Actualitate
Acțiuni de montare și întreținere a panourilor de informare, în Parcul Național Retezat

Rangerii au montat și întreținut panouri de informare și au creat locuri de popas în Parcul Național Retezat.
Misiunea APNR este de a gestiona și conserva parcul, promovând recunoașterea valorilor naturale de către public, localnici și oameni de știință, încurajând turismul responsabil și reglementând utilizarea durabilă a resurselor naturale.
”În decursul acestei săptămâni, colegii noștri din cadrul APNR au desfășurat acțiuni de montare și întreținere a panourilor de informare și au realizat câteva locuri de popas în Parcul Național Retezat National Park. Felicitări colegilor Rangeri! Misiunea Administrației Parcului Naţional Retezat este de a gestiona și conserva Parcul Naţional Retezat ca un loc unde natura să-şi urmeze cursul firesc, ale cărui valori să fie recunoscute de publicul larg, localnici şi oameni de ştiinţă, unde turiştii responsabili sunt bineveniţi, iar utilizarea durabilă a resurselor naturale este reglementată”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani

În perioada de iarnă, animalele pădurii primesc hrană de la angajații ocoalelor silvice.
Reprezentanții Romsilva – Direcția Silvică Hunedoara au publicat, pe rețeaua de socializare, imagini cu animale care își potolesc foamea la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani.
“Oaspeți surprinși la o hrănitoare aflată în grija colegilor de la Ocolul Silvic Petroșani”, este mesajul ce însoțește fotografiile care au primit numeroase aprecieri.
Sursa foto: Romsilva-Direcția Silvică Hunedoara/Facebook
Actualitate
Intervenții pe drumurile județene, în ultimele 24 de ore

S-a intervenit pe mai multe drumuri județene în vederea prevenirii formării poleiului și asigurarea condițiilor optime de circulație.
“În ultimele 24 de ore, operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat pentru prevenirea formării poleiului pe drumurile județene din sectoarele Hunedoara, Hațeg, Brad, Orăștie, Deva – Păuliș și Valea Jiului, fiind vizate, în principal, tronsoanele aflate în zonele montane și submontane”, au informat reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.
Sursa foto: CJ Hunedoara
Județul Hunedoara se află, până luni, sub Cod galben de ger, cu temperaturi negative care pot coborî noaptea până la -18 grade Celsius. Zilele sunt preponderent însorite, cu temperaturi mai ridicate după-amiaza, care favorizează topirea zăpezii.
Toate problemele apărute în trafic pe drumurile județene pot fi semnalate, în continuare, la Dispeceratul de iarnă, telefon 0737 553 971.
Actualitate
130.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari și asigurați, aprobate pentru 2025

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre adoptată recent, fondurile necesare pentru acordarea a 130.000 de bilete de tratament balnear destinate pensionarilor și asiguraților sistemului public de pensii în anul 2025. Acestea vor fi distribuite prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), respectând criteriile stabilite de legislația în vigoare.
„Pe parcursul anului trecut, 126.726 de persoane asigurate în sistemul public de pensii au beneficiat de tratamente cu specific balnear. Pentru anul acesta, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, a fost menținută aceeași sumă prevăzută și în anul 2024 cu această destinație, respectiv 400.000.000 lei”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Conform deciziei, peste 60.000 de bilete vor fi asigurate în unitățile de tratament balnear ale CNPP, iar restul vor fi distribuite prin contracte subsecvente cu alte unități de profil. Fiecare serie de tratament va avea o durată de 16 zile, iar biletele pot fi solicitate atât de pensionari, cât și de asigurații sistemului public de pensii.
De asemenea, până la 15% din totalul biletelor vor fi acordate gratuit persoanelor beneficiare ale unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și celor care fac parte din sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Programul de tratament balnear sprijină accesul persoanelor vârstnice și al celor cu probleme de sănătate la servicii de recuperare, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții acestora.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident pe o stradă din Petroșani. Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
- Actualitatecu 3 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 3 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nou director sportiv la CSM Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de ger în majoritatea zonelor țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parcul Național Retezat – Refugiu pentru Carnivorele Mari ale Europei