Connect with us
Data: 21/02/2025
.

Actualitate

Cupa României. Minerul Lupeni joacă finala regională cu Păulișana Păuliș

Publicat

pe

Miercuri seară s-au disputat meciurile ultimei etape a fazei regionale din Cupa României la fotbal. Cele 42 de câștigătoare ale competițiilor județene au fost împărțite pe șapte regiuni geografice, cu câte două grupe de trei echipe, astfel că toate participantele au jucat un meci acasă și unul în deplasare.

Fără probleme

Câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Minerul Lupeni, și-a confirmat statutul de favorită în grupa regională din care face parte, câștigând-o fără probleme. După ce în primul meci al grupei cei de la Lupeni au învins, acasă, cu 4-0, reprezentanta Gorjului, Jiul Rovinari, trupa pregătită de Dan Voicu s-a impus și în cea de-a doua rundă. Formația din Vale, deși a jucat în deplasare, a câștigat, cu 4-2, pe terenul mehedințenilor de la Viitorul Severin, și, cu toate că a stat în ultima rundă, era, deja, calificată în finala fazei regionale.

Sâmbătă, de la ora 17:30

În meciul care va decide echipa ce va evolua în primul tur al fazei naționale, Minerul Lupeni va juca, pe teren propriu, cu Păulișana Păuliș, din județul Arad. Și echipa arădeană a avut o evoluție similară cu cea a trupei din Valea Jiului. Cei de la Păuliș, care au stat, la rândul lor, în ultima etapă, au învins, acasă, cu 2-0, pe Gloria Moșnița Nouă, din Timiș, și cu 3-1, în deplasare, pe Magica Balta Caransebeș, din județul Caraș Severin Meciul va avea loc sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17:30.

Advertisement

Primul tur din faza națională, pe 31 iulie

În primul tur al fazei naționale din Cupa României la fotbal, care se va disputa pe data de 31 iulie, pe lângă cele șapte câștigătoare ale etapelor regionale vor intra în competiție și echipe care, sezonul trecut, au evoluat în Liga 3, fără a ajunge, însă, în play-off. Ca și în întrecerea regională, și în primele etape ale fazei naționale meciurile vor fi stabilite pe criterii geografice. Dacă se va califica în primul tur al fazei națoionale, Minerul Lupeni are șanse mari de a juca pe teren propriu cu conjudețeana și rivala Jiul Petroșani, echipele din eșalonul inferior sau mai slab clasate fiind gazde ale confruntărilor.


Cupa României – faza regională

Regiunea 1

Grupa 1: Vaslui (ASC Comstar Vaslui), Suceava (Viitorul Liteni), Iași (CSM Pașcani)
10 iulie / Viitorul Liteni – CSM Paşcani 2-4
13 iulie / ASC Comstar Vaslui – Viitorul Liteni 4-2
17 iulie / CSM Paşcani – ASC Comstar Vaslui 5-2

Grupa 2: Neamț (Voința Ion Creangă), Botoșani (Pro Sport Vârfu Câmpului), Bacău (Vulturul Măgirești)
10 iulie / Pro Sport Vârfu Câmpului – Vulturul Măgireşti 1-2
13 iulie / Voinţa Ion Creangă – Pro Sport Vârfu Câmpului 6-3
17 iulie / Vulturul Măgireşti – Voinţa Ion Creangă

Finala
20 iulie / CSM Paşcani – Voinţa Ion Creangă 1-2

Advertisement

Regiunea 2

Grupa 1: Bihor (CS Bihorul Beiuș), Cluj (Sticla Arieșul Turda), Maramureș (Progresul Șomcuta Mare)
10 iulie / Sticla Arieşul Turda – Progresul Şomcuta Mare 7-1
13 iulie / CS Bihorul Beiuş – Sticla Arieşul Turda 2-0
17 iulie / Progresul Şomcuta Mare – CS Bihorul Beiuş 1-2

Grupa 2: Satu Mare (AFCS Talna Oraşu Nou), Bistrița-Năsăud (CS Silvicultorul Maieru), Sălaj (Someșul Someș Odorhei)
10 iulie / CS Silvicultorul Maieru – Someşul Someş Odorhei 6-2
13 iulie / AFCS Talna Oraşu Nou – CS Silvicultorul Maieru 2-0
17 iulie / Someşul Someş Odorhei – AFCS Talna Oraşu Nou 1-6

Finala
20 iulie / AFCS Talna Oraşu Nou – CS Bihorul Beiuş

Regiunea 3

Grupa 1: Mureș (ASF Pogăceaua), Covasna (ACS Arcuș), Harghita (CS Gheorgheni)
10 iulie / ACS Arcuş – CS Gheorgheni 2-5
13 iulie / ASF Pogăceaua – ACS Arcuş 7-3
17 iulie / CS Gheorgheni – ASF Pogăceaua 1-2

Grupa 2: Brașov (CS Inter Cristian), Alba (Viitorul Sântimbru), Sibiu (LSS Voința Sibiu)
10 iulie / Viitorul Sântimbru – LSS Voinţa Sibiu 10-0
13 iulie / CS Inter Cristian – Viitorul Sântimbru 0-3
17 iulie / LSS Voinţa Sibiu – CS Inter Cristian 5-2

Advertisement

Finala
20 iulie / ASF Pogăceaua – Viitorul Sântimbru

Regiunea 4

Grupa 1: Caraș-Severin (Magica Balta Caransebeș), Arad (Păulișana Păuliș), Timiș (Gloria Moșnița Nouă)
10 iulie / Păulişana Păuliş – Gloria Moşniţa Nouă 2-0
13 iulie / Magica Balta Caransebeş – Păulişana Păuliş 1-3
17 iulie / Gloria Moşniţa Nouă – Magica Balta Caransebeş 4-2

Grupa 2: Mehedinți (Viitorul Severin), Hunedoara (Minerul Lupeni), Gorj (Jiul Rovinari)
10 iulie / Minerul Lupeni – Jiul Rovinari 4-0
13 iulie / Viitorul Severin – Minerul Lupeni 2-4
17 iulie / Jiul Rovinari – Viitorul Severin 1-3

Finala
20 iulie / Minerul Lupeni – Păulişana Păuliş

Regiunea 5

Grupa 1: Teleorman (CSL Nanov), Olt (ACS Lupii Profa), Dâmbovița (ACS Urban Titu)
10 iulie / ACS Lupii Profa – ACS Urban Titu 2-1
13 iulie / CSL Nanov – ACS Lupii Profa 0-7
17 iulie / ACS Urban Titu – CSL Nanov 10-2

Advertisement

Grupa 2: Argeș (AS CS Domnești), Vâlcea (Chimia Râmnicu Vâlcea), Dolj (Avântul Pieleşti)
10 iulie / Chimia Râmnicu Vâlcea – Avântul Pieleşti 0-3
13 iulie / AS CS Domneşti – Chimia Râmnicu Vâlcea 4-1
17 iulie / Avântul Pieleşti – AS CS Domneşti 2-2

Finala
20 iulie / ACS Lupii Profa – AS CS Domneşti

Regiunea 6

Grupa 1: Călărași (Gloria Fundeni), Ialomița (AFC Rovine), Ilfov (CSL Ștefăneștii de Jos)
10 iulie / AFC Rovine – CSL Ştefăneştii de Jos 1-1
13 iulie / Gloria Fundeni – AFC Rovine 2-0
17 iulie / CSL Ştefăneştii de Jos – Gloria Fundeni 6-1

Grupa 2: Prahova (CSO Boldești Scăeni), Giurgiu (ACS Axi Adunații Copăceni), București (CSU Știința Politehnica București)
10 iulie / ACS Axi Adunaţii Copăceni – CSU Ştiinţa Bucureşti 5-4
13 iulie / CSO Boldeşti Scăeni – ACS Axi Adunaţii Copăceni 6-5
17 iulie / CSU Ştiinţa Bucureşti – CSO Boldeşti Scăeni 2-2

Finala
20 iulie / CSL Ştefăneştii de Jos – CSO Boldeşti Scăeni

Advertisement

Regiunea 7

Grupa 1: Brăila (Victoria Traian), Constanța (CS Agigea), Buzău (ACS Team Săgeata Buzău)
10 iulie / CS Agigea – ACS Team Săgeata Buzău 6-1
13 iulie / Victoria Traian – CS Agigea 3-0
17 iulie / ACS Team Săgeata Buzău – Victoria Traian 3-1

Grupa 2: Vrancea (CSM Adjud), Galați (Voința Cudalbi), Tulcea (Progresul Isaccea)
10 iulie / Voinţa Cudalbi – Progresul Isaccea 4-1
13 iulie / CSM Adjud – Voinţa Cudalbi 1-4
17 iulie / Progresul Isaccea – CSM Adjud

Finala
20 iulie / CS Agigea – Voinţa Cudalbi 3-1

Actualitate

Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 23 februarie – 4 martie 2025, un transport agabaritic de proporții record va traversa vestul țării, având o greutate impresionantă de 788 de tone. Acesta va urma ruta Nădlac 1 PTF – DN 7 – Nădlac 2 PTF – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – DJ 691 – Alioș – DJ 691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN 7) – DN 7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia, județul Hunedoara. Transportul va începe zilnic la ora 09:00 AM.

Scopul acestui transport este livrarea unei turbine către Termocentrala Mintia, aflată într-un proces de retehnologizare. Convoiul, ce măsoară 120 de metri în lungime, 6 metri în lățime și 5,4 metri în înălțime, face parte dintr-un proiect complex ce vizează modernizarea centralei electrice. Proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” a fost declarat de importanță națională de către Guvernul României, subliniind angajamentul autorităților pentru asigurarea securității energetice și susținerea dezvoltării economice prin investiții strategice.

Noua centrală, care va utiliza tehnologii moderne pe bază de turbine cu gaz și abur, va avea o capacitate instalată totală de 1,770 MW și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele europene de decarbonizare. Cu o investiție estimată la 1,4 miliarde de euro, acest proiect va crea sute de locuri de muncă și va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață de 30 de ani.

Este un pas important pentru modernizarea Sistemului Energetic Național și pentru consolidarea economiei României, printr-o investiție strategică destinată să răspundă provocărilor energetice ale viitorului.

FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiune de amploare a polițiștilor la Vulcan și Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

O amplă acțiune a fost efectuată de polițiști, ieri, în municipiile Vulcan și Lupeni, pentru descurajarea fenomenului infracțional și a ilegalităților de orice fel.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, obiectivul acțiunii de amploare a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și verificarea respectării legislației în diferite domenii de activitate.

“În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 100 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au fost verificate 13 persoane aflate sub măsura controlului judiciar, precum și 3 deținători de arme și 2 agenții de pază. Totodată, 9 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare, polițiștii punând în executare 4 mandate de aducere, fiind audiate 8 persoane. Polițiștii au controlat 19 societăți comerciale, care activează în diferite domenii. În ceea ce privește activitatea de verificare a agenților economici care gestionează și exploatează material lemnos, în urma controalelor a fost confiscată cantitatea de 0,779 m³ de material lemnos. Pe linie de circulație rutieră, au fost verificate peste 30 de autovehicule, fiind reținut un certificat de înmatriculare, precum și plăcuțele de înmatriculare ale unui autoturism. De asemenea, polițiștii au testat 17 persoane, în vederea determinării unui eventual consum de alcool sau substanțe psihoactive. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 16.000 de lei”, a informat IPJ Hunedoara.

În cadrul raziei, au fost angrenați peste 90 de polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.

Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii Forestiere.

Advertisement

 

Polițiștii spun că vor continua acțiunile de acest tip, în vederea menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru  toți cetățenii.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat reținut, după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o casă parohială din Vulcan

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o casă parohială din municipiul Vulcan.

Fapta s-ar fi consumat în urmă cu câteva zile, în casa parohială a Bisericii Ortodoxe Vulcan-Coroiești. „Polițiștii au stabilit că persoane necunoscute ar fi pătruns, în perioada 18-19 februarie a.c., prin forțarea ușilor de acces, în incinta casei parohială, de unde au sustras mai multe produse alimentare, scule și un sistem audio, în valoare de aproximativ 5.000 de lei Polițiștii de investigații criminale au identificat în scurt timp prezumtivul autor, în persoana unui bărbat cunoscut cu antecedente penale, condamnat în trecut la 8 ani de închisoare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Bărbatul, domiciliat în Vulcan, a fost reținut pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri, și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează a fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.

Polițiștii au recuperat bunurile sustrase și le-au predat persoanelor vătămate.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate