Connect with us
Data: 27/02/2025
.

Actualitate

La Jocurile Olimpice. Gimnastele de la LPS Cetate Deva, pe locul 7 la Paris

Publicat

pe

Cea de-a XXXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris este în plină desfășurare. Una dintre cele mai așteptate întreceri a fost cea de gimnastică feminină, în cadrul căreia s-a disputat finala pe echipe.

Revenire după 12 ani

În concursul pe echipe, România a reușit, după 12 ani, să revină în finala olimpică, terminând calificările pe locul al optulea. Lotul României este compus din Ana Bărbosu, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman și Sabrina Voinea. Cu excepția Sabrinei Voinea, celelalte patru gimnaste sun eleve ale Liceului cu Program Sportiv (LPS) “Cetate” Deva. Mai mult, Amalia Ghigoarță și Lilia Cosman sunt și legitimate la LPS Cetate Deva. Trebuie menționat că acestea sunt legitimate și la CSM Onești, regulamentul permițând dubla legitimare. De asemenea, din colectivul tehnic face parte și antrenorul Florin Cotuțiu de la LPS Cetate Deva. În fiinală fetele noastre au ocupat un meritoriu loc șapte, cu 159.497 puncte, depășind Japonia (159.463). Campioană olimpică a devenit echipa SUA (171.296), podiumul fiind completat, în ordine, de Italia (165.494) și Brazilia (164.497), în continuare fiind clasate Marea Britanie (164.263), Canada (162.432) și China (162.131).

Două fete la individual compus

Trei dintre gimnastele din România vor evolua și în întrecerile individuale. Astfel, Ana Bărbosu și Amalia Ghigoarță s-au calificat în finala de la individual compus. Adversarele celor două eleve de la LPS Cetate Deva vor fi Yushan Ou, Qiyuan Qiu (ambele China), Ava Stewart, Elisabeth Black (ambele Canada), Sarah Voss, Helen Kevric (ambele Germania), Rina Kishi, Haruka Nakamura (ambele Japonia), Sunisa Lee, Somone Biles (ambele SUA), Manila Esposito, Alice D’Amato (ambele Italia), Georgia Fenton, Alice Kinsella (ambele Marea Britanie), Flavia Saraiva, Rebeca Andrade (ambele Brazilia), Ana Martins (Portugalia), Luisa Blanco (Columbia), Kaylia Nemour (Algeria), Naomi Visser (Țările de Jos), Bettina Czifra (Ungaria) și Ruby Pass (Australia). Finala la individual compus va avea loc joi, 1 august, cu începere de la ora 19:15.

Advertisement

La bârnă și sol

România va avea reprezentante și în două dintre cele patru finale pe aparate, care se vor desfășura luni, 5 august, în ultima zi a concursului olimpic de gimnastică artistică. Astfel, în finala la sol, care va începe la ora 12:30, va fi prezentă Sabrina Voinea, intrată cu al cincilea punctaj în finală, alături de Yaqin Zhou (China), Simone Biles (SUA), Rebeca Andrade (Brazilia), Sunisa Lee (SUA), Manila Esposito, Alice D’Amato (ambele Italia) și Julia Soares (Brazilia), enumerate în ordinea notelor obținute în calificări. La sol, finală care va începe la ora 14:15, vor fi prezenta Sabrina Voinea, calificată cu a patra notă, și Ana Bărbosu, cu al optulea punctaj, la egalitate cu Rina Kishi (Japonia). Celelalte finaliste, în ordinea notelor obținute în calificări, sunt Simone Biles (SUA), Rebeca Andrade (Brazilia), Jordan Chiles (SUA), Alice D’Amato (Italia), Yushan Ou (China) și Manila Esposito (Italia).

Sursa foto: Federația Română de Gimnastică

Actualitate

Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll

Publicat

pe

Redactat de

Guvernul a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, numirea lui Constantin Fulga în funcția de prefect al județului Hunedoara, hotărârea urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, Adrian Nicolae David a fost numit subprefect al județului Hunedoara.

Constantin Fulga, care a deținut până astăzi postul de subprefect, a fost propunerea PSD pentru a ocupa funcția de prefect al județului Hunedoara.

Noul prefect al județului Hunedoara, Constantin Fulga, a fost subprefect al județului Hunedoara din toamna lui 2023. Anterior, a fost, timp de mai mulți ani, director în cadrul unei firme private, acesta fiind cadru militar în rezervă.

Conform convenției din coaliția de guvernare, cele două funcții de subprefect al județului Hunedoara vor fi ocupate de către un reprezentant al UDMR, iar altul de la Partidul Național Liberal (PNL).

Tot prin decizie a Executivului, pe funcția de subprefect al județului Hunedoara a fost numit, astăzi, Adrian Nicolae David, director general la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara.

Advertisement

Actualul subprefect al județului Hunedoara Lőrincz Széll (UDMR) rămâne pe funcție.

S-au făcut schimbări la nivelul mai multor prefecturi din țară. În ședința Executivului de astăzi, 27 februarie, au fost numiți în funcție 11 prefecți și 20 de subprefecți.

Citeste mai mult ...

Actualitate

S-a dat startul unei noi sesiuni de admitere în cadrul școlilor de subofițeri jandarmi

Publicat

pe

Redactat de

Tinerii care își doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei Române sunt așteptați să se înscrie la școlile de subofițeri jandarmi.

Pentru această nouă sesiune de admitere sunt alocate 700 de locuri. Dintre acestea, 350 de locuri sunt scoase la concurs la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani, iar alte 350 de locuri, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.

“Până în data de 12 martie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, cei care vor să facă parte din echipa jandarmeriei, pot să își depună cererea de înscriere pe adresa de mail resurseumane@jandarmihunedoara.ro. De asemenea, pentru depunerea dosarului de recrutare, candidații se vor prezenta fizic, până în data de 28 martie, ora 15.00, la sediul inspectoratului de pe strada Titu Maiorescu, nr.30, localitatea Deva. Totodată, cei care își doresc să ni se alăture trebuie să aibă vârsta de 18 ani și diploma de bacalaureat. Cei care au întrebări ne pot contacta la numărul de telefon 0254.228.910, interior 24407 sau 24535. Detalii complete și cerințe pe site-ul unității, secțiunea Carieră”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

 

 

Advertisement
Sursa foto: IJJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Produse de protecția plantelor cu termen expirat, descoperite de polițiști în urma unor controale la fitofarmacii din Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) Hunedoara au desfășurat, ieri, o serie de controale pe raza orașului Simeria. Acțiunea a vizat punctele de lucru ale unor agenți economici autorizați care comercializează produse de protecția plantelor.

“În urma verificărilor, la punctul de lucru al unei persoane juridice, polițiștii au constatat că erau expuse la vânzare produse de protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat. Cantitatea identificată, peste 25 de litri, a devenit astfel deșeu periculos, iar reprezentantul legal al societății nu a luat măsurile necesare pentru predarea acestora către un operator economic autorizat pentru eliminare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de OUG 195/2005 privind protecția mediului. Totodată, produsele expirate au fost indisponibilizate, iar agentului economic i s-a impus măsura de predare a acestora către un operator economic autorizat, pentru eliminare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă verificările pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța mediului și a populației.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate