Actualitate
Bărbat de 49 de ani, găsit mort în casă
Un bărbat de 49 de ani a fost găsit decedat în locuință.
La data de 12 iulie 2024, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, verișorul său, nu răspunde la telefon.
Poliţiştii ajunși la adresa din municipiul Orăștie, indicată de către apelant, au identificat un bărbat de 49 ani, care se afla decedat în holul locuinței sale, situată în municipiul Orăștie.
Cadavrul a fost preluat și transportat de către angajații Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei/cauzelor care au dus la decesul persoanei.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări sub directa coordonare și supraveghere a procurorului de caz.
Actualitate
Deveanul acuzat de instigare publică în mediul online, pus sub control judiciar
Bărbatul de 53 de ani, din Deva, acuzat de instigare publică în mediul online, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, bărbatul ar fi folosit rețeaua de socializare pentru a lansa un apel public la comiterea de acțiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale.
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunii de instigare publică, prev. de art. 368 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că suspectul B.M.L. a folosit reţeaua de socializare FACEBOOK pentru a lansa un apel direct şi public la comiterea de acţiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale. Astfel, în data de 06.12.2024, inculpatul B.M.L, utilizând contul de FACEBOOK, a publicat un material video prin care instigă publicul la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale. În acest clip video, inculpatu1 B.M.L. a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale prin executarea „la zid” şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În cauză, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, bărbatul fiind, în prima fază, reținut pentru 24 de ore. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus în cazul său luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
„Punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, precizează procurorii.
Actualitate
Deva: Începe plata pentru personalul din secțiile de votare, de la alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024
Începând de marți, 17 decembrie 2024, va începe plata indemnizațiilor și a indemnizațiilor de protocol pentru președinții, locțiitorii, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator ai acestora și informaticienii, aferente participării la alegerile pentru președintele României, Senat și Camera Deputaților din anul 2024, au informează reprezentanții Primăriei Municipiului Deva.
“Între 17 și 20 decembrie 2024, Primăria Municipiului Deva va efectua plățile pentru cele 46 de secții de votare care au funcționat în cadrul alegerilor menționate. Plățile vor fi realizate atât prin transfer electronic, cât și pentru persoanele care au optat să își ridice personal banii de la casieria Primăriei Municipiului Deva, situată în Piața Unirii, nr. 4, în camerele nr. 21 și nr. 23”, arată reprezentanții Primăriei Deva.
Reprezentanții Primăriei Deva mai transmit că indemnizațiile vor fi eliberate personal pe baza actului de identitate valabil (în original), sau, după caz, pe baza procurii notariale, în cazul în care persoana care ridică indemnizația nu este cea înscrisă în statul de plată. Persoana împuternicită va trebui să prezinte actul de identitate.
Programul pentru plata indemnizațiilor:
- Marți, 17 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Miercuri, 18 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Joi, 19 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Vineri, 20 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
Actualitate
Firmele de top din județul Hunedoara, premiate de Camera de Comerț și Industrie
Camera de Comerț și Industrie Hunedoara a premiat, la sala de evenimente Imperial Events din Deva, cele mai performante firme din județ. Evenimentul a avut loc în cadrul GALEI EXCELENȚEI ÎN AFACERI – TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL HUNEDOARA, Ediția 2024.
„Premiem afaceri care fac bine”
Ediția din acest an a fost organizată sub titlul PREMIEM AFACERI CARE FAC BINE! Cu această ocazie s-au prezentat, în fața comunității locale și a participanților, pe lângă performanțele economice ale firmelor care au înregistrat rezultate financiare foarte bune în anul precedent, și proiecte și inițiative sociale susținute de mediul de afaceri local. Aceste proiecte au avut un impact pozitiv asupra comunității și au fost derulate prin ONG-uri și GAL-uri, fiind, totodată, și inițiative individuale. „Sunt bucuroasă că am putut să organizăm acest eveniment, mai ales că trecem printr-o perioadă destul de dificilă pentru mediul de afaceri. Totuși, mediul de afaceri a răspuns pozitiv invitației noastre și ne bucurăm că la acest eveniment avem peste 80 de firme premiate. Le transmit tuturor multă sănătate și un An Nou mult mai bun, pentru că știm care au fost datele financiare. Acestea au fost bune, dar ne dorim să fie și mai bune. În același timp, îi îndemn pe toți să se alăture inițiativei pe care am avut-o la această ediție a Topului Firmelor Hunedorene, „Premiem afaceri care fac bine!”. Credem că este important ca, împreună cu mediul de afaceri, cu ONG-urile și cu autoritățile publice, să construim o entitate în care să se simtă solidaritatea, iar resursele pe care le avem să le folosim pentru proiecte sociale, care pot să aducă progres comunității”, a spus Crinela Gafton, directorul Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara.
Este nevoie de o legislație fiscală simplificată
Pe de altă parte, cel mai important eveniment de business din județ – TOPUL FIRMELOR 2024, aflat la cea de-a XXXi-a sa ediție, reprezintă nu doar cadrul perfect pentru sărbătorirea succesului financiar, dar contribuie și la stabilirea unor relații mai puternice între companii și partenerii sociali din județ, încurajând și alte firme să investească în comunitate. Cu această ocazie s-au trimis și mesaje clare către decidenții politici, prin care se cere o legislație fiscală simplificată, care ar aduce doar beneficii. „Ne bucurăm că avem succes cu această acțiune. Suntem la a XXXI-a ediție și avem la fel de mulți participanți ca la ediția aniversară, cea de anul trecut. Mesajul pe care îl transmitem noi, Camerele de Comerț, către decidenții politici, în principal, este cel de a asigura o legislație fiscală mai simplificată. În ultimele 84 de luni am avut 554 de modificări ale Codului Fiscal prin 107 Hotărâri de Guvern și Ordonanțe de Urgență. E nevoie de predictibilitate și mediul de afaceri a dovedit că se poate descurca chiar și când nu i se asigură toate condițiile. Eu sunt optimist și mă bucur că județul Hunedoara are, și în Topul Național, peste 100 de firme care sunt între primele zece locuri pe domenii de activitate. Sper ca, și în continuare, să asistăm la aceeași tendință de dezvoltare a județului Hunedoara”, a declarat Viorel Arion, președintele Camera de Comerț și Industrie Hunedoara.
Pentru dezvoltarea economică și socială a județului
Organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, acest Top constituie un mijloc eficient de a promova activ firmele locale, care au obţinut în fiecare an rezultate economice foarte bune. Cei prezenți au opinat că aceste rezultate duc la o dezvoltare nu doar economică, ci și socială, a județului Hunedoara. „Este un eveniment deosebit. Este un eveniment festiv și sunt onorat că particip. Este un lucru încurajator pentru toate firmele din județul Hunedoara și firmele care au câștigat sunt un exemplu demn de urmat pentru toate societățile comerciale. Camera de Comerț cultivă un mediu concurențial pentru firme și pentru dezvoltarea județului Hunedoara. Sunt prezent la acest eveniment pentru a aduce salutul și mulțumirile Consiliului Județean și al președintelui Laurențiu Nistor și promitem că suntem alături de mediul de afaceri pentru dezvoltarea acestor firme, dar și pentru dezvoltarea economică și socială a județului Hunedoara. Este ceva deosebit ce se petrece la această acțiune, eu participând în premieră la un astfel de eveniment, și sper să vin și în viitor. Am fost impresionat de numărul mare de firme care au fost premiate cu acest prilej”, a transmis Ioan Demeter, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.
Motorul economiei
Clasamentul firmelor premiate a fost realizat pe baza rezultatelor financiare ale fiecărei firme pe anul 2023, înregistrate la Ministerul Finanţelor Publice. Reprezentanții autorităților publice și-au exprimat gratitudinea față de aceste firme de top, care reprezintă motorul economiei. „Îi felicit pe organizatori. De asemenea, felicitări și întreaga gratitudine pentru toți antreprenorii care au participat la acest eveniment pentru că, până la urmă, ei sunt motorul economiei noastre și trebuie ca fiecare reprezentant al autorităților statului să fie foarte atent la nevoile pe care acești oameni le au”, a menționat Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara.
Sprijin pentru parteneriatele public – privat
Criteriile de grupare au fost stabilite în funcţie de domeniile de activitate şi mărimea firmei, iar indicatorii de eficienţă au luat în considerare cifra de afaceri, profitul de exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare și eficienţa utilizării capitalului angajat. Acești indicatori de eficiență ar putea crește prin dezvoltarea parteneriatelor public-privat, pe care autoritățile declară că doresc să le sprijine. „Cel mai important lucru este ca noi, administrațiile locale, să fim alături de tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri privat. Felicităm acest mediu pentru performanță și pentru faptul că se străduie ca, de-a lungul timpului, să dezvolte business-ul din județul Hunedoara și să crească numărul de angajați, ceea ce este extrem de important pentru noi, ca administrație locală și județeană. Mesajul pe care trebuie să-l dăm cu toții este acela că acest parteneriat public – privat poate strânge forțele împreună pentru crea lucruri bune, constructive, pentru viitorul tuturor, a precizat Lucian Rus, primarul municipiului Deva.
Momente deosebite
La întocmirea clasamentului din acest an au participat 12.805 societăţi comerciale hunedorene, societăţi cooperative/organizaţii cooperative, institute de cercetare şi regii autonome, dintre care, după aplicarea criteriilor eliminatorii, au fost selecţionate conform metodologiei 4.372 firme, 1.155 dintre acestea fiind clasate în top pe primele 3 locuri. Evenimentul s-a încheiat prin momente artistice deosebite, prezentate de către Dubașii de la Vețel și Nicole Cherry.
TOP 10 al celor mai bune firme din județul Hunedoara
1. ARCELORMITTAL HUNEDOARA SA
2. SEWS ROMANIA SRL
3. FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION & LOGISTICS SRL
4. ASSA ABLOY ENTRANCE SYSTEMS PRODUCTION ROMANIA SRL
5. BESSER ROMANIA SRL
6. AMER SPORTS RO SRL
7. T&O PRODCOM SRL
8. ADACONI SRL
9. DRUPO SRL
10. LABORATOARELE FARES BIOVITAL SRL
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu o zi in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis