Actualitate
Peste o sută de câini și pisici, sterilizați gratuit în cadrul unei campanii, la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăștie. Elevi și profesori, printre voluntari

Peste o sută de câini și pisici au fost sterilizați gratuit în cadrul unei campanii găzduită, zilele trecute, de Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăștie.
Blănoși, mai mici și mai mari, au fost aduși în curtea instituției de învățământ, acolo unde o echipă de medici veterinari și voluntari a fost prezentă.
Campania, organizată prin intermediul Asociației “Nomad Vet” și a medicului Cornel Stoenescu, a fost un succes.
“Liceul “Aurel Vlaicu”, gazda unei campanii de sterilizare a peste 100 de câini și pisici. Noi, la Vlaicu, vrem să fim mai mult decât o școală, vrem să fim un nucleu de fapte bune de la care să se răspândească în Orăștie planuri, inițiative și angajament. Am fost bucuroși și mândri să găzduim în această perioadă la liceu o campanie de sterilizare care poposește a patra oară în Orăștie. Numărul de câini și pisici supuse sterilizării de Asociația NOMAD VET, de medicul Cornel Stoenescu și de echipa inimoasă, la noi în oraș, este de ordinul a 400 de animale. Sunt singurii care au organizat vreodată sterilizări gratuite în Orăștie”, spune Adriana Chira, directorul Liceului „Aurel Vlaicu” din Orăștie.
În cadrul acestei campanii, s-au realizat 105 sterilizări, 105 deparazitări, peste 50 de microcipări și 50 de carnete de sanatate, iar alături de echipa medicală s-au aflat și voluntari – elevi și cadre didactice mari iubitoare de animale.
„Elevii voluntari: Ariana Berian, Ana Cocu,Georgiana Cristeiu, Diana Părău, Iulia Nicola, Diana Gridan, Antonia Gridan, Andra Popa, Ana Popovici și Laurențiu Ciolocoi au învatat de la medicul Cornel Stoenescu despre sterilizare, despre deparazitare, despre microcipare, dar mai ales despre empatie și dragoste pentru animale. Alături de elevii noștri au fost și două cadre didactice mari iubitoare de animale și suținătoare ale campaniilor de ocrotire ale acestora, prof. Medrea Simona și prof. Tegla Mariana. Echipa orăștiană din jurul medicului Cornel Stoenescu a fost formată din Simona Clenciu, Georgina Schmidt, Alina Medrea, Adriana Enache, Vasile Budusan, Camelia Cîndea. Toți aceștia luptă zi de zi pe frontul salvării animalelor fără stăpân, de la cei mai mici pui, inclusiv aruncati la gunoi. Tot ei hrănesc câini și pisici, uneori și cu seringa, îi tratează de boli, îi protejează de frig și căldură și îi ocrotesc. Toată această echipă eroină merită admirația și respectul nostru. La finalul campaniei știm tot mai pronunțat că: sterilizarea este singura metoda care stopează înmulțirea necontrolată a câinilor și pisicilor! Mulțumim Centrului de Formare Inițială și Continuă al MAI din Orăștie pentru oferirea unui echipament esențial! Mereu am spus: Suntem toți copiii acestui Pământ! ”, a transmis Adriana Chira, directorul Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie.

Sursa foto: Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie
Actualitate
“Cupa de vară” de la Vața

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a organizat, la complexul balnear din Vața de Jos, „Cupa de vară 2025”. Competiția a fost un adevărat festival al fotbalului, chiar dacă pe teren redus, aducând împreună generații și pasiuni din două categorii, respectiv echipe feminine și de old-boys.
„Competiția feminină a adus pe teren jucătoare din campionate oficiale, dar și mămici de toate vârstele, într-un moment cu adevărat special pentru fotbalul amator. Alături de campioana ACS Mardare Hunedoara, au mai participat CS CFR Simeria (locul 2), CSC Sântămăria Orlea (locul 3) și ACS Stars Academy Călan. Turneul de old-boys a fost unul plin de energie și de prietenie,fiind câștigat, în cele din urmă, de CFR Simeria, în urma «feroviarilor» situându-se Zarandu Crișcior, ACS West Deva, Masters Sports Hațeg și echipa gazdă AS Ponorul Vața. Ne-am bucurat să îl avem alături la meciuri și la festivitatea de premiere pe fostul mare internațional al Craiovei, Emil Săndoi, o prezență onorantă și apreciată de toți participanții. Mulțumim Complexului Vața Băi și Primăriei Comunei Vața de Jos pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții! Felicitări tuturor echipelor participante! Ne revedem la Cupa de Iarnă!”, a anunțat AJF Hunedoara.
Actualitate
Drapel tricolor de 100 de metri, întins pe Vârful Omu, în Masivul Bucegi. Un pompier hunedorean, prezent la acțiunea simbolică

„Ziua Drapelului Național” a fost marcată joi, 26 iunie 2025, și printr-o acțiune impresionantă desfășurată pe cel mai înalt punct al Masivului Bucegi – Vârful Omu (2.507 metri).
Militarii răniți din Echipa Invictus România, alături de câteva sute de participanți din întreaga țară – au urcat pe unul dintre cele mai înalte vârfuri muntoase din România: Vârful Omu, prin această ascensiune simbolică dorindu-se să se aducă un omagiu eroilor neamului.
Un drapel tricolor uriaș, de 100 de metri, a fost întins, fiind păstrat și un moment de reculegere în cinstea eroilor.
Printre participanții la această acțiune simbolică s-a aflat și căpitanul Mihai Iosub, pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
„Tricolorul – simbol al identității, unității și demnității noastre a fost celebrat de către militarii răniți din Echipa Invictus România, printr-o activitate simbolică ce a presupus ascensiunea către cel mai înalt punct al masivului Bucegi, Vârful Omu și desfășurarea unui drapel de 100 de metri. La acțiune a participat și colegul nostru, căpitan Mihai Iosub, care s-a alăturat celor aproape 700 de persoane, atât militari din cadrul MAI și MApN, cât și civili din diferite colțuri ale țării, care au adus un omagiu eroilor căzuți sub culorile Drapelului Național. Prin exemplul lor, participanții au dorit să transmită generațiilor tinere cât de important este respectul față de neam și dragostea pentru patrie”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Femeie salvată, în ultima clipă, dintr-un incendiu de vegetație produs în gospodăria proprie. A suferit arsuri la mâini și picioare

O femeie, din municipiul Deva, a fost salvată joi după-amiază, în ultimul moment, dintr-un incendiu de vegetație uscată izbucnit în gospodăria proprie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, flăcările au izbucnit în urma încercării femeii de a igieniza terenul prin arderea vegetației uscate. Din cauza vântului, flăcările s-au extins rapid. Femeia a încercat să stingă focul, însă a suferit arsuri de gradul II și III la mâini și picioare și o intoxicație cu fum.
În încercarea de a se salva, femeia a rămas imobilizată într-un gard, existând pericolul iminent ca flăcările să ajungă la locul unde a rămas blocată. Pompierii au intervenit prompt, reușind să o scoată din zona de risc și să limiteze propagarea focului. “Sosiți de urgență la locul producerii incendiului, pompierii au acționat atât pentru extragerea victimei din locul unde se afla în pericol, cât și pentru a împiedica extinderea flăcărilor. După acordarea primului ajutor calificat, prin mijloace specifice pentru persoanele care au suferit arsuri, salvatorii au transportat persoana rănită, cu ambulanța SMURD, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Deva. Intervenția a continuat pentru stingerea incendiului în urma căruia a ars vegetația de pe aproximativ 5000 de metri pătrați, acesta fiind lichidat de către echipajele de stingere”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
ISU Hunedoara atrage, din nou, atenția că folosirea focului pentru igienizarea terenurilor, indiferent de proprietate, este strict interzisă! “Din cauza condițiilor meteo, vânt și temperaturi ridicate, flăcările se extind cu repeziciune punând în pericol atât bunurile din apropiere cât și viața persoanelor care recurg la această formă de curățare a suprafețelor de teren acoperite de vegetație uscată”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat atacat și jefuit în zona Gării Deva. Agresorul, identificat de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul celebrează Ziua Iei: Primarul Adrian Pușcaș și angajații Primăriei, uniți prin tradiție și port popular
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 3 zile in urma
Rețea infracțională cu ramificații internaționale destructurată de DIICOT. Prejudiciu estimat: 3,5 milioane lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 2 zile in urma
Noutăți din tabăra celor de la Corvinul Hunedoara