suntem școală europeană și cu clădiri și cu resursa umană care muncește aici și cu infrastructura educațională, firește”.
La Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Deva sunt înscriși, în prezent, peste 1.100 de elevi. Această unitate de învățământ nu a mai beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare de peste 50 de ani, de când a fost construită.
Actualitate
Un nou “val” de alegeri: parlamentarele
Românii cu drept de vot sunt, din nou, chemați la urne. Duminica aceasta, va avea loc scrutinul electoral în urma căruia se vor stabili membrii celor două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare se va încheia mâine, 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca votul să se exercite duminică, în 1 Decembrie, de „Ziua Națională a României”. Ca de obicei, scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot. La fel ca la prezidențiale, în județul Hunedoara sunt așteptați la urne aproximativ 363.000 de cetățeni. Aceștia își vor putea exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot înființate pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii vor vota pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Puzderie de candidați
Un număr 31 formațiuni politice și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale s-au înscris în cursa pentru desemnarea viitorului Parlament al României. Din județul Hunedoara, pe liste sunt peste 200 de pretendenți pentru cele nouă mandate disponibile, şase la Camera Deputaților şi trei la Senat. Mai exact, pentru Camera Deputaților sunt 154 de candidați, iar pentru Senat sunt 64 de candidați.
Conform Legii nr. 208/2015, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 se desfășoară prin scrutin de listă și repartizare proporțională. Viitorii membri ai celor două camere ale Parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de cinci la sută din totalul voturilor exprimate sau care au obținut cel puțin 20 la sută din voturile din patru circumscripții. În cazul alianțelor, pragul electoral este mai ridicat, respectiv opt la sută dacă sunt formate din cel puțin două partide, nouă la sută pentru alianțele de trei partide și 10 la sută pentru alianțele cu mai multe partide.
Numărul de mandate obținute în Parlament diferă de la un județ la altul în funcție de circumscripție și de numărul de locuitori. Sunt 43 de circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe ale țării, o circumscripție pentru municipiul București și o circumscripție pentru diaspora. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.
Parlamentul României are, în momentul de față, o componență de 465 de parlamentari: 330 de deputați și 136 de senatori. Județul Hunedoara este reprezentat în organul legislativ suprem al țării de nouă parlamentari, șase deputați și trei senatori.
Reamintim că, ultimele alegeri parlamentare România au avut loc pe data de 6 decembrie 2020. În acest an electoral, românii au trecut deja prin alegerile locale, europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea pentru prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie, va încheia alegerile din 2024.
Actualitate
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide, începând cu 1 decembrie
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi redeschisă, începând de duminică, 1 decembrie.
“Sunteți așteptați în situl arheologic începând cu 1 Decembrie. Programul normal pentru perioada iernii este între orele 09:00 și 15:00, în fiecare zi a săptămânii”, au informat reprezentanții administrației Sarmizegetusa Regia.
Situl aheologic a fost închis pentru public la mijlocul lunii octombrie a acestui an, pentru efectuarea unor lucrări la poarta de intrare a monumentului istoric, în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.
Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia
Actualitate
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.
Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.
Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
“Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.
-
Actualitatecu o zi in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu o zi in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacol folcloric de excepție, de “Ziua Națională a României”, la Deva